”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (28)” de Dori Lederer

270
Dori Lederer proza scurta leviathan.ro

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roRazele soarelui pătrundeau hotărâte prin perdeaua de ceață care ascundea micul hotel, anunțând o zi călduță. Cele două prietene se treziseră înaintea copiilor și luau micul dejun la barul din incinta micului hotel, când, doi bărbați își făcură apariția și se îndreptară spre masa lor. Camelia făcu niște ochi de parcă ar fi văzut o stafie:

– Marian?

– Bună dimineața, doamnelor, salută cu un zâmbet larg soțul Cameliei.

– Bună dimineața, doamne-flori, continuă George, prietenul lui.

Otilia, ridică privirea încă somnoroasă din cana de cafea și răspunse la salutul celor doi bărbați arătându-le cu capul două scaune:

– Bună dimineața, luați loc cu noi după ce comandați niște cafea. Apoi, zâmbind cu satisfacție spre Camelia, care nu-și lua ochii de la soțul ei, adaugă: comandați una și pentru doamna, se pare că ceaiul îi provoacă halucinații.

– Vrei să spui că știai ceva ce eu n-am știut? o luă ea în primire pe Otilia.

– Nu. Ce și cum puteam să știu? În afară de faptul că toți vă purtați ca niște copii, iar asta îmi place, altceva nu știu.

– George m-a invitat să-l însoțesc la un concert și am decis să ne cazăm aici, deși sunt câțiva kilometri buni până în oraș, ne-am spus că liniștea și pitorescul locului merită efortul. Și apoi, știu că-ți place să faci surprize frumoase, așa că m-am gândit să-ți fac și eu una. Iubito, ești bine? Nu te bucuri?

– Oh, ba da, mă bucur imens, răspunse Camelia cu ochii strălucind, doar mă gândeam la viață, cum știe ea să întoarcă omului tot ceea ce face.

Otilia știa că fusese mâna Cameliei în ce privea venirea lui George și nici n-o deranja, nici n-o fericea prea tare faptul, dar îl felicită în gând pe acesta pentru ideea de a-l aduce și pe Marian. Asta așa, ca o confirmare că viața nu e cum spun mulți, o curvă, ci este un jucător cinstit. De-a lungul ei, întâmplările i-au confirmat acest lucru. Poate de aici era liniștea de a nu mai căuta vinovați pentru toate câte vin, bune sau rele, ci de a le primi ca pe rezultate ale eforturilor sau greșelilor proprii. Mult timp se întrebase dacă destinul sau omul e stăpân unul asupra celuilalt și deocamdată ajunsese la concluzia că omul nu poate nega destinul, dar nici destinul nu poate neglija faptele omului.

Starea de somnolență care plutise până atunci asupra Otiliei se risipi și ea se întreba dacă este efectul cafelei, ca de obicei, ori ajutase la asta și jovialitatea celor doi bărbați care păreau că acum le vedeau pentru oară în viață.

– Înseamnă că planul zilei trebuie refăcut, nu-i așa? i se adresă Cameliei.

– Să auzim ce planuri au și băieții, apoi, vom face un plan comun. Noi avem de mers cu copiii să vizităm peșterile din apropiere.

– Iar noi putem veni cu voi, concertul e mâine, astăzi suntem cavalerii voștri. Prin munți umblă tot felul de balauri și lighioane, iar două domnițe cu pitici frumoși pot fi o pradă tentantă, spuse George pe un ton copilăresc.

Otilia îl privi cu luare-aminte pe sub gene. Era un bărbat vesel, inteligent și educat și nu era deloc urât. Știa că o place și că venise pentru ea, acest fapt, deși îi amintea că este încă o femeie plăcută, o stânjenea, pentru că nu voia să primească de la nimeni ceva ce nu poate întoarce în aceeași măsură. Inima ei nu mai voia de mult timp să vibreze în felul acela misterios și dulce, fel pe care numai dragostea e capabilă să-l provoace.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.