Scrisoarea 1 [anii ’80]
Dragul meu prieten dintotdeauna, bănuiești ce-am să-ți spun: lumea de aici e altfel. Mi-e foarte clar după nicio lună: trebuie să mă revizuiesc. Complet sau doar la suprafață? Aici ești liber să faci sau să obții ce vrei, dacă ai: 1. acte de rezidență și 2. meseria care să-ți permită să-ți câștigi viața. Eu nu am nici una nici alta și încerc un sentiment nou,de neajutorare totală. Din toate p.d.v. sunt dependentă de sorella, iar ea dă semne de oboseală… Ca tot românul, e născută poetă și mi-a trimis urări săltărețe de la schi. Sesizează, te rog, talentul, nivelul și preocupările locale: „Anul nou cu sănătate/ Și cu acte confirmate!/ Feți Frumoși cu punga mare,/ Buni de vacanțe la soare,/ Visuri să îți împlinească,/ Datorii să-ți nimicească!/ Căci în Vest azi e de jale,/ Ori ești bun, ori freci la oale./ De urat ți-aș mai ura,/ Sorella, surioara mea,/ Dar pe-aici e frig și ceață,/ Doar băieții ne dezgheață…”
Sunt foarte singură. Singură am fost și acolo, chiar dacă aveam prieteni. De-asta mi-e ciudă pe tine: că ne-ai dat atât de puțin timp împreună. Nopțile noastre, sufocate de iureșul de peste zi, îmi lasă tristețea unei aventuri de sfârșit al lumii. Dorm bine, ca drogată. Îmi închipui că mă cuprinzi în brațe pe la spate și adorm fără vise. Dacă timp de 14 ani s-a insinuat ceva între noi, acesta este începutul. Un succes, nu? Vegetal. În gând cu toate încântătoarele intimități pe care le-am fi putut trăi, yours,
Scrisoarea 1
Iubito, n-am mai avut răbdare să aștept până primesc rândurile tale… Îți scriu dintr-o derută cumplită: te-am visat în toate felurile posibile, imposibile, acceptabile, chiar inacceptabile, singură sau cum o alergai pe binefăcătoarea sorella printr-o clinică și îi strigai că din cauza ei ș.a.m.d. Răsfir remembers-urile de la tine… Mi-am amintit etapele erei noastre, care deja nu mai este înainte de a deveni era noastră. Iartă-mi stilistica emoțională… Ceea ce mă face să mă bâlbâi de frică este că aș fi ridicol. Prin singurătatea mea și lipsa ta realizez că te iubesc fundamental, fără să fiu capabil să-ți explic cum și de ce. Plecarea ta a adus niște lucruri vechi la locul lor. Decantarea trăirilor va fi o probă de foc. Promit, voi deveni mai puțin dramatic, mai sobru, mă rog, așa cum trebuie pentru o nordică, yours,
Scrisoarea 2
Dragule, m-am gândit mult la tine: că te iubesc, că te-am iubit, că aș fi vrut să adorm la tine în brațe, că ce sucit ești și ce sucit ai fost, altfel spus, înspăimântat de un ridicol al cărui simț nu-l ai decât tu, că totuși este trist în lume, floare albastră… Te rog să nu-ți schimbi stilul, acum, când în sfârșit ți-l manifești. După ce m-ai lăsat atâția ani să mă leg de ceea ce îmi imaginam că se găsește dincolo de jovialitatea ta, când afabilă, când ironică sau spumoasă, nu-ți mai comenta atât termenii, spune și pace… Îți aduci aminte? Ne-am plimbat pe alei seara după ore și pe o bancă ai încercat să mă săruți. Vai, eu nu mă pricepeam și pe deasupra nu voiam să mă las înainte să-mi spui tu cuvintele nevinovate „Vrei să fii cu mine?” sau „Vrei să fim prieteni?”, care luau pentru mine proporții de principii primordiale, culese din Romeo și Julieta de Zeffirelli, pe care-l văzusem chiulind de la chimie. Câteva zile mai târziu o luai la plimbare din poarta liceului pe altă colegă, mai eligibilă aceea, era știută de expertă și făcea ochi mai dulci. Ehe, pe vremurile alea, de la o atingere de mână până la un dans mai strâns și de la dans până la o sărutare treceau luni întregi de așteptări pe lungi coridoare și îndelungi visuri în orele de chimie… Chiar și-așa, eram emancipați cu „ceaiurile” noastre din anii ’70. Aflu la TV ce dezmăț era atunci în Vest, „libertate” îi ziceam noi: partidul verde german, ecologiștii, care șed acum în parlament, propovăduiau programatic libertatea sexuală sub orice formă, inclusiv pedofilia. De ce nu cu copii? Nu sunt și ei oameni? E bun televizorul pentru limbă și informare… Îmi lipsește tihna lăuntrică spre a fi mai stenică, mai ales când răsfir jucăriile amintirilor noastre pe masă, șoricelul alb, cosașul, inimioarele pe făraș (premoniție timpurie?) și alte mărțișoare, bilețelele în scrisul tău imperios, presărate cu momentele mele de perplexitate. Mă tem că discern în ele iluminarea sumbră că prima dată era prea devreme iar ten years after [după 10 ani] a fost prea târziu. Nu-ți port ranchiună, duc doar cu mine o nemărginită tristețe. Oare mai suntem în putere să punem ceva la cale în ceasul al 25-lea?… Mă rog să îmi păstrez ființa, să îți regăsesc ființa, yours,
Scrisoarea 2
Iubito, la despărțire mi-ai spus că pleci aproape îndrăgostită de mine. Zilele noastre împreună mă obsedează, le port cu mine, în spatele ochilor și sub piele. Cum beam șampanie rusească la tine acasă și mâncam icrele de somon din pachetul de la sorella. Și ne răsfățăm, din nou și din nou… în fotolii, pe covor, în așternuturi albe cu chenar brodat, pe melopeea Nights in White Satin [Nopți în satin alb], pe pereți și pe tavan, în apa din cadă, caldă și înspumată. Aveam apă caldă! Ce feeling colosal: după 10 ani de dat de-a dura cu viețile noastre tinere și însetate, să am impresia că am găsit pe cine caut ca să-mi desăvârșesc entitatea. Fântâna de încredere pe care am sorbit-o în zilele nostre de grație îmi va da putere încă niște ani să te aștept. Să nu crezi că mă înflăcărez din câteva momente!Mi-ai dat impulsul să fac revue passée peste intersectările orbitelor noastre și să mă limpezesc în „te iubesc” clar și fără tatonări. Ceea ce mă plonjează într-un spasm afectiv din cauză că nu te-am oprit aici, măcar un timp, ca să câștigăm timpul nostru. Poate în subconștient mi-a fost frică să nu te pierd, cum mi-a fost mereu frică de claritatea minții tale, care cenzurează tot, chiar și inima ta năvalnică. Yours,
Scrisoarea 3
Dragul meu, în halul de provizorat și dependență în care mă aflu, e prematur să emit judecăți sau să încropesc planuri. Problema cea mai spinoasă este că tot ca șoarecele cu pisica mă alerg cu sorella, ca în curtea casei părintești odinioară. De fapt, crescând cu ea la domiciliul părinților mi-am cristalizat o idee directoare: „Să mă ferească Dumnezeu de un iubit sau de un soț cu egocentrismul și meschinăria ei.” N-am avut încă ghinionul ăsta, dar nici nu m-am lansat în probe de foc, adică de conviețuire. Acum am regrete că n-am făcut-o cu tine, dar nu depindea doar de mine… Iubirea ta declarată în Scrisoarea 1 e un dar de neprețuit pentru mine acum. Vine atât de târziu, dar vine ca o fântână de apă vie și grea, care mă stabilizează. Îți răspund că o iubire fundamentală presupune o conviețire de durată, cu frecușurile ei inerente, și cu pasiune mai puternică decât rutina, care să te îndemne să te modelezi după celălalt, fără senzația că te pierzi, ci că te îmbogățești. În ce mă privește, nu m-ar atrage un partener pe care să îl domin, ci să ne întoarcem mereu unul spre celălalt din dorința de a ne cunoaște și recunoaște. Ar fi… rotund, complet, să fii tu acela… Dar, iubitule, lucrurile se complică în situația noastră specifică: doar recunoașterea și sărbătorirea epistolară a sentimentului, fără o inițiativă finalizată cu risc și răspundere, ne va menține într-un exercițiu steril de incitare sufletească, pe care, vai, îl revăd în filmul preistoriei noastre.Tu vei numi acestea „calcule”, eu le-aș numi „luciditate”… Nici pisica albă de pe stradă nu s-a uitat la mine, deși am abordat-o în toate limbile cunoscute, yours,
Scrisoarea 3
Iubito, am primit scrisorile tale întârziate, cred că iarna asta cumplită e de vină. Te-am citit pe nerăsuflate, apoi le-am tăiat în 4, 8, 14, potrivit felului meu de a tăia firul în 4, de a contorsiona lucrurile și de a le privi din cele mai delirante puncte de vedere. Mă gândesc întruna la tine, la birou, singur acasă sau la unele petreceri searbede, unde mă duc rar ca să nu fiu dat dispărut… Sunt surprins de ce am să-ți spun, dar am reflectat mult de trei luni de când ai plecat și m-am cristalizat, trecând peste teama mea de tine și peste groaza de ridicol că decid one-way. Pulsul meu bate neabătut spre tine și pot să-ți spun că medalionul pe care ți l-am dăruit la plecare are un echivalent inelar… Ora a 25-a a început să curgă pentru mine odată cu plecarea ta. Înainte a fost doar genericul și distribuția. Să nu crezi că jucăm un șah în care inimle au fost lăcătuite în turnuri și doar nebunii mai sunt pe tabla de joc… În curând te voi obliga la un răspuns, deși știu că poate sorella o să aibă niște planuri cu tine. Important este că te vreau și că eu nu mai gândesc altfel. Pentru mine acest spart de ușă pe care ți-l fac este singurul mod posibil de a te păstra și de a aplana incertitudinile tale. Încă 10 ani de acum încolo ca să ne studiem și să ne răs-studiem, sunt inutili. Nu ne vor schimba țesătura afectivă intramusculară, dar vom muri otrăviți de incapacitatea mea de a-ți oferi cadrul în care să domini prin puterea ta de a te lăsa dominată… Primăvara mea iubită! Te sărut lung, dulce, lent, cu savoarea unui fruct rar pe care îl primesc pentru a supraviețui și îți doresc clipe liniștite. Nu fericite, deoarece fericirea ta eu pot să o văd doar îngemănată cu a mea, iubindu-te,
Scrisoarea 4
Iubitul meu, azi noapte te-am visat, a doua oară în viață. Prima dată a fost la începuturi, când, după fuga noastră incognito la mare, nu dădeai niciun semn de viață elocvent și eu nu mai puteam să insist; deja aveam impresia că eu manevrasem totul cu agresivitate și așteptam să faci tu un gest încurajator, care nu venea… Are și tinerețea neputințele și amărăciunile ei. Atunci, în perioada examenelor pentru facultate, m-am simțit atât de netoată și de istovită psihic de așteptare, încât din proprie inițiativă am hotărât să suprim „iubirea” noastră. După această sinucidere te-am visat, erai preocupat să briezi locvace cu niște colegi în parcul nostru, iar mie nu mi-ai dat nicio atenție. M-am debarasat mental că „ce-a fost a fost”… Acum e mai semnificativ visul: Aveam o sarcină anumită, mai mult eu, parcă: trebuia să susțin un examen la vioară și apoi la oboi și încă un instrument. Eram îngrijorată: deși dădusem tot felul de examene, niciunul nu fusese muzical, mai ales că sunt afonă, cu regret. Îmi luam sarcina tare serios, de ea depinzând rezolvarea situației noastre comune, care, simțeam eu, era destul de încurcată. Aveai și tu niște responsabilități și cooperai la fel de serios și, în plus, vis-à-vis de mine, tandru… Iubitule, mi-e frică de visul acesta. Rememorez ocaziile din deceniul nostru și te văd mereu în gardă, detașat, poate sec. Te cunosc așa de puțin,în mare parte din propriile mele închipuiri, din ce-mi place mie să cred despre tine. Scrie-mi despre tine, yours,
Scrisoarea 4
Iubita mea, nu ai primit-o pe a 3-a de la mine. Aștept cu extremă neliniște răspunsul tău la 3. Urăsc corespondența asta decalată, cifrată și idioată… Poate m-am transformat prea brusc sub înfluența ta benefică din eternul adolescent în om mare. Într-o lună lângă tine am devenit fidel, calm, o raritate: cineva m-a întrebat unde ești, îmblânzitoarea leului din iarnă. Te vreau cu tot bagajul tău de chinuri. Vei primi ca recompensă toate halucinațiile mele. Miraculoasă și greu de imaginat povestea noastră…
Scrisoarea 5
Impulsiva mea, cu a 4-a m-ai pălmuit pur și simplu. Scurtă, doar 62 de rânduri, cu semnătura ta grăbită. Ești dură și deși știu că o merit, că sunt sec, mă rog, calculatorul din mine se apără de tine, din frica de a nu-mi primi sentimentele așa cum sunt. Mi-e teamă că nu vei ști ce să faci cu mine, fiindcă iubindu-te, nu mai judec, sunt într-o stare de imponderabilitate și îmi doresc să mă pierd în inima ta. Îmi strecori fiori de neîncredere… și crește în mine o gelozie ucigătoare.
Scrisoarea 5
Iubitul meu drag, îndelung m-am gândit la paginile tale grave, răs-explicate și care nu mai lasă nicun echivoc din a 3-a a ta. Poate ai înțeles printre rândurile mele voalate că din momentul în care am pus piciorul pe pământul făgăduinței a trebuit să fac tabula rasa cu propria-mi ființă, fiind circumscrisă unei ordini administrative străine și imuabile. Iubirea noastră, a mea dintotdeauna și a ta de dată recentă, din cauza unei autosugestii prea intense, ajunge să traseze de capul ei coordonate mitologice: poate ne paște blestemul folcloric din povestea porcului, viață otravită timp de șapte ani, până ce ea, iubirea, își poate recăpăta demnitatea și va decide spre binele nostru, al vinovaților, care ne vom fi câștigat prin sacrificiu libertatea deplină și, odată cu ea, modalitățile concrete de a ne împlini inițiativele și deciziile… Iubitule, scrisoarea a 3-a mi-a trezit o senzație pe care am avut-o la prima ta aniversare dansantă, din illo tempore. Ție-ți plăceau iile mele de la bunica, ce-ți lăsau loc să-ți vâri brațele pe lângă ale mele până mă cuprindeai de umeri, îngemănați ca efigia de pe Poarta Sărutului; ne mlădiam pe valurile senzuale ale lui Georges Moustaki, Demis Russos și Je t’aime, moi non plus. Îmi explicai atunci, fâstâcindu-te verbal delicios, cum numai tu știi s-o faci, pornind de la „învățăturile tatălui tău către tine”, că aspirația ta tinde spre o personalitate de tip diamant. Neistovita explicare, retrasare și șlefuire a fațetelor în ceea ce-mi scrii, m-a făcut să retrăiesc acea seară, în care a încolțit ireversibil iubirea mea pentru tine. Ea a revenit repetat peste ani, când eram ocupată cu un flirt sau altul… Dar poeziile, cu tine în gând mi le compuneam, mergând pe stradă. Am încredere în clarviziunea ta diamantină, yours,
Scrisoarea 6
Iubita mea, răspunsul tău clar la a 3-a a mea devine cheia de boltă. Ia-ți timp de reflecție. Impulsivitatea zodiei tale, ca și mecanismele mele complicate, sunt periculoase dacă nu le strunim cu grijă și pot nărui ce am clădit până acum. Nu te teme că sunt formal și că arunc răspunderea pe umerii tăi. Crede-mă că eu ca bărbat trebuie să am o inițiativă, care însă nu se va transforma în teroare pentru tine, ceva de genul „iar mi-a scris ăla, nu înțelege că… și tot îmi cere să mă mărit cu el. S-au prostit toți bărbații din lume.” Nu este vorba aici de orgolii: „Eu să insist? Ea să mă roage” etc., este vorba de ceva foarte simplu: cu sila nu se poate. Convinge-mă deci că vrei și tu. Răspunde, fiindcă altfel o să anihilăm cu gesturi pe jumătate și neîncredere. Adu-ți aminte că voiai demult ca strângerile mele în brațe să fie confirmate prin vorbe. Fugit irreparabile tempus (sau cum s-o scrie). Dacă te-aș avea lângă mine, ne-am regăsi acel echilibru, pe care l-am avut aici amândoi și pentru care nu a trebuit să ne discutăm, să negociem etc… Dacă se întâmplă ceva ireparabil, atunci numai la tine se poate întâmpla, în spiritul simetriei noastre nefaste că acum ar fi rândul tău să strici totul… Am sentimentul că te distanțezi precum Euridice pierdută în tunel. Poate poșta germană te va implora să-i dai un răspuns amărâtului care înmoaie în lacrimi toate scrisorile înainte ca el să împlinească 30 sau 40 de ani… Te sărut,
Scrisoarea 7
Iubita mea, azi îți voi scrie o foaie pentru că am senzația că abandonezi. Aștept ceva de la tine, o lămurire, un zvon, un punct mai luminos în cenușiul ăsta de o lună. Oare am înțeles ceva foarte simplu? Toamna ce a fost, cu nopțile noastre de iubire, nu va mai fi. Nu te mai pisălogesc. Aștept, yours,
Scrisoarea 6
Iubitul meu bolnav de sensibilitate, imediat ce-am dat drumul la cutie scrisorii de care te plângi, a 4-a, m-am îngrozit de ce făcusem. Acel sfârșit brusc, aspru, mi-l aduc bine aminte: e ca o răbufnire la prea multe tăceri de-ale tale acumulate peste ani. Eram într-adevăr cu sufletul praf. Orașul era plin de flori de Sf. Valentin, dar nu erau pentru mine. Cei ca mine au alte probleme de supraviețuire și integrare ca să se mai preocupe să-și înflorească viața. Și când te gândești că de-asta am plecat… Dar m-au salvat mărțișoarele de la tine, care, neașteptat, contrar scrisorilor, au sosit la timp și așa am simțit că ambele sărbători ale primăverii îmi sunt adresate și mie. Consideră, te rog, că îți cuprind capul cu ambele brațe, cu părul, cu pieptul, și că te mângâi cu o sărutare pe tâmple, pe ochi, pe obraji, pe buze și că îți spun că n-am vrut decât să-ți explic cum mă simt eu, nicicum să te lovesc… Să îți scriu că te iubesc? Dar ți-am mai spus la București astă vară, când nu știu ce măsuri de distanțare luaseși, ferme, circumspecte, raționale: că orice-ai face, rămâne legată de tine în sinea mea imaginea briliantului de la aniversarea ta de 16 ani, și tot te iubesc… Mi-e dor de Bucureștiul nostru, cel fără cutii poștale, fără audiențe sau stații de mașini supraaglomerate. Mi-e dor de străzile cu întâlniri neașteptate, de care se leagă atâtea speranțe spulberate și iar licărinde. Mi-e dor de tine, mi-e dor să vorbim cele mai intime și nuanțate trăiri. Te iubesc, când impetuos, când reprimat, limpede sau evanescent, te iubesc ca întotdeauna și mai mult, pe măsură ce te cunosc.
Scrisoarea 7
(primit 6 și 7) Iubitul meu din vremea cruciaților, vrei într-adevăr să ne ucidem din dragoste? Ce mult te-am presimțit dictatorial și intransigent și te-am vrut să fii așa cu mine. Și ai și fost, impunând tăcere și suprimare vara trecută… A fost atât de improbabilă intersecția traiectoriilor noastre, încât ar fi meritat să sărbătorim momentul din plin. Oare nu ai simțul evenimentelor rarissime din viață? De-abia în ultimul moment, aproape inutil, te-ai urnit și, în scurt timp, cu cât situația e mai încurcată și finalizarea mai irealizabilă, ai început să arzi în vâlvătăi, să te consumi și să te grăbești să nu mai rămână decât scrumul din tine. Mama mi-a spus că ești atent cu ea, dar că te usuci văzând cu ochii. Ea ce vină are să ne vadă deplorabili? De ce nu îmi dai o altă adresă unde să-ți scriu? Ai aflat de la ea că aproape nu am activități zilnice. Vegetez și aștept. Nu știu cât timp. Știu că aștepți un anumit răspuns de la mine, pe care mi-e imposibil să ți-l dau, oricât de mult mă delectez imaginându-mi-l. Nu mă pisălogești cu scrisorile tale. Aproape că nu le aștept decât pe ele, le devorez cum sosesc, deși știu dinainte că mă voi chinui cu ele și sunt îngrozitor de mâhnită că suferi din cauza mea. Mă simt cu atâtea deficiențe și nu pot să-ți dau răspunsul pe care îl aștepți. Iubitul meu sinucigaș, tu ești diamantul meu rostogolit de o forță dinăuntru, care îi imprimă o mișcare imprevizibilă pentru mine până acum, care m-a răsfățat în exclusivitate, dar m-a și contrariat, derutat, m-a ferecat în mine. Mi-e un dor nesfârșit de umorul și de brațele tale care mă înveleau și mă dansau. Ascult Leonard Cohen. I wish you were here [De ce nu ești cu mine?]
Scrisoarea 8
Iubita mea, îmi pare cumplit de rău că nu ești aici, mi-ar fi plăcut până la inimaginabil să te petrec de ziua ta de 30 de ori, de 300, de 3000 de ori. Am trecut pe lângă fereastra ta și am avut pentru o secundă senzația delicioasă că ești acasă…Tricoul de la tine nu-l voi purta la party sau la sport. Mă culc cu el și-mi fac iluzia că dormi lipită de mine și de-abia așa mă cuprinde somnul. Gândurile mele sunt înnegrite de lungul șir de NU-uri dintr-a 7-ea, otrăvite de tine în otrava turnată de mine în tine. Te sărut, te iubesc, încerc să mă conserv, dar timpul pe care îl ceri tu roade încet și sigur, cell by cell [celulă cu celulă]. E atât de lentă eroziunea încât pare un opium. Dacă n-aș ști că sufletul moare așa, mi-ar plăcea.
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
