…este strigătul îndurerat al poetului ucrainean Taras Șevcenko cuprins în versurile sale, reverberat peste sute de ani și amplificat în zilele noastre.
Doresc să scriu câteva rânduri, în aceste momente de grea încercare pentru noi oamenii din lumea întreagă, dar mai ales pentru trăitorii Europei, și-mi vine foarte greu. E război și în Europa. De câteva săptămâni libertatea este trimisă să lupte pentru pace într-un război care nu o vrea… „Eu cred/ că un om liber/ e mai puternic/ decât un om înarmat”, afirma poetul Adrian Păunescu în poezia sa Eu cred… Mă alătur destăinuirii sale și cred în adevărul celor spuse, așa cum, în căutarea adevărului acestui război aproape neadevărat, nedrept, mă opresc la poezie, glasul scris al poeților care au îndrăznit prin versurile lor să-și exprime participarea patriotică în lupta pentru libertate, ca un liant care să mă ajute să pot înțelege ce se întâmplă acum în jurul nostru! E grea neputința omului de rând de a înțelege. E o adevărată povară care ne apasă gândurile și sufletul obosit și apăsat de griji, de grija lipsei libertății și a păcii… „Majoritatea populației nu înțelege ce se întâmplă cu adevărat. Și nici măcar nu înțelege că nu înțelege.” (Noam Chomsky)
…Mă opresc la gândurile curajoase ale poeților curajoși, pentru a mă încuraja eu singură… Încerc să decupez din poezia poeților patrioți acele versuri care-mi opresc frica și mă ajută. Îi chem în gând și le ascult destăinuirile citindu-le poeziile, căci, se știe, poezia și muzica alină, alungă frica, vindecă sufletele încercate… Poeta Magda Isanos mi se alătură cu versurile sale din care decupez un strop de gândire de suflet: „Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate/găsi atâta vreme pentru ură, / când viața e de-abia o picătură/ între minutu-acesta care bate/ și celălalt – și-mi pare neînțeles/ și trist că nu privim la cer mai des”… Cu adevărat, la noi cerul este încă înroșit de răsăriturile și apusurile de soare, dar dincolo, nu departe de noi, cerul este înroșit de flăcările distrugătoare ale obuzelor și bombelor, alungând pacea și liniștea oamenilor.
În aceste momente grele ascult muzică, citesc și privesc cerul sperând în bine, în liniște și în frumos… Scriitorul rus, de origine ucraineană, Gogol mă ajută și el. Îi citez câteva rânduri din Suflete moarte: „Pe lume există o mulțime de lucruri de neînțeles, chiar și pentru mintea cea mai cuprinzătoare” și continuu să-l citesc… „Ce este viața noastră? O vale în care s-au cuibărit amărăciunile. Ce este lumea? O mulțime de oameni fără sentimente”… și-mi cuibăresc gândurile în slova celor scrise și aflu mai departe, tot de la marele Gogol, ca o alinare, că: „Patima sufletului este iubirea”… și-apoi caut ajutor în sufletul poeziei și al poeților răsfoind pagină după pagină… Un catren din Iubirea mea e vremea scris de Pușkin îmi vine în ajutor la scrierea acestor rânduri… „Nu-i fericire-n lume, dar gândul liber este. /De mult visez o soartă tihnită ca-n poveste, /Rob ostenit, mi-i gândul demult să fug de toate /Spre colțul meu de muncă și de plăceri curate” și parcă mă îndeamnă și el să caut mai departe deslușirea nedeslușitelor mele gânduri în aceste zile de război…
Mi-aș dori să am puterea și curajul să mă rog pentru pace, pentru înțelegere și iertare, dar nu o am, gândul îngândurat se teme, plânge. Îmi caut puterea gândului și o regăsesc alăturându-mă iară gândurilor lui Gogol cuprinse în câteva fraze, care-mi devin crez pentru adevăr, acum atât de neprețuit și care mă încurajează parcă aflându-i întrebarea: „Spune-mi, pentru ce, în loc de a mă ruga pentru iertarea tuturor păcatelor mele, am poftă să mă rog pentru mântuirea pământului întreg?”… Ce să-i răspund? Rămân singură cu el și conversăm mai departe citindu-l căci, așa cum aflu, tot de la el, din paginile romanului Suflete moarte: „Singurătatea hrănește gândurile mari” și sper în măreția gândurilor ce se vor naște. Și totuși, în conversația noastră din paginile adunate sub titlul Suflete moarte, răsfoite împreună, recunoaște și îmi mărturisește mai departe: „Nu este legătură mai sfântă decât frăția dintre oameni. Tatăl își iubește copilul, mama își iubește copilul, copilul își iubește părinții. Dar ce înseamnă toate acestea, fraților? Animalele sălbatice își iubesc și ele copiii. Dar să te înrudești prin legătura sufletului, nu numai prin aceea de sânge, iată ce-i este dat omului” și, totuși, războiul care se desfășoară acum și care ucide tații, mamele, copiii nevinovați mă înspăimântă, mă doare și mă grăbesc să-i mărturisesc neliniștea mea… Se bombardează noaptea, zdrobind liniștea cerului, se ucide noaptea, mor copii, părinți, soldați care-și apără libertatea, iar ziua se deschid culoarele umanitare pentru a le da șansa supraviețuitorilor să-și părăsească gospodăria, casa, satul, țara pribegind pe meleaguri străine pentru a-și salva viața… Mă întreb dacă ezistă vreo putere care să pună capăt acestui genocid, acestui măcel de oameni nevinovați? J. F. Kennedy afirma: „Omenirea trebuie să pună capăt războiului, altfel războiul va pune capăt omenirii”…
Poeții patrioți își scriu dintotdeauna durerile în versuri, în numele adevărului istoric și doresc să-i dea glas prin poeziile lor. Curajul lor era pedepsit prin trimitere în exil într-o Siberie distrugătoare de suflete, dar nu de speranțe… Acum pușcăriile au devenit siberiile celor ce demonstrează pentru pace, pentru încetarea războiului. În declarațiile atacatorilor adevărul este învăluit în mantia minciunii. Un adevăr deformat care se lasă fluturat deasupra capetelor celor ce se luptă, ca să se știe că atacatorii nu atacă decât în numele apărării lor. Ei duc un război de ocrotire și de apărare împotriva acelora care se luptă, împotriva curajului lor de a se lupta… Sub mantia armatei eliberatoare am trăit zeci de ani și știm ce înseamnă asta!
„O, dragul meu Dumnezeu! Cât de greu e în lume”… scria poetul ucrainean Taras Șevcenko și-și continua dureroasele gânduri în versurile poeziei cu același titlu: „Cât de nenorocită este viața – dar vrei să trăiești, /Și vreau să văd soarele strălucind /Și vreau să ascult jocul mării /Cum ciripește o pasăre ca un foșnet, /În timp ce o fată își cântă melodia… /O, dragul meu Dumnezeu, cât de distructiv este să trăiești”… Și când ne gândim cât de adânci sunt toate aceste suferințe exprimate de un poet care a fost trimis, pentru curajul poeziilor sale, 10 ani în exil. În 1847 a fost arestat, în 1857 eliberat, ani grei de suferință care și-au pus amprenta ucigătoare și au măcinat trupul marelui poet patriot. A murit pe 10 martie 1861.
Suferințe care au întunecat istoria de-a lungul anilor, negăsindu-și puterea să se oprească la limita păcii între oameni… „Sufletul nostru nu poate muri. Libertatea nu moare niciodată”, afirma același poet patriot în poemul Caucazul scris în 1845… Și astăzi, după atâția ani, în numele libertății se duce lupta mai departe pe frontul războiului de acum. Aceeași libertate dorită de sute de ani, pentru o viață în pace.
În poezia Gândul marele poet ucrainean își mărturisea crezul umanitar, păstrat peste ani ca un neprețuit dor de viață adevărată, în libertate… „Zilele trec… trec nopțile, /Vara a trecut; foșnet /Frunza îngălbenită, ochii se sting; /Gândurile au adormit, inima doarme. //Totul a adormit… nu știu /Trăiești, suflete? /Mă uit nepăsător spre lume, /Și nu există lacrimi și nu există râs! /Și unde este partea mea? Soarta //nu am voie să știu vreun… /Dar dacă nu sunt bun, /De ce nu a căzut nici măcar unul rău? /Doamne ferește – ca într-un vis /Rătăcire… răcește-mi inima. //Punte putred pe drum /Nu mă lăsa să mă întind. /Dar lasă-mă să trăiesc, Creatorule ceresc –/ O, lasă-mă să trăiesc cu inima mea, cu inima mea! /Ca să laud lumea ta minunată //Ca să-mi iubesc aproapele!/ Greutate cumplită! /E greu pentru ea /A trăi în libertate – și a dormi – este mai groaznic./ Trăiește îngrozitor fără urmă/ Și-atunci moartea și viața sunt una”…
Am cerut ajutor poeziei, m-am alăturat poeților căutând răspunsuri, căutând adevărul care a răspândit sămânța unui război nedrept… Poezia și glasul poeților au însemnat o armă în lupta mea în descifrarea adevărului istoric. În ei am încredere. Poezia trăiește și palpită alături de fiecare luptător pentru libertate în țara lor, libertate ucisă în acest război nedrept… Poetul lor mărturisea: „Sat! Pace în sufletul meu./ Un sat în Ucraina este scump,/ Și plin de basme și minuni,/ În jurul satului este o pădure verde,/ Grădinile înfloresc, colibele devin albe,/ Și sunt camere pe munte,/ Și în fața unei ferestre pictate/ În frunze de plop de mătase,/ Și acolo este toată pădurea și toate câmpurile,/ Și stepa și munții de dincolo de Nipru…/ Și pe cerul albastru închis/ Dumnezeu însuși plutește deasupra satului.// Și cerul gri…// Și cerul cenușiu și apele adormite…/ Departe peste țărm se lăsase /O trestie care se îndoaie fără vânt /Ca un bețiv… Doamne, anii mor! /Ei bine, cât timp îmi va lua /În închisoarea mea deschisă /Peste această mare inutilă/ Să lâncezești într-o viață grea cu durere? /Iarbă uscată tăcută /Și se îndoaie parcă în viață, /Nu vrea să spună adevărul. /Și nu este pe nimeni altcineva pe care să-l întrebe.”
Am încercat să alcătuiesc un florilegiu poetic și mi-aș dori să putem călătorii împreună prin toate grădinile lumii și să culegem florile bucuriei, armoniei, ale iubirii, a înțelegerii și să scoatem pentru totdeauna din pământul grădinilor toată sămânța urei, a discordiei, a distrugerii, a crimei și a minciunii și să alcătuim o ghirlandă pentru aripile înălțătoare ale porumbeilor păcii, ca în zborul lor să ducă mesajul nostru de pace și de încetare a războiului. Nu avem voie să pregătim de-acum viitori sportivi pentru o nouă viitoare olimpiadă paralimpică. Olimpiadele trebuie să rămână simbolul păcii, al înțelegerii între popoarele acestui glob pământesc.
Lucian Blaga ni se alătură: „Oprește, Doamne, ceasornicul cu care măsori destrămarea” și în fața ochilor îmi apare pictura lui Edvard Munch, Țipătul.
Mönchengladbach, Germania
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici.
