Text premiat la concursul realizat de Asociația Culturală Leviathan, ”Descoperă scriitorul din tine!”, prima ediție (1 – 12 iulie 2019), cu tema: Eseu pornind de la afirmația Contelui de Saint-Aulaire despre Ion I. C. Brătianu: ”Țărilor mici le sunt sortiți oameni mari”. Vezi revista ”Leviathan”, anul I, nr. 1, octombrie – decembrie 2018, click aici.
Știu, ar fi trebuit să scriu despre nenumărații oameni mari cu care istoria ne-a binecuvântat. Să vorbesc despre marii voievozi, despre marii scriitori și, deși nu vă vine să credeți, despre marii oameni politici. Poate așa ar fi fost normal, dar eu simt altceva. Vreau să vorbesc despre oameni mari care au făcut enorm pentru țară. Oameni care și-au jertfit tot, inclusiv viața, pentru țară. Acei mari oameni, aproape necunoscuți. Vreau să vorbesc despre rezistența anticomunistă, despre partizani. Nu este un subiect ușor și mă tem că slabele mele resurse nu se ridică nici pe departe la nivelul acestor oameni. Dar nu trebuie să lăsăm ca bezna uitării să șteargă amintirea lor. Câți dintre noi cunosc/recunosc meritele acestor oameni, mass-media este inundată de false modele, de o calitate morală ”desăvârșită”. Nu-mi aduc aminte de nici o emisiune de televiziune cu excepția notabilă a ”Memorialului Durerii” a Luciei Hossu Longin, în care să se fi vorbit pe larg despre acești oameni. (Respectul meu pentru acești oameni care au realizat serialul!). Dar, în rest, câte un articol pierdut în marea de siliconate și maneliști. Nu vi se pare că tăcerea asta suspectă spune multe despre noi? Strălucim prin tăcere, absență și indiferență. Suntem cu toții vinovați! Să nu ne ascundem după deget, mare dreptate avea George Orwell care spunea că ”un popor care votează corupți, impostori, hoți și trădători nu este victimă, este complice”. Eu tot mă gândesc din ce aluat au fost făcuți acești oameni? Cum au reușit să reziste atâția ani? Cum de au reușit să treacă peste dezamăgiri, trădări cumplite, ajutați de o mână de oameni. Eu cred că în afară de dragostea de țară și credință, nimeni sau mai nimeni nu i-a ajutat pe acești oameni. În bezna care se așternuse peste România ei au fost lumina, ca niște stele ce străluceau în noaptea neagră. De câte ori se mai stingea o stea, noaptea devenea tot mai apăsătoare, tot mai grea.
Oare cum de au reușit să reziste atâtor piedici, să treacă prin ”furtuni” și să rămână drepți că niște stejari? Și cum de nu ne crapă obrazul de rușine, când nu facem mai nimic să nu se piardă amintirea lor? Cred că Petre Țuțea spunea un adevăr amar: ”Am stat 13 ani în temniță pentru un popor de idioți”. Poate că țările mici au nevoie de oameni mari, nu poate, sigur au nevoie de oameni mari. Dar de ce nu respectă amintirea acelor oameni mari? ”Cine nu are memoria istoriei, riscă s-o repete”, spunea George Santayana. Cred că este cazul să ne amintim de asta, nu uitați că pericolul nu a trecut, iar cu poziția ghiocelului nu se poate face nimic. Da, după 1990 am început să aflăm frânturi din viața acestor oameni, pe unii îi știm, pe alții nu, mă gândeam că dacă noi am avea 25% din dragostea lor de țară și credință în Dumnezeu, cu totul altfel ar fi arătat România. Dar suntem o țară profund divizată, nu se știe cât o să mai fim o țară. Până când nu o să ne vindecăm de nepăsare, de indiferență, de ură, țara noastră rămâne bolnavă. Se întorc în mormânt toți cei care au luptat ca noi să fim o țară. Uneori, mă gândesc cu tristețe în suflet și-mi spun că din păcate țara noastră nu se mai face bine în veci. Dar cum se spune, speranța moare ultima. Uitându-mă la ce au făcut acești oameni, câte sacrificii au făcut, parcă încă îmi mai pâlpâie slab speranța în suflet. Trăim într-o lume a materialului în care spiritul este disprețuit, aici este marea diferență între noi și acești oameni, fiindcă pentru noi contează materialul, pentru ei conta doar spiritul. Poate ar fi bine ca uneori să lăsăm sufletul să scrie, nu doar creierul. Poate ar fi bine să ne gândim, mai bine spus să ne reamintim tot ce au făcut acești oameni din dragoste pentru țară. Ne plângem de singurătate, culmea, dar acești oameni cum de nu s-au plâns chiar atunci când sufletul lor plângea cu lacrimi de sânge? Niciodată nu suntem singuri, dacă credem. Poate ar trebui să știți că aproape 70% din numărul celor care formau rezistența anticomunistă erau țărani sau că rezistența luptătorilor anticomuniști a fost cea mai lungă din tot blocul comunist și că ultimul luptător a fost capturat în 1967. Dincolo de aceste date statistice reci, se vede că țara noastră a fost binecuvântată cu mulți oameni mari, din nefericire puțin cunoscuți. Ei, care nu s-au plâns niciodată că s-au născut într-o țară mică, ei, care au iubit necondiționat acestă țară mică! Da, această țară mică a avut întodeauna marele noroc ca să se nască pe acest pământ mulți oameni mari. Pe unii publicul larg îi cunoaște mai mult sau mai puțin. Voievozi, regi, poeți, scriitori, oameni de știință sunt cunoștințe vechi ale publicului larg. Dar eu am vrut să reamintesc de o altă categorie de oameni mari. Știu că mulți or să-mi spună că greșesc, dar eu cred cu tărie că acești oameni mari sunt o părticică a sufletului poporului român. În ciuda îndoielilor și a incertitudinilor din ziua de astăzi, eu cred că România este încă binecuvântată să nască oameni mari. Așa cum la momentul potrivit au ieșit la iveală tăria și caracterul acestor oameni mari. Cred cu tărie că în aceste vremuri tulburi vor apărea din nou oameni mari. Și ne vom trezi din somnul adânc. Nu contează dacă vor fi cunoscuți sau nu, fiindcă acei oameni care s-au sacrificat, nu s-au gândit niciodată că vor fi cunoscuți sau că numele lor o să fie scris în cărțile de istorie. Ei au luptat pentru că știau că țara asta mică are nevoie de lupta lor. Când toți tăceau, ei au spus NU. Este timpul ca o nouă generație de oameni mari să se ridice și să spună NU. Iar noi nu avem dreptul să ne facem că nu auzim și să ne încuiem în casă. Este timpul să spunem cu toții NU. Atât timp cât ne iubim țara și avem credință în Dumnezeu, nimic și nimeni nu ne poate opri.
Știu că nu este un eseu pe tema anunțată, dar asta am simțit. Afirmația Contelui de Saint-Aulaire referitoare la marele om de stat Ionel Brătianu m-a dus cu gândul la cei care s-au jertfit pentru o cauză la fel de nobilă și au iubit la fel de mult țara aceasta mică. Recunoștința veșnică: Teodor Șușman, maior Nicolae, Ștefan Popa, Cornel Deac, căpitan Gavrilă Olteanu, Toma Arnăuțoiu, locotent-colonel Gheorghe Arsenescu, Gogu Puiu, lideri ai partizanilor, dar și celor mulți și necunoscuți.
Iulie 2019, Buzău
Vezi: Câștigătorii primei ediții a concursului ”Descoperă scriitorul din tine!”
Arhiva rubricii Descoperă scriitorul din tine!
Pagina proiectului Descoperă scriitorul din tine!
• Cele trei numere de până acum ale revistei trimestriale ”Leviathan” pot fi citite aici.
• Pentru a cumpăra edițiile tipărite ale revistei, click aici.
• Abonamente la revista trimestrială ”Leviathan”, ediția tipărită, click aici.
