În cadrul parteneriatului media dintre Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan – Engleză (MTTLC), din cadrul Universității București (Facultatea de Limbi și Literaturi Străine) și Leviathan (v. articolul din 29 decembrie 2024, click aici), publicăm traduceri ale masteranzilor pe site-ul leviathan.ro și în revista culturală trimestrială „Leviathan”. Textele încredințate de redacția noastră, majoritatea publicate în revista „Leviathan” sau din volume apărute la Editura Leviathan, sunt diverse: poezie, proză, teatru, reportaj, literatură pentru copii, critică muzicală și curiozități din istoria muzicii, istorie, eseuri etc. Pentru că aceste traduceri sunt la rândul lor un act de creație, vom publica în viitor o antologie a acestora la Editura Leviathan.
Mai jos, poeme de Ani Bradea, traduse în limba limba engleză de Andreea Pintilie. Textele au fost selectate din volumul Poeme din zid și au apărut în revista „Leviathan”, la rubrica „Echo”, cu versiuni în alte limbi străine. Grupajul integral tradus de Andreea Pintilie în engleză va fi publicat în numerele viitoare ale „Leviathan”.
Revista trimestrială „Leviathan”, nr. 2 (31), aprilie–iunie 2026, tipărită, are în sumar 16 pagini la rubrica MTTLC: proză și poezii de Rudy Roth, Emil Mureșan, Valentin Emil Mușat, Mircea Bodnariu, George Corbu, Cornelia Bartels, Iuliana Corina Mihalache, versiuni în limba engleză de Ana-Maria Duță, Sorina Lincă, Diana Gabriela Radu, Ruxandra Bujor, Costina Spînu, Alexandra Sandu. În curând o veți putea citi și în format online.
Ani Bradea
Poeme
Rătăcirile
IX
Din deşertul verde
tot mai sosesc caravane cu arome şi mirodenii.
vicleni, neguţătorii îmi bat în poartă,
ştiind că nu-i pot refuza.
ziua noastră de dragoste,
noaptea care n-a mai venit,
o urmă de tandreţe scăpată de uciderea în faşă,
masca unei tristeţi întinse pe chip
ca o a doua piele,
pe toate le-ai închis în sticluţa de otrăvuri,
din care-mi torn câte o picătură
în cafeaua de dimineaţă.
Aş fi vrut să fi rămas acolo,
să nu-mi fi rupt din sufletul cald,
aburind ca o pâine proaspăt scoasă din cuptor.
aş fi vrut să chem întunericul
şi să ne închidem în el,
ca în uterul primitor al unei iubiri de fecioară.
mi-aş fi săpat în piatră poveştile
şi aş fi trăit-o pe ultima,
până la ziuă.
oricum n-ar mai fi fost nimic de adăugat.
Aş fi vrut să nu fi urcat în trenul acela.
de atunci el spintecă depărtarea,
pâclă a unui viitor incert,
şi coase în urmă aproapele,
pe viu,
în grabă,
ca pe o rană ce nu se va vindeca niciodată.
Mi-am vândut nopţile,
călăule,
cu fiecare cui bătut în carnea lor
îmi creşte un eşafod în inimă.
în curând se va face,
tăios,
dimineaţă.
XI
Daţi-mi patru pereţi,
să mă închid de mine!
şi un cer de tavan,
de care să-mi spânzur poveştile dezaripate.
Înfrântă.
m-am întors acasă înfrântă!
dar totul mi-e străin.
nu recunosc deşertul prispei,
nici leagănul din care m-au vândut.
pe fereastră,
cu cinci arginţi,
să rupem blestemul,
mi-au zis.
cu boala mea şi-au cumpărat liniştea,
şi m-au pierdut.
şi m-am pierdut!
Cum şi pe tine te voi pierde,
chiar dacă trupul meu de femeie te-a ademenit
şi zâmbetul captiv în sticlă te-a oprit.
din cuvinte ţi-am ţesut aşternutul
şi însetat ai fost,
şi foamea de mine nu ţi-am putut ostoi.
în inima mea ţi-ai zidit cetatea
cu o singură fereastră
prin care tu mă vinzi
deja
unei alte nopţi polare.
Între patru pereţi de stâncă voi să mă-nchid,
călăule,
în care nici securea ta să nu poată dăltui.
Desfacerea
IV
Cu adevărat deşertăciune sunt toate…
Doar iubirea pentru tine
mă opreşte să fiu o karenină,
chiar dacă port acelaşi nume cu ea.
tu nu auzi cum,
de câte ori deschid fereastra,
chemarea unui tren urcă tânguitor pe iedera roşie
până-n căldura sânului,
înjunghiat de aşteptare;
nici cum din noapte se întrupează
fantasmele singurătăţii
şi diluate se scurg în cerneluri
mirosind a femeia care scrie în aceeaşi poveste.
Eu nu ţi-am vorbit niciodată despre teamă.
din scrisori afli mereu că mi-e bine
şi în fotografii nu poţi vedea,
sub pielea translucidă,
harta îngheţată a sângelui.
clătesc în asfinţit o carte.
oricât de mult aş vrea ştiu
că nu ne vom închide între coperţile ei.
tu vei rămâne,
mereu,
tăiat de marginea dimineţii.
Mi se-ngrămădesc pietre
deasupra pleoapelor
şi zorii-mi vin tot mai târziu…
dacă nu te-aş iubi…
ce simplu ar fi dacă nu te-aş iubi!
Din cupa ce se varsă generos,
călăule,
venin vei bea şi tu.
veni-va vremea!
Poemul dimineții
Mă privesc în oglindă,
călăule,
și-ți văd rânjetul victorios!
Dimineața
îmi număr rănile crestate de așteptare.
câte una pentru fiecare poveste.
de-acum
amintirile nu-mi mai aparțin.
mă scutur ușurată
ca după o boală de piele.
excrescențele purulente au dispărut,
una după alta.
aștept să se deschidă o ușă
în zidul fără fisură
și nu-mi mai este teamă.
femeia,
veșnic rătăcită între păcat și inocență,
va trece dincolo ușoară,
ca aripa de înger.
Nu,
nu simt nici urmă de îndoială.
nici remușcare nu simt.
mi-am pus la punct scenariul
în cele mai mici amănunte.
și eșafodul l-am construit,
până la ultimul cui.
Cu unghiile înroșite drăgăstos în carne,
răspândesc răsăritul pe chipul tău.
întâmpin,
astfel,
prima zi de libertate.
și somnul purificator… chiar dacă
nu mi-am imaginat niciodată că,
la sfârșitul arderii,
se face atât de frig!
P.S. Tot restul zilei,
până se-așază noaptea ca o mască mortuară,
cetatea-și caută călăul!
Din volumul Poeme din zid, Timișoara, Editura Brumar, 2016
Ani Bradea
Poems
Translated into English by Andreea Pintilie
Lost
IX
Caravans carrying flavours and spices keep coming
from the green desert.
cunning, the merchants knock on my door,
knowing I cannot refuse them.
our day of love,
the night that never came,
a trace of tenderness spared from being killed at its beginning,
the mask of sorrow stretched across the face
like a second layer of skin,
you sealed them all inside a vial of poison,
from which I pour a drop
into my morning coffee.
I wish I had stayed there,
to not have torn away a piece of my warm soul
steaming like a loaf freshly taken out of the oven.
I wish to have called upon the darkness
to have shut ourselves inside it,
as in the welcoming womb of a virgin’s love.
I would have carved my stories into stone
and lived the last one,
until dawn.
there would have been nothing left to add anyway.
I wish I had not taken that train.
ever since, it has been cutting through the distance,
the fog of an uncertain future,
and stitching together what is left closer,
wide-awake,
in haste,
like a wound that will never heal.
I sold my nights,
hangman,
with every nail hammered into their flesh
a scaffold grows inside my heart.
soon it will be,
cruelly,
morning again.
XI
Give me four walls,
to shut myself away from myself!
and a ceiling like the sky
from which to hang my wingless stories.
Defeated.
I returned home defeated!
but everything is foreign to me.
I do not recognise the porch’s desert,
nor the cradle from which they sold me.
through the window
for five pieces of silver,
to break the curse,
they told me.
they exchanged my illness for their peace,
and they lost me.
and I lost myslef!
Just as I will lose you too,
even though my woman’s body tempted you
and the smile trapped in glass stopped you.
from words I wove your bedding
and you were thirsty,
and your hunger for me I could not satisfy.
inside my heart you built your fortress
with only one window
through which you sell me
already
to another polar night.
I want to shut myself in between four stone walls,
hangman,
where not even your axe could carve me.
Undoing
IV
Everything is truly in vain…
Only my love for you
keeps me from becoming a karenina,
even though we share the same name.
you do not hear how,
every time I open the window,
a train’s calling climbs sorrowfully along the red ivy
into the warmth of my bosom,
stabbed by waiting
nor how at night come into being
the phantoms of loneliness
and dissolve into ink
smelling like the woman who writes in the same story.
I never spoke to you about fear.
from my letters you always learn that I am well
and in photographs you cannot see,
under my translucent skin,
the frozen map of my blood.
I rinse a book at twilight.
no matter how much I wish for it I know
that we will never lock ourselves in between its covers.
you will remain,
always,
cut by the edge of morning.
Stones pile up
upon my eyelids
and dawn keeps coming later…
if I did not love you…
how simple it would be if I did not love you!
From the goblet that spills over so generously,
hangman,
you too shall drink venom.
venom will be your fate!
Morning poem
I look at myself in the mirror,
hangman,
and I see your triumphant grin!
In the morning
I count my wounds cut by waiting.
one for each story.
from now on
my memories do not belong to me anymore.
I shake with relief
like after a skin disease.
the purulent excrescences have vanished,
one after another.
I wait for a door to open
in the flawless wall
and I am not afraid anymore.
the woman,
forever lost between sin and innocence,
will pass through,
light as an angel’s wing.
No,
I feel not the slightest doubt.
nor do I feel remorse.
I have perfected my script
down to the last detail.
and I built the scaffold,
down to the last nail.
With nails lovingly reddened by flesh,
I spread the sunrise across your face.
I welcome,
thus,
the first day of freedom.
and the purifying sleep… even though
I never imagined that,
when the burning stops,
it would become this cold!
P.S. The rest of the day,
until night falls like a mortuary mask,
the citadel looks for its hangman!
From the volume Poems from the Wall, Timișoara: Brumar Publishing House, 2016
Vezi: https://leviathan.ro/revista-trimestriala/
Portalul Editurii Leviathan, click aici.
Cărți ale Editurii Leviathan și revista „Leviathan” (ultimele exemplare) la Librăria „Mihai Eminescu” din București, click aici.
