„Niște filosofii…” de Ionuț Cristache

106
adevar tableta

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roArgumentul meu, așezat azi în marginea filosofiei, ar putea fi acesta, l-am luat dintr-o carte foarte dragă (Robert Tompkins, În căutarea adevărului)… În sfârșit, în acest sătuc uitat de lume, căutarea lui s-a terminat, scrie autorul. Într-o căsuță aproape prăbușită, în fața focului stătea „Adevărul”. El nu a văzut o femeie mai bătrână și mai urâtă în viața sa. „Sunteți «Adevărul»”? a întrebat. Bătrâna a dat din cap în semn că da. „Spuneți-mi ce trebuie să transmit lumii? Ce veste să le dau?” Bătrânica a scuipat în foc și a răspuns: „Spune-le că sunt tânără și frumoasă!”

Trăim vremuri crâncene. Unii, un fel de șobolani plini de sine, slujesc minciuni nemăsurate și coboară direct dintre gunoaiele vieții lor, dar ne spun că ei caută Adevărul. Și se agită. S-a întins peste noi o lume în care oamenii mișună bezmetic, toți par grăbiți, unii mănâncă prea repede, iar sosurile și picăturile de ketchup li se preling peste bărbie, alții râd zgomotos și râgâie voievodal peste cei care-i ascultă speriați. Rămâne, în liniștea aparentă a mulțimii, o întrebare: suferințele și pierderile sunt normale? Și cum să-i faci (pe ei) să înțeleagă că va veni, totuși, și o vreme a plecării, atunci când nu mai există, cu certitudine, încă un loc în care să ajungă?  

Am un filosof preferat, se numește Emmanuel Levinas, și am și o idee preferată: chipul este ceea ce nu putem ucide sau, cel puțin, al cărui sens constă în a spune să nu ucizi. Totuși, să nu ucizi este cel dintâi cuvânt al chipului, este un ordin. În ivirea chipului există o poruncă, de parcă ar vorbi un stăpân.

Un proverb armean zice că scaunul pe care stai nu trebuie să fie niciodată mai înalt decât teancul de cărţi pe care le-ai citit”. Iată și o poveste simpatică: Aron si Agop (doi armeni) se întâlnesc, iar Agop era tare trist. Aron îl întreabă: „Ce ai pățit, frate?” Agop răspunde: „Of, sunt foarte supărat. Ce să îți zic, se însoară fiul meu cel mare…” Celălalt se miră: „Păi ce, ăsta e un motiv de supărare?” Oftând, Agop îi spune: „Păi se însoară tot cu un bărbat…” Iar Aron, speriat, îl întreabă cu ochii mari: „Dar măcar e armean?”

Și vă mai spun o mică poveste, pe care atunci când mai eram încă în clasa plină cu elevii mei le-o „transmiteam” îngândurat…O fetiță de șase ani, la ora de desen, stă în spatele clasei și pictează. „Ce desenezi?” o întreabă profesoara, eleva fiind de obicei neatentă în timpul orelor. „Îl desenez pe Dumnezeu”, a răspuns ea. „Bine, zice profesoara, dar nimeni nu știe cum arată Dumnezeu. Și fetița răspunde: „Vor ști într-un minut…”

Detalii și fragment din romanul A doua față de Ionuț Cristache, apărut la Editura Leviathan, februarie 2022, click aici.

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.