Fragment de jurnal: 6 aprilie 2017, dimineața. De la fereastra camerei de hotel fixez cu privirea una dintre impunătoarele porți ale Padovei. Zidul gros, care ține poarta de braț, curge de-a lungul unui șanț adânc. Sunt, probabil, ruine ale vechii cetăți. Soarele și păsările promit o zi cu adevărat de primăvară. Se văd, se aud prin fereastra deschisă. Am ajuns ieri aici, după un drum destul de lung cu trenul, de la Roma, traversând peisaje spectaculoase, din păcate tăiate des și nemilos de numeroasele tuneluri.
E de povestit despre fascinantele imagini zărite între lungi coridoare de noapte. Și despre trenuri ar fi, mijloace de transport extrem de civilizate, demne de a fi luate în calcul dacă vrei să călătorești în Italia. Dar câte n-ar fi de consemnat, cum am și încercat de altfel, în grabă, în jurnalul meu de călătorie. Aici și acum, însă, vreau să vorbesc despre un vis de cafea. Sau o cafea ca un vis, oricum experiența a fost mai mult decât o simplă încântare a papilelor gustative. Și i-o datorez lui Alessandro Cabianca, un cunoscut scriitor și critic literar care trăiește la Padova. El a fost ghidul nostru, al celor plecați de la Cluj cu o misiune literară în însorita Italie. Un ghid extrem de eficient, grație căruia am văzut aproape tot ce este reprezentativ pentru superbul oraș, declarat patrimoniu UNESCO, în doar două zile și jumătate.
Despre Café Pedrocchi știam foarte puțin înainte de a pleca din țară, atât cât am putut citi pe o pagină web care promovează Padova. Mi-a rămas în minte o fotografie cu o clădire în stil venețian, îngrămădită între alte două, diferite architectural (partea din spate a cafenelei, cum aveam să aflu). Când am zărit imaginea în real, am exclamat: uite-o! asta e! Și am făcut repede două fotografii. Cât să-l ajung din urmă pe neobositul Alessandro, care o luase înainte, spre un alt loc demn de vizitat, așa că am fost sigură că voi rămâne doar cu acele instantanee. Am înțeles, peste puțin timp, că Alessandro se grăbea să ne arate Universitatea, o clădire cu totul și cu totul deosebită, unde nu știi dacă să te uiți pe pereți, pe tavane, pe culoare, în sălile de curs sau să-i invidiezi pur și simplu pe cei care ajung să învețe acolo. Dar Universitatea din Padova merită o poveste numai a ei, așa că mă întorc din nou la Cafeneaua Pedrocchi, de data asta prin piața din fața intrării principale, cum a plănuit iscusitul nostru ghid, imediat după prânz.
Clădirea e una reprezentativă pentru Padova, cu o istorie absolut fascinantă. În 1772 Francesco Pedrocchi din Bergamo a înființat aici un magazin de cafea, care s-a dovedit a fi o afacere de succes și datorită situării sale în apropierea unor instituții publice, precum celebra Universitate. În 1800, înfloritoarea afacere a fost moștenită de fiul lui Francesco, Antonio Pedrocchi, cel care s-a gândit imediat cum să o extindă. Astfel, în 1831 a apărut cafeneaua, căreia cinci ani mai târziu i s-a adăugat o patiserie. Pentru a transforma totul într-un complex architectural elegant și unic, Antonio Pedrocchi i s-a adresat lui Giuseppe Jappelli, inginer și arhitect celebru la vremea aceea nu doar în Italia, ci în întreaga Europă, care a reușit să integreze diferitele clădiri și fațade într-o singură unitate, realizând un exterior eclectic, care va defini mai târziu una dintre clădirile simbolice ale orașului Padova. Tot Antonio Pedrocchi a fost cel care a dăruit tuturor locuitorilor Padovei o sală din cafenea, în care oricine poate să intre, să se așeze să citească ziarele puse la dispoziție, fără a fi obligat să comande ceva. Antonio a murit în 1852, lăsând afacerea moștenitorului său Domenico Cappellato, la moartea căruia, în 1891, cafeneaua a devenit proprietatea orașului Padova. În testamentul lui Cappellato se preciza, ca o condiție esențială, obligativitatea administrației publice de a păstra proprietatea și totodată specificul clădirii, aducând de-a lungul vremii îmbunătățirile care se vor impune. În timpul Revoluției de la 1848, Café Pedrocchi era locul de întâlnire al scriitorilor, artiștilor, sau al studenților. Din 1916 cafeneaua a fost deschisă zi și noapte, ceea ce i-a adus și numele de ”Cafeneaua fără porți”.
Printre scriitorii celebri despre se spune că ar fi frecventat acest loc se numără Stendhal, Lord Byron, sau scriitorul italian, laureat al Premiului Nobel, Dario Fo. Plecând de la această tradiție, anual se organizează aici un festival literar și gastronomic: ”Festival del Gusto e della Letteratura”. Interesanta combinație reunește în fiecare toamnă la Café Pedrocchi scriitori, muzicieni, artiști plastici din regiune, dar și pe cei mai pricepuți experți gastronomi. Sunt organizate peste o sută de evenimente, sunt oferite sute de cărți, dar au loc și mii de degustări gratuite din vinurile și preparatele specifice regiunii italiene Veneto.
Nimeni însă nu poate vizita Cafeneaua Pedrocchi fără să guste din faimoasa cafea a locului. Alessandro Cabianca ne-a asigurat că, indiferent dacă suntem ori nu amatori de cafea, trebuie să încercăm experiența asta. Și mare dreptate a avut! Un espresso servit într-o ceașcă mai mare, o emulsie de cremă de mentă și un praf de cacao presărat deasupra (la care, ni s-a spus, că nu se adaugă zahăr, dar mai ales că nu trebuie, sub nicio formă, ca ingredientele să fie amestecate!) au constituit pentru mine combinația ideală pentru orice am băut (sau voi mai bea, sunt sigură!) vreodată în materie de cafea! Un deliciu! O cafea pe care continuu să o visez, forțându-mi papilele gustative să-și amintească! Din păcate am ajuns doar o singură dată la Café Pedrocchi, în scurtul răgaz petrecut la Padova. Iar timpul rezervat savurării splendidei băuturi a fost și el prea scurt. Italienii pur și simplu nu știu ce e acela ritual de băut cafea! O cumpără, o sorb în grabă, de cele mai multe ori în picioare, la bar, și pleacă mai departe! Oamenii aceștia chiar nu știu ce pierd! Așa a făcut și Alessandro. Până să-mi revin eu din extazul gustativ, el a și fost gata de plecare! Știu însă că nicăieri, niciodată, auzind sau vorbind despre minunile Padovei, despre extraordinarele-i biserici și colecții de artă, despre piețele și străduțele care te întorc în timp, despre oamenii calzi, prietenoși, despre orice m-a încântat și m-a făcut să-mi fie deja dor de acest loc, nu voi pregeta să le asociez pe toate cu gustul rafinat al minunatei cafele Pedrocchi. O cafea devenită pentru mine un vis, la (re)împlinirea căruia încep să lucrez.
