„Profu’ de filosofie…” de Ionuț Cristache

285
tableta filosofie ionut cristache (1)

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roAm fost foarte mulți ani profu de filosofie, am avut elevi speciali, îmi amintesc de ei, îi urmăresc, plecați prin lumea largă, mă bucur să aflu că au ajuns acolo unde bănuiam eu în urmă cu ceva vreme, atunci când toți eram mult mai tineri și mai fericiți.

Un proverb arab spune că în țară străină până și iepurele își înhață copilul. Să credem în sfatul următor? Stai mai departe de oameni și vei deveni miere, apropie-te și vei deveni ceapă… Întotdeauna pâinea pribeagului a fost amară, iar apa săracă, mai ales că vânătorul de cerbi nu vede niciodată munții. Știți cum se zice, nici bufnița nu își lasă ruinele pentru o grădină de trandafiri. La ce folosește liniștea unei regiuni întregi, dacă pasiunile sunt zgomotoase?  De ce închideți ochii pe jumătate, în joacă, și nu ne priviți în liniștea vieții noastre? Să aibă dreptate filosoful meu? Încetați, zice, zadarnică vă este osteneala. Acum suntem alții… Blaga scria că omida nu moare niciodată așa de ușor ca atunci când, în crisalidă, este pe cale de a face aripi.  Este o mare nebunie să pierzi înăuntru pentru a câștiga în afară, adică să renunți complet sau în mare parte la demnitate. Le-am spus toate acestea de multe ori elevilor mei…

Și acum mai stau de vorbă, pe canalele moderne care ne-au invadat comunicarea, cu foștii mei elevi din urmă cu 30, 20 sau 10 ani… Ce sentimente adevărate ai atunci când regăsești ceea ce ai „sădit” într-o viață de dascăl! Filosofia pe care și eu le-am adus-o în existența lor de elevi  nu a fost fără rost…

Unul dintre dascălii mei de la Facultatea de Filosofie, academicianul Mircea Flonta, spunea într-un interviu: „Eu cred că exerciţiul gândirii nu e un lux. O minte exersată – şi filosofia poate să contribuie la asta –, activă, inovativă şi critică nu e un lux. Din acest punct de vedere, învăţământul filosofic sau chiar discuţia filosofică poate aduce o contribuţie importantă. Facultatea cred că este deschisă pentru asemenea relaţii şi contacte cu toţi oamenii care consideră că au probleme de natură conceptuală, pe care cred că merită să le discute şi cu filosofii. Eu cred că şi în legătură cu problemele societăţii româneşti se poate discuta util cu filosofii. Şi nu numai cu cei care se ocupă de filosofia morală, politică sau de filosofia culturii, ci cu toţi cei care sunt bine exersaţi în filosofie, pentru că au anumite capacităţi analitice şi critice care sunt importante. Constatăm de multe ori că exact asta lipseşte în discuţiile publice.”

Așa ar putea să înceapă (și, de obicei, cam așa începeam prima oră de filosofie): de unde vine lumea? Așa ceva nu știe nimeni și, totuși, întrebarea este întemeiată. Nu poți să trăiești într-o lume fără ca măcar să te întrebi de unde pornește această lume. Apoi: cine sunt eu? Și există ceva care ar trebui să-i intereseze pe toți oamenii, indiferent unde ar locui ei în lumea asta mare? Care este lucrul cel mai important în viață? Există ceva de care să aibă nevoie toți oamenii? De aici începe filosofia, le spuneam…

Și putem continua, se află ceva în spatele a ceea ce se întâmplă cu noi, o voință sau un sens? Cum ar trebui să trăim? Iată un lucru comun: e mai ușor să pui întrebări filosofice, mai greu e să răspunzi la ele. Fiecare om trebuie să-și găsească răspunsul lui la astfel de întrebări, dar mai trebuie să știm și ceea ce au gândit alți oameni despre aceste interogații asupra vieții. Platon credea că filosofia s-a născut din mirarea oamenilor. El spunea că oamenii găsesc că e un lucru atât de ciudat să trăiești, încât întrebările filosofice s-au născut cu totul de la sine. Orice om poate să creadă că „ia parte” la ceva enigmatic în viața lui, dar și-ar dori să limpezească cum se leagă toate acestea la un loc. E drept, pe măsură ce omul iese din mirările copilăriei scade și însușirea de a se mira în fața lumii și pierde ceva esențial, un lucru pe care filosofia ar vrea să-l trezească la viață.

Deși întrebările filosofice ne privesc pe toți, nu devenim toți filosofi. Viața obișnuită ne împinge mult în spatele… mirărilor. Pentru că un filosof este cel care nu se poate obișnui niciodată cu adevărat cu lumea aceasta, pentru el lumea continuă să fie de neînțeles, enigmatică și misterioasă. El nu se obișnuiește, deci, cu lumea și e în stare să primească și să asimileze percepții noi, mereu altele, mereu pline de întrebări.

Au trecut anii în care le povesteam elevilor mei despre toate acestea, de la catedra uneori stingheră și șubredă. Numai că, iată, le mai pot spune și acum câte ceva, ei mă citesc, primesc gândurile lor și tot mai simt că profu’ de filosofie există încă…

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.