La data de 3 februarie 1815, în Elveția a fost fondată prima fabrică pentru producția de brânză, în vederea comercializării.
Primele dovezi despre brânză au fost găsite pe picturile mormintelor egiptene (datând din jurul anului 4.000 î.H.) care ilustrează modalitățile de fabricare. Conform unei legende, un comerciant arab ce călătorea prin deșert, a cărat lapte într-o pungă făcută din stomac de oaie. Enzima (cheagul) din căptușeala stomacului, în contact cu căldura, a făcut ca laptele să se închege, separându-se astfel în caș și zer. Zerul îi ținea de sete, iar cașul avea o aromă plăcută și îi ținea de foame. În timp, cașului rezultat i s-a adăugat sare pentru conservare suplimentară, dând naștere la ceea ce numim astăzi „brânză”. Chiar și adăugând sare, în zonele cu temperaturi ridicate, majoritatea brânzeturilor trebuiau consumate în stare proaspătă. De asemenea, se crede că negustorii din Asia Centrală au adus arta fabricării brânzeturilor în Europa. Romanii au transformat rapid producția de brânzeturi într-o artă fină, fiind unii dintre cei mai buni artizani din lume. Ei au descoperit că diverse condiții și tratamente în procesul de maturare produceau arome și caracteristici diferite, creând astfel diverse tipuri de brânză. Elita romană avea depozite separate pentru brânză, unde putea sta la maturat. Romanii au exportat în mod constant brânză în țările europene, de-a lungul Mării Mediteraneene. Oriunde s-a extins Imperiul Roman, cunoștințele despre producția brânzeturilor s-au răspândit până când au fost cunoscute în toată Europa.
Arhiva rubricii Filă de calendar
