Întotdeauna mi-a plăcut să aflu cât mai multe lucruri despre lumea florilor și am căutat mereu să aflu ceva nou, necunoscut încă mie, despre ele. O lume fascinantă, inepuizabilă, vie, revitalizantă, ocrotitoare. Astfel, în căutările mele, inimii mele i se alătura o alta, verde, ce-mi dădea curaj, un suflu nou, dându-i putere. Cu timpul s-a înfiripat tacit, profund o simbioză între cele două inimi, între mine și natură. Natura care mă înconjoară, care mă însoțește la fiecare pas, în orice anotimp, care mă trezește la viață în fiecare primăvară an de an. Până când va exista între noi această simbioză? Nu pot să răspund acum, dar știu că atâta vreme cât voi păstra bucuria de a ne regăsi în fiece primăvară și ne vom însoți până în toamna târzie, ajutându-ne să trecem peste toate întâmplările cotidiene, ajutându-ne să supraviețuim tuturor intemperiilor vieții și ale vremii și atâta vreme cât ne vom bucura împreună de lumina soarelui de peste zi și de liniștea nopților, o voi face. O simbioză care va mai dura un timp, pentru că îmi plac modalitățile prin care pot comunica fără vorbe, cu ajutorul florilor. Natura reînviată în fiece primăvară mă cheamă de fiecare dată la viață, mă îndeamnă să-mi adun noi puteri și să-i urmez exemplul an de an în tăcere, fără vorbe…
Am întâlnit o mulțime de dicționare ce cuprindeau explicații asupra simbolurilor florale, chiar și un Dicționar romantic al florilor. Dicționarul florilor l-am socotit ca o cheie care mi-a deschis și mai mult căile ce mă duceau spre lumea lor, cărări pe care am pășit cu o mare curiozitate și interes aflându-le pas cu pas secretele, semnificațiile, limbajul. Răsfoiesc dicționarul și aflu, printre altele, că: Macul roșu semnifică consolare, Mimoza – sensibilitate, Mușcata – prietenie, preferință, melancolie, Mușețel – energie, Narcisa galbenă – respect, dragoste nerăsplătită, Albăstreaua – delicatețe, rafinament, Violeta – modestie, credință, Păpădia – dorințe devenite realitate, credință, fericire, Porumb – bogăție… iar dacă mă opresc la trandafir spre a-i afla semnificațiile ascunse între petalele sale firave, parfumate, cu toate că îmi erau aproape cunoscute, totuși mă opresc mai lung asupra paginii, poate sperând să aflu câteva lucruri noi despre minunatul trandafir… Știam că trandafirul roșu este simbolul iubirii aprinse, pasionale, iar cel alb al inocenței, al iubirii eterne, cerești, iubire secretă, cel galben rămâne simbolul prieteniei, dar și al geloziei, dar nu știam că trandafirul cu petalele roșii cu alb este simbolul unității, a acelei iubiri ideale, mereu „să fim împreună”, visul fiecărui îndrăgostit, în trandafirul roz găsim simbolul fericirii perfecte, de parcă el ne-ar mărturisi: „te rog, crede-mă”… păi, nu?, cum să nu-l credem?, doar dintotdeauna așa a fost „la vie en rose”.
Trandafirul a rămas mesajul dragostei la prima vedere, indiferent ce culoare are. Și când mă gândesc că în zilele noastre există nenumărate soiuri de trandafiri, cu felurite nume, cu o gamă imensă de culori și parfumuri, cu și mai multe și subtile simboluri, în spatele cărora se ascund mesaje ale iubirii… Cum ar fi, de pildă, trandafirul neînflorit, boboc, poate însemna o iubire încă nedezvăluită, iar o singură floare complet înflorită, dacă o dăruiești cuiva înseamnă, nici mai mult nici mai puțin decât „te iubesc”, „încă te mai iubesc”… Întotdeauna am crezut că florile iubesc și ele, că simt, că percep din atmosfera casei și a oamenilor din preajmă respirând împreună, că simt starea de spirit a locului din jur și că reacționează corespunzător. Nu toate florile au sensibilitatea firavă a mimozei, care-și strânge frunzele la fiecare atingere, dar, cu siguranță, toate florile își păstrează secretul lor în conviețuirea cu oamenii, arătându-și în fel și chip propriile lor sentimente. Nu ne rămâne decât să o și descoperim, să o simțim la rândul nostru. Desigur că e important de la cine primești flori, e importantă și încărcătura sentimentală, umană a dăruitorului, la fel cum foarte important rămâne și cine este dăruitul și cum primește darul floral, cu ce sentiment. De bucurie? De indiferență? De tristețe? Da, există și trandafirul negru, simbolul morții… dar și iubirile mor… Așa cum un trandafir roșu alături de unul alb înseamnă război, un război al inimilor îndrăgostite… Rosenkrieg, dar cincizeci de trandafiri dăruiți cuiva înseamnă dăruire totală, pe viață… Comunicăm unii cu alții ajutați de flori, folosind limbajul lor miraculos, delicat, multicolor și parfumat, tăcut.
Îmi plac toate modalitățile în care pot să comunic fără vorbe, de aceea îmi plac florile atât de mult și încerc să le înțeleg și, mai ales, mă pricep puțin în a face buchete de flori care au ceva de spus, care vor să comunice un gând… Nu pot să nu amintesc o carte care mi-a plăcut teribil de mult și care m-a ajutat să-mi completez înțelegerea magiei comunicării cu florile și mesajele lor transmise mai departe prin mijlocirea buchetelor alcătuite cu har. Este vorba de Limbajul florilor de Vanessa Diffenbaugh, o carte – ficțiune în care ni se povestește cum un buchet de flori alcătuit de o mână magică poate schimba viața oamenilor. Ce-i drept, am primit în viața mea multe buchete de flori care mi-au îngăduit și m-au ajutat să învăț alături de ele alfabetul acestor comunicări, să le învăț mesajul. Chiar o dată mi s-au dăruit cincizeci de trandafiri roșii! Ce a urmat apoi? Vă puteți închipui! A fost mesajul cel mai fierbinte din viața mea, dar toate buchetele de flori dăruite au sădit în sufletul meu ecouri cu reverberații adânci ce mi-au învăluit în mod fericit zilele și nopțile, m-au bucurat, recunosc. Unele flori au rămas frumoase și le-am folosit apoi la alcătuirea multor ikebane, cu care îmi ornam și împodobeam un timp melancolia, singurătatea, altele au prins rădăcini în glastră și nu au mai vrut să mă părăsească. Le-am răsădit apoi cu grijă în pământul de flori pregătit pentru ele. Au fost și acele buchete care nu au vrut să fie iubite și să iubească și au murit în scurt timp putrezind în apa vazei de cristal. Nimic de făcut pentru ele… Erau dăruite de diferite persoane, în diferite condiții și relații, dar până la urmă contează felul acestui gen de a dărui…
Mama mea era o mare iubitoare de flori. Primea și dăruia cu o mare bucurie asemenea daruri, dar de fiecare dată avea câte ceva de spus despre florile din buchetul primit. Ea presimțea binele, bucuria, sinceritatea, dar și contrariul, răutatea, invidia, nesinceritatea care însoțeau florile din buchetul dăruit și, mai ales, era foarte important de la cine venea. Avea darul de a presimți. Dacă florile se ofileau imediat în glastră, se îngrijora imediat, și-mi șoptea cu glas blând: „O să se întâmple ceva rău, fii atentă!” și începea să le îngrijească cu o și mai mare iubire. Punea piramidon, aspirină, zahăr în apa din glastră, schimba apa în fiecare zi în speranța că le va vindeca, le va salva pe ele, dar și pe cel care le-a adus. De fapt, ea se îngrijora mai mult de persoana care-i dăruise sau îmi dăruise buchetul, era ca un semnal de avertizare pe care îl percepea și simțea, pe vremea aceea, mai mult decât mine. Cu timpul am învățat și eu de la ea să privesc altfel florile… și de cele mai multe ori se adevereau asemenea premoniții ascunse în sufletul iubitor al mamei. Îi voi fi mereu îndatorată. Ea mi-a insuflat această bogăție de a cunoaște florile, de a le iubi și de a înțelege limbajul lor delicat, mesajul lor profund. O îmbogățire a sufletului…
Îmi plac buchetele, nu pot spune că nu mă bucură un buchet de flori primit în dar, dar florile tăiate mă dor. Le pun în apă și am grijă să fie alături de mine în glastrele potrivite cât mai mult timp. Dar nu toate buchetele se bucură de glastrele și de îngrijirea mea… mai ales cele de liliac, trandafiri, albăstrele, maci, lăcrămioare, violete, ghiocei care își doreau să-și ducă viața mai departe în pământul lor de flori. De aceea mă bucur din tot sufletul când în fiecare primăvară îmi umplu privirea cu ghioceii răsăriți în pământul reavăn, sub copacii din parcul unde mă plimb zilnic cu Hugo. Iarba este aproape albită de căpșoarele lor delicate sau capătă irizări violacee, portocalii de la brândușele din jur, care vor și ele să le țină companie. Narcisele așteaptă liniștite, cu capetele plecate, lumina și căldura soarelui pentru a înflori și ele… Dar ghioceii au curajul de a înfrunta gerul și sub mantia zăpezii se grăbesc să anunțe venirea primăverii, și brăndușele alături de ei… Adevărații vestitori ai primăverii…
Se povestește că atunci când bunul Dumnezeu ne-a dăruit florile, pentru fiecare floare a căutat câte o culoare diferită care să le deosebească. A luat culorile petalelor lor din buchetul curcubeului. Florile și-au împărțit fiecare pe rând culorile curcubeului, le-au amestecat între ele, le-au combinat pentru noi, oamenii, pentru grădinile și pervazurile caselor, în nesfârșite frumuseți. Numai ghioceii au rămas ultimii la dăruirea culorii. Paleta de culori a curcubeului a rămas goală. Sărmanii de ei, au încercat să găsească totuși o culoare care să marcheze clopoțelul petalelor ce trebuia să anunțe sosirea primăverii… dar nimeni nu le-a venit în ajutor. Și-atunci, zăpada i-a acoperit ocrotitor și le-a șoptit: „Eu vă dăruiesc culoarea albă, culoarea mea, a zăpezii”, și-așa ghioceii au rămas albi. O poveste… Drept mulțumire, de atunci, pădurile sunt spuzite în fiece primăvară de albul ghioceilor răsăriți sub ocrotirea zăpezii care se topește…
Mi-am amintit de toate acestea, de misterioasa, miraculoasa lume verde, multicoloră a naturii tocmai acum, în noaptea unei zile la fel de miraculoasă, misterioasă, irepetabilă… 22.02.2022 la ora 22.22 când am scris rândurile de mai sus și doream să pun capăt acestor destăinuiri, acestor amintiri și gânduri cuprinse timp de aproape trei ani în Decupajele mele… dar, iată că șirul gândurilor m-a reînvăluit azi iar în lianele verzi ale naturii, redându-mi bucuria și curajul de a cotinua să mă destăinui și să-mi încredințez sentimentele ce mă cuprind cuvântului scris. Până când o voi mai face? Până când voi mai avea puterea? Nu știu! Dar întrebarea bate la ușa sufletului meu cu insistență. Am trăit din plin cei șaptezeci și șapte de ani cu toate primăverile dăruite de bunul Dumnezeu, pentru care îi sunt mai mult decât îndatorată și mă încumet azi să mă gândesc că mi-aș dori în dar încă trei primăveri care să-mi îmbogățească și împlinească cununa vieții cu verdele ei revitalizant, cu florile ei parfumate și multicolore de care să mă mai pot bucura.
Aidoma florilor multicolore care și-au primit odinioară în dar culorile luate din buchetul curcubeului… îmi las acum gândurile legănate de firele multicolore ale curcubeului apărut azi, ca o speranță, pe cerul vieții mele.
Mönchengladbach, Germania
Arhiva rubricii Decupaje de Cornelia Bartels
Cornelia Bartels, Decupaje, proză scurtă, volum apărut la Editura Leviathan, 2021, click aici.