”Plai străbun. Magazin pentru românii din lumea întreagă”, nr. 52, 2018

807
revista plai strabun nr 52, 2018

revista revistelor culturale leviathan.ro logoCu puțin timp în urmă a apărut numărul 52, 2018, al publicației ”Plai străbun. Magazin pentru românii din lumea întreagă”, din cuprinsul căreia cităm: ”Doamna Ecaterina – eroina uitată a Unirii”, articol ce poartă semnătura distinse poete și traducătoare Paula Romanescu. Este vorba, pe scurt, despre gestul făcut de prințesa Cocuța Conachi Vogoride, care a publicat în revista ”Steaua Dunării” scrisorile pe care aventurierul ei soț, caimacanul Nicolae Vogoride le primise de la Poartă și de la Ambasada Turciei din Londra, ca să se opună Unirii Principatelor. Dacă această prințesă nu ar fi trimis scrisorile, Europa nu ar fi aflat de uneltire, iar soarta celor două Principate ar fi fost, poate, alta.

”Gânduri despre Franța”, fragment din volumul ”Lumina Occidentului” (Editura ”Cartea Românească”, 2004) de prof. dr. ing. Mariana Beliș. Paris; De ce ne-am supărat pe internet că nu mai e discret?!” de dr. Maria Siminel, Paris; ”Maria Slătinaru Nistor… frumusețea vocală emblematică” de dr. Stephan Poen, dr. în Medicină și în Muzicologie (Roma). Despre marea artistă, distinsul om de cultură Stephan Poen afirmă printre altele: ”Culoarea vocală de o limpezime extrem de pură și la o densitate foarte mare, proclamă frumusețea timbrală a unei voci de mare importanță artistică. […] Muzicalitatea rafinată completează o interpretare de referință din istoria teatrului liric mondial ”(Referire la spectacolul ”La Gioconda” de Ponchielli, 1983, San Francisco). Articolul a apărut și în ”Revista Muzicală Radio”, 25 mai ,2018.

Alina Holender și violoncelul fermecat” de Ortansa Sturza, redactor-șef al publicației ”Plai străbun”; ”Despre puterea magică a muzicii aflăm de la Gabriela Dobre” într-un interviu semnat de Ortansa Sturza; ”Pictorița Măriuca Oteteleșanu se comentează singură”; ”Originalitate, noutate, îndrăzneală, prospețime… vocalista Irina Sârbu”; ”Frumoasa din pădurea adormită”, cronică de Lucian-Edmond Sinigaglia; ”Grecii” de Daniela Semenescu; ”O nouă premieră la Opera Națională din București; Cavalleria Rusticana și Pagliacci”, cronică de Ortansa Sturza, fotografii de Steluța Popescu.

În paginile revistei ”Plai străbun”, nr. 52, doamna Ortansa Sturza a  publicat  două pagini dedicate Revistei Culturale Leviathan, prezentare și două interviuri, avându-i ca protagoniști pe Costin Tuchilă și Pușa Roth.

Revista ”Plai străbun”, nr. 52, 2018, paginile 17 – 18

Plai strabun despre revista leviathan p 17

revista plai strabun despre revista leviathan p 18

Arhiva rubricii Revista revistelor culturale

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.