Clubul de Vacanţă organizat de Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila este o activitate educativă în plus în cadrul proiectului „Zâmbetul uneşte”, iniţiat de Asociaţia Culturală Leviathan în colaborare cu Secţia de Împrumut pentru copii. Ludodecă. Împărțit în mai multe ateliere, organizatorii acestei manifestări au invitat grupul artistic „Nino Nino” să deschidă un atelier de lucru cu alţi copii din oraşul Brăila privind activităţi cultural-educative pe diverse teme.
Avem multe de rezolvat în acest gen de ateliere educative şi nu neapărat cu copiii care oricum sunt foarte receptivi, ci cu părinţii şi educatorii care trebuie să-i îndrume spre cunoaştere, spre educaţia adevărată, spre artă ca drum al cunoaşterii, în cadrul cultural al unei biblioteci unde nu li se cere nimic decât prezenţă şi o atentă concentrare la ceea ce nu se predă în şcoli.
Vineri, 2 iulie 2021, a avut loc prima întâlnire la Clubul de Vacanţă, la care unde s-au înscris mulţi copii. Sperăm că aceştia vor merge pe mai departe în acest demers educativ.
Iată primii copii care au călcat pragul la „Nino Nino”: Cojocaru Ioana, Vank Eduard Ştefan, Calu Theodora Alina, Dobrescu Rareş Ştefan, Baba Irina Alexandra, Ichim Ioana Amalia, Cristina Tăbârcă, Iordache Maya, Sârbu Sofia, Pavel Alexandra Gabriela şi Năstase Yasmin Andreea, care au urmărit atenţi „floricelele” de stil ale lui Lică Barbu într-o speranţă de mai bine.
În următoarele relatări din Clubul de Vacanţă vom prezenta fiecare copil în parte, cu un portret, bineînțeles după ce va fi trecut prin „botezul” grupului și va primi o „poreclă”.
Întâlnirea a început cu prezentarea proiectului „Zâmbetul uneşte”, prezentarea grupului „Nino Nino” şi tot ce au făcut până acum copiii din acest grup, vizionarea videoclipurilor realizate în cei doi ani de activitate ai grupului şi planificarea atelierelor de lucru pe perioada vacanţei.
Prima activitate din Clubul de Vacanţă va fi un mic pas spre bun-simţ şi dăruire care va avea loc marţi, 5 iulie 2021, ora 17.00, când copiii vor merge la doamna Valeria Ursan, o doamnă în vârstă de 93 de ani, o legendă vie a Brăilei şi vor face curăţenie în curtea unde locuieşte. Desigur, vor urma poveşti adevărate despre Brăila ale acestei distinse doamne. Știm sigur că vrea să ni le împărtăşească.

Înainte de a încheia acest articol, ţinem neapărat să o felicităm pe Briana Maria Băjenaru, membră a grupului artistic „Nino Nino”, care azi, 3 iulie 2021, îşi sărbătoreşte ziua de naştere. La mulţi ani, dragă Zburlito şi îţi mulţumim pentru loialitatea, implicarea şi dăruirea ta timp de peste doi ani la acest grup! Îţi urăm succes în continuare în activitatea artistică cât şi în cea sportivă, la care ştim foarte bine ce rezultate de excepţie ai obţinut. Te iubim!
Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește
https://www.youtube.com/channel/UCmkAUJKMxL4VjfZyjcIPkhA
Pagina de facebook a proiectului
Volumul „Nino Nino” și poveștile copilăriei, Editura Leviathan, 2021, click aici.