”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (29)” de Dori Lederer

346
Dori Lederer proza franturi de viata leviathan.ro

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roMasa era aranjată,  lumânări albe în sfeșnic, crini imperiali pe măsuța de pe hol, la intrare. Andrei aruncă o ultimă privire prin casă pentru a se asigura că era totul în ordine și ieși grăbit. Astăzi, Maria era externată, o piatră de moară i se ridicase de pe suflet când aflase că nu fusese diagnosticată cu boala aceea nemiloasă, cancer. Zilele de coșmar prin care trecuse încă nu se risipiseră. Se acuzase de tot ceea ce se întâmpla cu Maria, de egoism, de neglijență, de neputință și parcă niciodată nu o iubise atât de mult ca atunci când credea că o va pierde. Nu putea accepta că va trebui să trăiască fără ea, iar acum, bucuria lui era nemăsurată. Simțea că sloiul de gheață ce-i stăpânea inima începe să se topească, că putea iubi din nou și că iubirea asta este cea mai potrivită pentru el. În toiul toamnei, venea primăvara, se trezise cu ea dând buzna în casă, în viață și-n gânduri.

Maria simțise în tot acest timp gândurile și grija soțului, iar ideea că n-ar iubi-o se risipise. Este adevărat că nu o iubise atunci când se căsătoriseră, dar se pare că dragostea poate veni și cu timpul, își tot spuse ea fericită, în ultimile zile.

Era un soare călduț de amiază când Andrei își luă acasă mireasa.

– Promit să am grijă de tine, îi șopti el sărutând-o pe frunte și-n acel moment își aminti de părinții lui adoptivi de la mânăstire, cărora le-a purtat de grijă să nu le lipsească nimic până la capătul vieților lor.

– Cu orice preț?, se alintă femeia zâmbind.

Andrei stătu o clipă pe gânduri și răspunse hotărât:

– Cu orice preț.

Te-am iubit din prima clipă în care te-am văzut, îi spuse Maria.

– Hai să mai trăim un pic, încă mai e timp, o încurajă bărbatul și-i deschise portiera mașinii ajutând-o să intre.

*

– Povestește-mi mai multe despre Otilia, tu, ca psiholog, ce crezi despre ea?, îl rugă George pe prietenul lui.

– Sincer să fiu, cred că are o formă de depresie de care nici ea nu e conștientă. Știu că în ultimii ani, în afară de muncă, nu prea mai face altceva. Evită întâlnirile cu noi, deși atunci când acest fapt se întâmplă,  dincolo de un om care petrece mult timp pe drumuri și uneori e obosită, nu pare nimic în neregulă, mai ales că glumește mult. Totuși, cred că este într-un punct din care nu mai vrea să plece: singurătatea.

– O vezi capabilă să se îndrăgostească?, continuă pianistul.

– Mi-ar plăcea să cred că da, și uneori chiar cred că da. Totuși, e greu să scoți un om din ale lui, iar ea, ca oricare, are tendința să se opună sugestiilor de a lăsa pe cineva să se apropie de inima ei, de aceea îi tot spun soției mele să nu mai insiste. Poate e bine să lași timpul să spună asta. Profită de faptul că acceptă să fiți prieteni. Nu prea poți face altceva, încheie Marian. Rămân la impresia mea că suferă de o formă de depresie, deși poate fi doar o alegere.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.