Momentele cele mai frumoase din viaţă, atât cele din copilărie cât şi cele din orice clipă a vieţii, se păstrează ca nişte flăcări intense în amintirea noastră. Nu le vom uita niciodată.
Un astfel de moment a avut loc vineri, 5 mai 2023, la Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, unde un grup de copii talentaţi au avut ceva de spus brăilenilor prezentându-le clipa frumosului din ei.
Cum, în ce fel?
În cel mai simplu mod: prin bucuria fiecărui copil care este pus în valoare de talentul lui, ajutat, fireşte, de oameni care se străduiesc să pună în lumină educaţia copiilor prin artă.
Astfel, în cadrul acestui eveniment, copiii de la Grupul „Nino Nino” au expus pe simeze caricaturi, autor: Bogdan Dumitru Borbely, şi desenele lor pline de culoare, sub denumirea „Creionel şi invitaţii”, după care aceiaşi copii au susţinut un mic spectacol cu cântece şi voie bună, toate învăluite cu un zâmbet copilăresc.
Expoziţia „Creionel şi invitaţii” şi festivitatea de premiere a elevilor brăileni premiaţi la Concursul Naţional „Şi eu ştiu să scriu!”, ediția a III-a, organizate în cadrul proiectului „Zâmbetul uneşte”, iniţiat de Asociaţia Culturală Leviathan în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati” Brăila, Secţia de Împrumut pentru copii. Ludotecă, sunt cu adevărat două mari succese. Credem că astfel de evenimente în care încercăm să le dăm aripi acestor copii, sunt clipe de aducere la normalitate, de înţelegere şi înţelepciune. Mai simplu spus, e pacea din sufletul nostru, după care tânjim.
Desigur, aceşti copii nu sunt genii, dar prin noi, cei răspunzători de generaţia viitoare, pot fi oameni de succes în viitor.
Expoziţia va rămâne deschisă mult timp în holul de la intrarea în bibliotecă. Vă invităm să o vizitaţi şi să lăsaţi câteva cuvinte în „Caietul de impresii”.
La final, a avut loc festivitatea de premiere a celor 10 elevi brăileni, participanţi la Concursul Naţional de Creaţie Literară „Şi ei ştiu să scriu!”, ediția a III-a, care demonstrează potenţialul copiilor din urbea nostră în domeniul literaturii, ceea ce este un motiv de mândrie. Bravo, dragi copii!
Grăitoare sunt şi imaginile din cele două videoclipuri realizate din filmările de la eveniment cu ajutorul părinţilor Veronica Borbely, mama celor doi băieţi, Bogdan şi Alex, şi Adrian Dan, tatăl mezinei grupului, Maria Dan, dar şi cu ajutorul Doiniţei Mihaela Stanciu, bibliotecar şi al lui Lică Barbu, prozator, moderatorii acestui inedit eveniment.
Sperăm ca acest gen de activităţi cu copiii să se dezvolte şi să se îmbunătăţească permanent. Mulţumim invitaţilor pentru participare, în mod special d-nei Eugenia Drăghici, fana numărul unu a Grupului „Nino Nino” care a onorat prezenţa oferind copiilor dulciuri.
Ce poate fi mai minunat decât o clipă petrecută cu aceşti adorabili copii? Poate o clipă de fericire, dar ne este teamă că facem un pleonasm.
Vezi arhiva Proiect Zâmbetul unește
Pagina de facebook a proiectului
În cadrul acestui proiect a apărut volumul „Nino Nino” și poveștile copilăriei, Editura Leviathan, 2021, click aici.
Aventurile lui Licuţă dincolo de Capătul Lumii de Lică Barbu, Editura Leviathan, click aici.