Luat în adevăratul lui sens, cuvântul ”prieten” este ceva dumnezeiesc. Înţeleg, un vecin, un coleg, un partener de joacă, dar până la a fi prieten e mult drum de parcurs.
E plin Internetul de ”prieteni” ceea ce e foarte greşit spus. Era mai corect să fie scris ”tovarăşi”, ”colegi de net”, ”cunoştinţe”, pentru că asta suntem în virtual. Legăturile sufleteşti se realizează, de obicei, pe interes, pe o mică plăcere sau chiar pe relaţii de dragoste. Dar asta nu e prietenie. Nu că nu ar fi posibile şi nici că Internetul ar fi un impediment în realizarea unei prietenii, ci pentru că lipseşte starea magnetică a sufletelor în care fiecare partener şi-ar da şi viaţa pentru prietenul lui, pentru că lipseşte iubirea ca înţelegere divină, pentru că există refuzul de a înţelege şi nu a judeca, pentru că lipseşte loialitatea şi dăruirea de sine.
Şi asta nu neapărat numai în virtual, ci şi în real. N-am învăţat nimic de la Natură şi, culmea, suntem înzestraţi din copilărie să trăim în iubire. De mii de ani ni se predică ”Iubeşte-ţi aproapele!”, dar numai animalele au înţeles. Dacă o parte din omenire şi-ar iubi semenii, nu ar mai fi existat războaie, politică, lăcomie, ipocrizie… Măcar o parte, şi am înţelege că suntem unici în Univers. Unici şi singuri.
Iată de ce avem nevoie de prietenii adevărate! Pentru a şti că nu suntem singuri între noi.
Teama este opusul prieteniei. Teama de noi ne îndepărtează de viaţă, de bucurii şi fericire.
Vorbeşte cu tine, vorbeşte cu piatra, cu florile şi animalele, cu aerul şi apa care-ţi dau viaţă. Vorbeşte măcar în gând dacă ţi-e teamă că eşti penibil. Şi atunci, se nasc prieteniile adevărate, iar egoismul nu va mai exista.
Caută frumosul din tine şi creează-l. Dăruieşte-l oamenilor şi vei avea prieteni.
Nimerit acum ar fi să urmeze o frumoasă poveste aşa cum v-a obişnuit Licuţă cu lumea lui. Nici nu e nevoie. Prietenia pentru Licuţă este întotdeauna o poveste. Ia să vedem:
Nici nu ştiţi cât de trist am fost azi. Zic ”am fost”, pentru că mi-a trecut când am început să vă scriu aceste rânduri.
Am fost trist pentru că dimineaţă, pe la ora zece, când am ieşit pe stradă, nu aveam cu cine să mă joc. Tatalai a plecat la ţară. Bravo lui!… Mănâncă la pepeeeeni! Eu nici nu i-am gustat anul acesta, că zicea mama să se facă mai ieftini. Parfeu a plecat cu ai lui să strângă sticle de plastic şi fier vechi. Perluţa nu a mai venit pe strada nostră, iar Zburlita a plecat la mare cu părinţii, cu maşina mică.
Acum şi-au găsit toţi să plece. Şi eu ce mă fac? Cu cine mă joc?
Am stat şi eu cuminte în curte, că doar e capătul lumii. Am măturat curtea, am udat florile, am dat mâncare la găini… Oau! Ce bucurie! Au ieşit puii din ouă de sub cloşcă, mici şi plăpânzi şi voiam să îi ajut. Cum puneam mâna pe ei, clonţ, îmi trăgea un cioc mămica lor. Am înţeles. Nu aveam voie să-i ating puii. Şi mama mea se supără dacǎ mă ”atinge” cineva. Nu vǎ mai spun că, Vasile, cocoşul, zbârnâia cu aripile pe lângă mine, gata-gata să mă ciuruie cu ciocul lui.
Barbony, berbecul, a fost mai inteligent. Mi-a dat un cap cu coarnele în spate, prin surprindere, făcându-mă atent că-i e foame. Şi eu ce să-i dau? A behăit ca prostu’ până l-am scos la câmp, undeva, aproape de casă. E o pǎşune acolo… Ţopăia ca apucatu’ împreună cu Ciuta şi Negresa, iubitele lui.
Cu Ghiţă, gânsacul, chiar am avut probleme. Cum mă apropiam să-i dau ceva grăunţe, sâsâia la mine ca la un duşman. Am înţeles. Aceeaşi problemă ca la cloşcă: iubita lui avea boboci.
I-am dat drumul pe stradă, cu toată familia lui, să ciugulească ce-o vrea. Au venit crăcănaţi acasă. Sătui!
Vedeţi ce de prieteni am? Nu vă mai spun de Paul, păianjenul casei, de Lorelai, fluturaşul florilor din curtea noastră, de Mumuţa, broscuţa verde de care mie mi-e frică cum mi-e de balauri, de Carmen, cărămida uitată de noi în fundul curţii, de Mingiuţă, mărul dulceţilor noastre, de Prunariu, prunul care miroase a ţuică, de… dar ce nu e viu în curtea noastră? Totul.
Voi, Oameni mari, ce prieteni adevăraţi aveţi în ”curtea” voastră?
Nu vă spun ”Noapte bună!” pentru că nu am de gând să mă culc. Am la treabăăă!
Cu drag, iubiţi prieteni!
Vezi arhiva rubricii Lumea lui Licuță de Lică Barbu
Vezi și pagina Zâmbetul unește
