Omul Anului 2019 la Radio România Internaţional

30
peisaj

logo rriTânăra activistă suedeză pentru climă Greta Thunberg a fost desemnată ”Omul Anului 2019 la RRI”, în cadrul tradiţionalei anchete de opinie lansate printre ascultătorii şi utilizatorii de Internet din lume ai Radio România Internaţional.

”Nicio altă persoană nu a polarizat atât de mult, în acest an, ca Greta Thunberg. S-a vorbit despre ea începând de la o bere, până în cel mai înalte cercuri politice, au vorbit despre ea școlari și cercetători, s-a vorbit în familie, la locul de muncă și în special pe rețelele sociale. Greta Thunberg a fost pur și simplu mult mai prezentă în viața majorității oamenilor decât orice altă persoană. Apreciez că mobilizează și polarizează oamenii, că generează discuții. Negativ, văd modul în care s-a lăsat folosită tocmai de cei care sunt responsabili de eşecul aproape tuturor promisiunilor legate de protecția mediului”, a argumentat propunerea ascultătorul RRI Ralf Urbanczyk, din Germania.

Printre liderii politici propuşi s-au aflat Papa Francisc, preşedintele României, Klaus Iohannis, preşedintele ucrainean Volodimir Zelensky, preşedintele Chinei, Xi Jinping, premierul român Ludovic Orban, premierii Indiei şi Pakistanului, Narendra Modi şi Imran Khan, fostul vicepremier italian Matteo Salvini, cancelarul german Angela Merkel, senatoarea italiană Liliana Segre, supravieţuitoare a Holocaustului.

Printre sportivii nominalizaţi ”Omul Anului 2019 la RRI” s-au aflat Simona Halep, fostă numărul 1 mondial în tenisul feminin, jucătoarea de tenis canadiană de origine română Bianca Andreescu şi fostul mare fotbalist Gheorghe Hagi. Alte nominalizări au mers către fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, antreprenorul Elon Musk sau cântăreţul german de origine română Peter Maffay.

Serviciul Comunicare și Relații Publice al Societății Române de Radiodifuziune

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.