A fost odată ca niciodată un mare scriitor de povești care se numea Petre Ispirescu. A fost odată… Dar nu chiar așa de mult, întrucât era contemporan cu Eminescu și cu Creangă.
Născut în 1830, cel care avea să ajungă unul dintre cei mai buni povestitori români și-a petrecut copilăria în mahalaua Pescăria Veche din București. Cu un tată frizer și o mamă casnică, nu a avut șansa să învețe prea multă carte. ”Eu nu am trecut nici de patru clase primare”, povestea adesea. Dar a fost un autodidact, reușind să învețe ceva neștiut de la fiecare om cu știință de carte, a deprins să scrie și să citească de la dascălii bisericilor bucureștene Udricani și Olteni. De la un prieten a învățat franceza.
Deși generații întregi de copii au fost mai fericiți citindu-i culegerile de basme și povești, el nu a avut o copilărie fericită, întrucât tânjea mereu să meargă la școală, dar a fost nevoit încă de la 14 ani să lucreze și câte 14 ore pe zi.
Crezând că va putea să citească toate cărțile care se vor tipări acolo, s-a angajat ucenic la tipografia unui anume Zaharia Carcalechi. A citit într-adevăr multe cărți la care altfel nu ar fi avut acces. Între lecturile lui, după cum aflăm din propriul său jurnal, s-au aflat mai ales clasici ai literaturii universale.
A devenit tipograf calificat, apoi editor de ziare și reviste, și chiar acționar la o imprimerie. Dar de îmbogățit nu s-a pus problema niciodată pentru că a avut o situație financiară grea și după ce s-a căsătorit, având patru copii, cărora abia reușea să le asigure traiul. În 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondenţa secretă a principelui Vogoride, un text care îi ajuta pe unionişti. Poliţia i-a arestat pe toți cei implicați, inclusiv pe Ispirescu, care a stat în închisoare trei săptămâni.
A intrat în lumea culturală, împrietenindu-se cu alți scriitori ai vremii: Alecsandri, Ionescu-Gion, Delavrancea, Vlahuță, Hasdeu.
Pasionat de folclor, de basme, povești, proverbe și zicători, Ispirescu a cules un număr impresionant de creații populare. Meritul lui cel mare este că basmele culese le-a repovestit cu foarte mare har, ceea ce arată că avea un profund simț al limbii române, în special al celei orale, o moștenire de la mama sa. Așa cum Ion Creangă a reușit să păstreze originalitatea graiului moldovenesc în scrisul său, Ispirescu a potențat valențele literare ale vorbirii muntenești.
Între cele mai cunoscute basme ale sale se află: ”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, ”Prâslea cel Voinic și merele de aur”, ”Greuceanu”, ”Zâna Zorilor”, ”Aleodor Împărat”.
Culegerile de basme publicate în timpul vieții i-au fost prefațate elogios de Vasile Alecsandri și B. P. Hasdeu, fiind unanim apreciate pentru valoarea lor.
Petre Ispirescu a murit la 57 de ani, nu înainte de a lăsa un testament literar copiilor săi, niște sfaturi de viață comparate de unii istorici literari cu învățăturile domnitorului Neagoe Basarab către fiul său Teodosie. Se poate spune fără greșeală că prin basmele sale atât de captivante, prin frumusețea limbii și nu în ultimul rând prin tematica, uneori filosofică, a scrierilor, Petre Ispirescu a contribuit la formarea limbii literare române, alături de marii noștri clasici.
Opera:
”Colecție de șase basme” în ”Țăranul Român” (1862), ”Legendele și basmele românilor. Ghicitori și Proverburi” (1872), ”Snoave sau Povești populare” (1874), ”Isprăvile și viața lui Mihai Viteazu” (1876), ”Poveștele unchiașului sfătos” (1879), ”Pilde și ghicitori” (1880) ”Legendele sau basmele românilor” (1882), ”Basme, snoave și glume” (1883), ”Jucării și jocuri de copil” (1885) ”Povești morale. Despre pomul Crăciunului” (1886).
Basme:
”Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte”, ”Aleodor Împărat”, ”Ileana Simziana”, ”Broasca țestoasă cea fermecată”, ”Înșir-te mărgărite”, ”Prâslea cel voinic și merele de aur”, ”Voinicul cel cu cartea în mână născut”, ”Zâna zânelor”, ”Zâna munților”, ”Greuceanu”, ”Cele douăsprezece fete de împărat și palatul cel fermecat”, ”Ciobănașul cel isteț sau țurloaiele blendei”, ”Porcul cel fermecat”, ”Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul”, ”Cei trei frați împărați”, ”Coman vânătorul”, ”Cotoșman Năzdrăvanu”, ”Pasărea măiastră”, ”Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei”, ”Fata moșului cea cuminte”, ”Cele trei rodii aurite”.
Vezi arhiva rubricii Memor de Daniela Șontică
