”Oameni, Aripi, Îngeri, Lumi (50)” de Dori Lederer

159
proza de dori lederer portugalia romani diaspora

Frânturi de viață logo rubrica leviathan.roDupă revenirea Ioanei din vizită de la rudele ei, David își propusese să-și reseteze viața. Nici el nu înțelesese prea bine ce e aia, dar auzise des expresia și-i plăcuse. Îi suna ca ceva nou, un fel de a renaște, de a începe totul de la capăt. La început i se păruse simplu.

”Trag linie, rup foaia, o arunc și încep o nouă viață, liniștit, retras și împăcat cu mine însumi”, își spusese.

Mai târziu, văzuse că în viață nu e atât de simplu ca în teorie. Din viață nu poți scoate și arunca timpul trăit, amintirile, evenimentele, te poți amăgi că uiți, dar nimic nu se uită.

”Sunt un om puternic și rațional, mereu am învins și m-am învins”, se convingea David, de câte ori frustrările îi dădeau târcoale.

”Ești pe naiba! Ai fost și vei muri un laș!”, îi răspunse într-o zi conștiința pe care încercase mereu s-o sugrume cu replica: ”Am fost bun cu cei din jurul meu, m-am gândit mereu la ei”.

”Te-ai gândit la tine, doar la tine, pe mine nu mă adormi ușor”, gândurile încercau să scape din chingile voinței lui.

”M-am gândit la familie, atât, nu la mine”, se revoltă bărbatul, trântind capacul tăcerii peste vocea interioară care îi striga chiar și acoperită: ”Lașule! Asta ai fost și asta vei muri!”

David se așeză pe marginea patului cu privirea pierdută pe pereți.

În ochii minții îi apăru o fată tânără și săracă pe care o iubise în adolescență. Și ea îl iubise pe el, dar o părăsise. Erau alte timpuri, el nu avusese curajul să înfrunte norii piedicilor care se iviseră la orizont.

Apoi, altă fată, parcă era un blestem, tot săracă. O fată orfană, fără nimeni pe lume. Și ea îl iubise. Poate că și el pe ea, dar îl speria faptul că dacă ar fi rămas împreună, ar fi fost prea mare responsabilitatea lui și nu știa dacă i-ar fi făcut față. A început s-o respingă, apoi, încet, încet, a împins-o în brațele unui prieten care i s-a părut lui că ar fi putut iubi-o și i-ar fi oferit o viața bună.

Nu s-a înșelat în privința asta. Dar el? Cine era el, David?

”Da, chiar, cine sunt eu? Cine am fost?”, se trezi ca dintr-un vis.

”De fapt, ce am făcut și ce am căutat eu toată viața?”

Ca într-un film, își revăzu părinții îndemnându-l să se căsătorească, el trecut de anii nebunești ai primei tinereți. Apoi, pe Ioana, o fată cu familie înstărită, umblată prin școli. O femeie cu viitor care nu s-ar fi dezorientat dacă el într-o zi nu s-ar mai fi întors acasă de pe mare.

Apoi, și-a revăzut restul vieții și visele împlinite: studiile terminate, o casă, încă una, funcțiile, mașinile, pământurile, lucrurile, banii, muncă, ambiție, orgolii.

”Vax!”, strigă el, sărind în picioare, luând camera la măsurat cu pasul.

”Asta am căutat? Asta am avut! Și Ioana ? Chiar am iubit-o? Sau am fost adormit toată viața?

Pe ea am iubit-o ori imaginea mea? Ori imaginea ei cu mine? Cred că iar înnebunesc.”

Intră în bucătărie, luă sticla și-și turnă un pahar cu votcă. Ioana citea ziarul și când îl văzu, se bucură că are cui să-i aducă la cunoștință ultimele bârfe din oraș.

– Auzi, dragă, aici scrie că iar se însoară prefectul. A câta oară?, chicoti ea.

– A câta oară vrea, până va fi cu cine poate trăi, îi răspunse David sec, fără s-o privească.

Soția îl privi lung, cu luare aminte, așa cum nu prea făcea de felul ei și-l întrebă îngrijorată:

– Tu te simți bine?

– Da, sunt bine, dar nu am chef să aud bârfe. De fapt, nu am chef de nimic, vreau să beau un pahar, atât.

– Am sunat-o pe femeia aceea, schimbă Ioana subiectul.

– Știu.

– Cum de știi?

– Am văzut apelul în telefonul tău.

– Cum ți-ai permis, sări ca arsă.

– Așa cum tu ți-ai permis să intri în agenda telefonului meu și să iei de acolo numărul ei. Și ce ați vorbit?

– Nimic, voiam să vorbesc cu ea despre relația voastră.

– Și?, ridică David o sprânceană.

– Mi-a spus că orice te privește pe tine, să vorbesc cu tine. Și a închis.

– A spus bine. Sunt aici și orice mă privește, putem vorbi. Ce vrei să știi?

– Voiam să știu dacă chiar ați terminat ori încă mai vorbiți.

– Sunt aici. Sunt cu tine. Toată viața am fost un laș. Iar tu ai avut nevoie de un prost. Crezi că oamenii se schimbă?

– Regreți că ești aici, acum?, îl întrebă Ioana.

– Regret multe, dar cel mai tare, minciuna. Faptul că am lăsat minciuna să intre în viața mea, că am trăit cu ea, că m-am folosit de minciuni ca să acopăr minciuna și că am devenit una cu ea. Ce poate fi mai urât și mai rău decât asta?, o privi el în ochi.

– Nu știu prea bine la ce te referi, dar faptul că ai mințit-o că noi doi nu mai aveam relații de căsnicie, e o minciună cusută cu ața albă.

– Să n-o mai deranjezi niciodată! Ai înțeles?, șuieră David printre dinți, mergând spre birou.

Ioana rămase blocată. Tonul lui suna amenințător, de aceea încercă să mai facă un pas pentru a afla ceea ce o măcina, dacă o iubise sau încă o mai iubea pe fosta amantă.

– Altfel, ce se va întâmpla? E o femeie oarecare ce s-a lăsat dusă de nas de un bărbat. Asta se întâmplă la tot pasul. Vei face sfârșitul lumii din atâta lucru? Oricum, prietenii noștri au și uitat întâmplarea, strigă după el.

– E prea târziu să mai fac ceva acum, m-am trezit prea târziu. Acei prieteni de care-mi vorbești au uitat întâmplarea asta, nu și altele pe care toată viața le-am auzit. Și nu mi-a fost ușor, răspunse David, întorcându-se cu un plic în mână pe care i-l dădu femeii.

– Ce e asta?, se uită mirată la plic.

– Desfă-l, citește și sper să ne putem tolera, să ne comportăm cel puțin ca doi oameni civilizați, ca să nu spun prieteni, cred că ar fi prea mult.

– Test de paternitate? A trecut o veșnicie de când a fost făcut, șopti Ioana citind.

– Da, a trecut și-n toată această veșnicie, eu am știut, au fost și oameni care au știut și mi-au spus, ai știut și tu. Și m-ai privit ca pe un prost pe care l-ai putut minți. Și ai privit în ochi fără rușine oameni pe care eu i-am mințit acoperindu-te, spunându-le că sunt bârfe ieftine, deși copilul nostru, cu cât creștea, cu atât semăna leit cu directorul spitalului. Cred că te-am iubit sau nici eu nu mai știu ce a fost. Dar nu ți-am spus de teama unui divorț. Nu voiam să te pierd. Acum, mi-e indiferent, încheie David ieșind pe ușă.

Ioana se așeză pe scaun năucită. Nu era în stare să mai scoată un cuvânt.

– Nu te obosi să gătești pentru mine, plec cu Andrei la pescuit, stau câteva zile, îi zise el, în timp ce pregătea geanta cu scule.

Rămasă singură, femeia începu să plângă.

”Nu pot spune nimic, voi plăti suportându-i felul în care a devenit, până la capătul vieții. Nici nu mai e mare lucru din viață. Ce a fost important, s-a dus”, se consolă ea în gând.

Dacă aș povesti unui om normal viața asta a mea, așa cum a fost ea, dincolo de ochii tuturor, m-ar crede nebun ori ar crede că e o poveste inventată”, oftă David, propunându-și să joace rolul de familist în ochii lumii, în continuare.

Nu avea de gând să se despartă, considera că e prea bătrân pentru asta, va încerca să se mintă până va muri. Să se mintă că a făcut ceea ce era bine, sau că a avut de dus o cruce și nu a lepădat-o, deși inima lui știa că lucrurile nu sunt deloc așa. Inima lui știa că din lașitate și teama de a o lua de la capăt cu singurătatea sau altă căsnicie, nu a mișcat niciun deget la tinerețe.

”Iubire? Dacă a fost iubire, acum, azi, unde este? Ieri, săptămâna, luna trecută, când m-am trezit din minciuna în care am trăit, unde a fost? Oare aceste gânduri îmi vor însângera sufletul până voi  închide ochii?”

Oare va reuși să se mai mintă pentru a nu suferi ? Nici el nu știa și nu mai dădea doi bani pe omul care credea că este: puternic și rațional.

”Da, conștiință, ai dreptate. Sunt așa cum ai spus tu. Și mereu ai știut cum sunt, dar acum, fă ceva, împietrește-mă, să nu-mi pierd mințile. Fă-mă un robot care umblă, mănâncă, doarme, vorbește, ăăăă…. Și ce mai fac oamenii? Râd, da, un robot care râde”, hohoti David, conducând spre atelierul prietenului său.

Vezi arhiva rubricii Frânturi de viață de Dori Lederer

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.