Neobosiţi, sâmbătă, 21 decembrie 2019, copiii de la grupul artistic ”Nino Nino” au ajuns cu colindatul şi în Parcul Monument din Brăila, unde Primăria Municipiului Brăila a organizat un ”orăşel” de basm pentru sărbătoarea Crăciunului. Şi evident, nu putea lipsi din acest loc tocmai Moş Crăciun. Unde mai pui că avea şi o căsuţă a lui. Pe bune!
La invitaţia primăriei, membrii grupului artistic ”Nino Nino” au fost prezenţi cu colindul, al cincilea colindat de până acum, pe scena amenajată special în centrul Parcului Monument.
Bucurie, cântece, dans, dulciuri, multe poze, părinţi fericiţi, chiote de copii, steluţe, luminiţe feerice, brăduţi împodobiţi, Lică Barbu fâstâcit, filmări, emoţii, pupici. Pam-pam!
Mulţumim frumos Primăriei Municipiului Brăila pentru găzduirea copiilor de la ”Nino Nino” şi pentru delicioasele dulciuri pe care le-au primit copiii!
La finalul interpretării colindelor, Giulia Orăşanu (Furnicuţa) a uimit publicul prezent prin interpretarea unui emoţionant colind pe versurile lui Tudor Gheorghe, Vin colindătorii.
Dar seara nu s-a încheiat. Toţi copiii din parc erau ciotcă la ”Casa Moşului”. Lică Barbu a tras şi el cu ochiul. A rămas tablou. Oauu! În căsuţă era Moş Crăciun în persoană. De-adevăratelea. Un copil mai îndrăzneţ l-a tras de barbă, aşa ca o probă. Barbă-barbă, frate! Moşul invita fiecare copil în căsuţa lui şi nu’şce tot şuşoteau acolo căci fiecare prichindel ieşea cu o pungă mare plină cu bomboane. Tare ar fi intrat şi Lică Barbu, dar la uşă străjuia un paznic în uniformă şi neam să te apropii.
Minunată seară! Parcă nu-ţi venea să mai pleci.
N-aveam încotro şi am plecat spre casele noastre pentru că ”Nino Nino” mai are de colindat.
Luni, 23 decembrie 2019, copiii sunt aşteptaţi să colinde la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ”Ana Aslan” din Brăila.
Vă aşteptăm cu uşa deschisă, dragi colindători de la ”Nino Nino”!
Crăciun fericit!
Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina de facebook a proiectului
Vezi și: arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu