Într-o zi de 12 aprilie, acum 43 de ani (1981), între 12 şi 14 aprilie, a avut loc primul zbor al navetei spaţiale americane „Columbia”, având la bord pe astronauţii John Young şi Robert Crippen.
Naveta a efectuat în următorii ani mai multe zboruri, printre care misiuni comerciale, militare şi ştiinţifice, având de fiecare dată la bord între cinci şi şapte astronauţi. Ultima misiune a navetei „Columbia” a început la 16 ianuarie 2003 şi s-a încheiat tragic, la 1 februarie 2003. În timp ce revenea pe pământ, naveta s-a dezintegrat deasupra statului Texas, cu numai 16 minute înainte de momentul prevăzut pentru aterizare. La bord erau şapte astronauţi, şase americani şi un israelian.