”Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la locul naşterii mele… parcă-mi saltă şi acum inima de bucurie”, spunea Nică a lui Ştefan a Petrii Ciubotariul din Humuleşti. De ce mi-oi fi adus aminte de minunatele Amintiri din copilărie ale genialului Creangă acum, când din toate colţurile ţării se aud colindele moşilor şi strămoşilor noştri? Poate că acum este momentul să-mi amintesc că pe soba bunicii fierbea încet oala cu borşgros, o fiertură de mălai, cu borş şi leuştean, iar mama fredona încet colinde şi cântece numai de ea ştiute.
Oare de ce avea gust desăvârşit această fiertură simplă, care şi-a pierdut actualitatea? Să fie de vină evoluţia gustului sau de vină o fi graba noastră nebună? Mi-aduc aminte de turta de mălai îndulcită cu sucul de la sfecla de zahăr, turtă coaptă în cuptorul sobei în care ardeau cu foc mic lemnele de salcâm, stejar sau din vreun copac pe care bunicul îl tăia atunci când ”îşi făcuse veacul”, adică se uscase. Iahnia de fasole, în care se zăreau frunzele de dafin, mărarul, morcovul, ceapa şi chiar o bucată de roşie scoasă din saramură, era pregătită să fie atacată de lingurile hulpave ale nepoţilor hămesiţi. Punea bunica roşii mici, cu codiţă, în borcane în care aşeza frunze de viţă de vie, iar roşiile păreau că se zbenguie ca nişte copii răsfăţaţi, la adăpostul frunzelor verzi ca vara. Ce am făcut astăzi cu multe dintre aceste bucate, care n-au rămas, unele, nici măcar în cărţile de bucate? Poate că acum ar fi timpul să ne îndreptăm gândul spre casa bunicilor pentru feluri de mâncare care ne-au hrănit copilăria. Acum, în postul Crăciunului.
Cu bine și cu bucurie.
