”O ultimă reverență – Carmen Stănescu” de Tudor Sicomaș

1427
Carmen Stănescu. Foto: TVR
Carmen Stănescu. Foto: TVR

totus mundus agit histrionem rubrica leviathan ro logoPuține nume de artiști din epoca glorioasă a teatrului românesc se mai află încă printre noi. Încetul cu încetul, actorii ce au deschis căile noului teatru (așa cum îl știm și îl apreciem acum) părăsesc marea scenă a vieții, vorba marelui Will. Cu tristețe ne uităm cum, rând pe rând, reprezentanții generației de aur ies pe ușa acestei existențe planetare atât de mici, în fapt.

Luna aprilie a lui 2018 a adus greaua despărțire de una din doamnele teatrului românesc: Carmen Stănescu. Astfel, gândindu-mă la ce a însemnat pentru scena artistică autohtonă această Artistă, mi-am propus să îi aduc propriul omagiu, într-o notă personală, așa cum am făcut la dispariția altor uriași ai vieții artistice valahe. Îmi amintesc, deci, de prima întâlnire teatrală oficială cu Doamna Carmen Stănescu. Se întâmpla cu mulți ani în urmă, la Teatrul Național ”I. L. Caragiale” din București – instituția pe care domnia sa a slujit-o cu credință timp de aproape 6 decenii. Este vorba despre celebra piesă a lui James Goldman, ”Leul în iarnă”, unde Carmen Stănescu interpreta rolul reginei Elinor de Aquitania, alături de partenerul ei de viață, Damian Crâșmaru (care era aici, regele Henric al II-lea). A fost un moment pe care nu îl voi putea uita vreodată. Îndrăznesc să afirm că doamna Carmen Stănescu a fost de mii de ori mai potrivită pentru impunătorul și teribilul rol al reginei exilate decât Katharine Hepburn, interpreta lui Elinor din filmul realizat în 1968. Forța sa creatoare, prezența scenică, frumusețea absolut uimitoare pe care încă o păstra la o vârstă înaintată, dicția impecabilă, naturalețea înnăscută, dar și umorul fin, sarcastic, elegant – toate aceste elemente au contribuit la creionarea unui rol care va rămâne, cu siguranță, nu doar în memoria mea afectivă, ci și în analele Teatrului Național și în istoria teatrului românesc.

În ”Leul în iarnă” de James Goldman, în regia lui Petre Bokor. Foto N. Cratofil. Sursa Teatrul Național din București
Carmen Stănescu și Damian Crâșmaru în ”Leul în iarnă” de James Goldman, în regia lui Petre Bokor. Foto: N. Cratofil. Sursa Teatrul Național din București

Nu pot, apoi, să nu amintesc ultima creație artistică a doamnei Carmen Stănescu – furioasa și impetuoasa Ardèle, soție a lui Léon Saint-Pé (interpretat magistral de Radu Beligan) în comedia-testament a lui Jean Anouilh, ”Egoistul”. Un spectacol care, cu adevărat, a făcut istorie și este demn de Cartea Recordurilor. Am fost privilegiat să fiu spectator chiar la premiera acestei producții de neuitat și să admir încă o dată forța și emoțiile incredibil de puternice pe care Carmen Stănescu reușea să le transmită publicului. Cu totul în alt registru decât Elinor de Aquitania, Ardèle devenea, în interpretarea actriței, o femeie vulcanică, temperamentală, o soție veșnic nemulțumită de comportamentul fostului soț și mereu pusă pe căpătuială. Un contrast evident față de personalitatea blândă și cumpătată a lui Carmen Stănescu cea de zi cu zi.

În filmul ”Bădăranii”
În filmul tv ”Bădăranii”, 1960

Bineînțeles, trebuie să amintesc aici și câteva roluri în care nu am avut norocul să o văd decât pe micul ecran. În primul rând, Felice, frumoasa soție a lui jupân Canciano din celebra comedie a lui Goldoni, ”Bădăranii”. Un spectacol în care tinerii Radu Beligan, Sanda Toma și Carmen Stănescu au avut prilejul de a juca alături de grele nume ale scenei românești de atunci: Grigore Vasiliu-Birlic, Alexandru Giugaru, Cella Dima, Marcel Anghelescu, George Calboreanu, Silvia Dumitrescu-Timică și Niky Atanasiu. Un spectacol în regia regretatului Sică Alexandrescu, jucat cu mare succes și la Festivalul de Teatru de la Veneția în 1957. Și un rol prin care Carmen Stănescu a devenit cu adevărat cunoscută și îndrăgită, tocmai prin afișarea talentului ei ieșit din comun, a unei frumuseți fizice răpitoare și a unei personalități marcante. Aceleași calități le-a demonstrat și în rolul Ea dintr-unul din cele mai longevive spectacole ale Naționalului bucureștean: ”Comedie de modă veche” de Aleksei Arbuzov (a avut premiera în 1975 și ultima reprezentație în 1990). Un rol care i-a confirmat încă o dată posibilitatea și ușurința de a îmbina dramaticul cu comicul – o caracteristică ce a făcut-o apreciată nu doar de marele public, ci și de cronicarii timpului.carmen-stanescu- tudor sicomas leviathan.ro

Nu în ultimul rând, vreau să subliniez importanța pe care televiziunea și filmul le-au avut în viața profesională a doamnei Carmen Stănescu. De neuitat și doar de aplaudat performanța ei actoricească din filmul ”Premiera”. Din nou, aceeași naturalețe, același respect față de vocația de actor, acestea îmbinate cu eleganță, talent și distincție. Și, bineînțeles, nelipsitele apariții din programele de divertisment prezentate de Revelion (și nu numai) de Televiziunea Română; iar din acestea, două au marcat publicul telespectator până astăzi – sketch-ul ”În autobuz”, alături de Dem Rădulescu și sceneta ”Cititorul de contoare” (cu Jean Constantin).

Cât despre viața de zi cu zi, într-adevăr, Carmen Stănescu a fost un om care a știut să se facă respectat, dar și iubit – nu doar de colegii de breaslă, dar și de marele public. A trăit discret, fără să amestece viața personală cu cea profesională. A avut parte de o frumoasă poveste de dragoste cu Damian Crâșmaru, alături de care a jucat și a trăit ani minunați. Așadar, nu o vom putea uita niciodată, noi cei ce iubim și apreciem teatrul, filmul și arta de calitate românești. Nu ne vom lua adio de la artista Carmen Stănescu, ci vom spune doar: ”La revedere, scumpă doamnă. Pe mai târziu!”

Vezi arhiva rubricii Totus mundus agit histrionem

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.