Craiova culturală îi datorează imens. Regizorul, pentru o importantă etapă creativă a domniei sale, își leagă indisolubil numele de Naționalul craiovean, de trupa și spiritul ei, cum s-a modelat în lucrul cu domnia sa, pe timpul directoratului lui Emil Boroghină, când era asemuită „pentru structura și funcționarea impecabilă” cu Berliner Ensemble condus de Brecht și Royal Shakespeare Company a lui Brook în momentele lor de vârf (”The Stage”, 1997). Cu repertoriul rămas de aur, încununat cu ceea ce tradus cifric a însemnat 100 de turnee cu 328 de reprezentații în 37 de țări, răsplătite cu 75 de premii naționale și 15 mari premii internaționale. Probabil, cea mai valoroasă etapă în istoria instituției de spectacol care se pregătește să întâmpine în curând 175 de ani de existență. Iată de ce a apărut legitimă și pilduitoare atenția prin care Craiova l-a înconjurat cu deosebite dovezi de respect și prețuire pe Silviu Purcărete în acest an 2024 spre a marca jubileul domniei sale în teatru. 50 de ani de activitate rodnică și spectacole de neuitat prin care s-a impus drept omul de teatru român cu cea mai valoroasă carte de vizită pe plan mondial, drept unul dintre cei mai viguroși și inspirați directori de scenă de pretutindeni. Cu uluitoare producții realizate pe scene din țară și din lume, invitate în cele mai apreciate festivaluri teatrale. Într-un glorios parcurs ce a început prin impunerea teatrului craiovean în fruntea teatrului românesc, asigurându-i un loc privilegiat în lume.
Mai întâi, în primăvară, în ediția aniversară, la trei decenii de existență a Festivalului Internațional Shakespeare, profesoara Ludmila Patlanjoglu a lansat cartea-album Purcărete & Boroghină. Pelerini în marele teatru al lumii (Editura Institutului Cultural Român), „povestea” acestor doi maeștri care au orchestrat fabulosul „dialog al teatrului românesc cu teatrul lumii”, iar la Muzeul de Artă, expoziția de fotografie 50 de ani de teatru, edificatoare pentru creația scenică a lui Purcărete, însumând astăzi peste 120 de producții în teatrul dramatic, liric și de animație, cele mai multe rămase de referință pentru evoluția artei scenice în secolul XX, curatoriată de Adriana Moca (inițiator Fundația Vis-à-Vis), a lansat practic noul Centru Brâncuși în circuitul simezelor din orașul banilor. În același cadru, s-a prezentat și albumul Silviu Purcărete. Infinite metamorfoze, datorat sensibilei artiste-fotograf Mihaela Marin. Și-au aflat apoi locul firesc și binemeritat în Festivalul Național de Teatru de la București atât albumul Ludmilei Patlanjoglu, obiect de artă și totodată carte cu înalte virtuți de prețios material documentar, cât și expoziția de fotografie amintită (108 imagini și 10 videoclipuri), într- o variantă video integrată Bienalei de Scenografie.
La început de octombrie 2024, publicul craiovean și profesioniștii teatrului din țară și de pretutindeni au fost invitați, în jurul uriașei personalități artistice, pentru Săptămâna Purcărete. 50 de ani de excelență în teatru. Zeci și zeci de oameni au fost timp de șapte zile, alături cu ființa și sufletul de fluxul amplei și complexei manifestări omagiale organizate de Naționalul craiovean cu susținerea UNITER, a Ministerului Culturii și a Primăriei municipale. „Este un lucru foarte rar, care m-a impresionat autentic, m-a emoționat foarte mult și, desigur, m-a surprins – mărturisea însuși Silviu Purcărete. Pentru că este vorba de o generație tânără de directori de teatru, mă refer la Alexandru Boureanu și Vlad Drăgulescu, actualii directori ai Naționalului craiovean, care lucrează alături de fostul director și marele om de teatru, Emil Boroghină. Împreună mi-au făcut acest cadou, timp de o săptămână.” Din start, foaierul de la etaj elegant prin respirația lui amplă te absorbea în acest fabulos trecut recent al Naționalului craiovean, reînviindu-l puternic pentru aceia care au avut privilegiul de a-l fi trăit ca spectatori, dovedindu-se nu mai puțin ademenitor pentru orice iubitor de teatru. Era vorba anume de două expoziții remarcabile. Aceea intitulată Purcărete și Teatrul Național Craiova, cu fotografii din spectacolele de-acum legendare care, invitate și admirate în marile festivaluri și pe prestigioase scene din lume, au adunat zeci de premii și distincții în palamaresul regizorului și în vitrina teatrului craiovean. În secvențe de neuitat reținute de camera inspirată a însuși regizorului sau ale fotografilor din teatru ori din afara lui: Nicu Dan Gelep, Sean Hudson, Florin Chirea, Mihaela Marin, Maria Ștefănescu, Dorian Delureanu (care a mai oferit tuturor și surpriza unui album Orestia – o repetiție cu Silviu Purcărete, o valorificare bine primită a propriei sale arhive foto). Cealaltă, Cu și despre Silviu Purcărete, cuprindea mărturii scrise despre aceleași excepționale momente de istorie teatrală craioveană, așa cum au fost ele reflectate în reviste, sub semnătura celor mai importanți critici români, dar și a unor strălucite condeie de notorietate internațională, cărți cum au fost excelentele monografii de Patrel Berceanu sau Istoria Teatrului Național din Craiova și chiar dicționare precum Enciclopedia Teatrului Universal (Ed Bordas, Paris), Dicționarul Enciclopedic Român (Ed. Academiei). Curator? Cine altul decât Emil Boroghină care a fost nu doar neobositul co-făuritor/veghetor al acestui valoros capitol teatral craiovean, dar care, cu aceeași iubire de teatru, cu aceeași sete pentru actul profund autentic de artă și cultură s-a îngrijit să tezaurizeze prețioase carate de memorie teatrală și iată să o expună cu generozitate, așa cum în Festivalul Shakespeare ne desfată, an după an, cu minunate expoziții similare (unele mărturisind despre bibliofilie de rară stirpe!). Între 24 și 28 octombrie a.c., expoziția de carte a însoțit trupa de astăzi a craiovenilor la Festivalul Național de Teatru de la București.
Cu un aspect grafic foarte elegant (redactare Denisa Neațu, design Hervé Ma), Silviu Purcărete la Craiova – un fragment din cei 50 de ani (editat de TN Craiova și UNITER) completează evocarea acelui „moment auroral”, cum îl numește scriitorul Nicolae Coande în prima secțiune a acestui album foto-documentar pregătit special pentru a fi oferit acum invitaților. Aceasta se face cu popasuri dinamice prin imagini-efigie ale acelor producții de neuitat, fragmente de interviuri, scurte confesiuni ale regizorului, fragmente exegetice, incitând spre a descoperi „De ce ne place teatrul lui Purcărete” și, în final, oferind o concentrată teatrografie a regizorului. Prin ingenioasă punere în pagină, sunt prezentate și fișele de palmares ale celor nouă spectacole de aur semnate de Purcărete la Craiova – Piticul în grădina de vară (1989), Ubu rex cu scene din Macbeth (1990), Titus Andronicus (1992), Phaedra (1993), Danaidele (1995), Orestia (1998), Cum doriți sau noaptea de la spartul târgului (2004), Măsură pentru măsură (2008), O furtună (2012).
Departe de a fi muzeistică ori paseistă, această Săptămână Purcărete a propus în fapt o întâlnire complexă și vie cu o creație de geniu avându-l în mijlocul invitaților veniți din mai multe zări pe însuși artizanul ei nepereche. În primul rând, amintim acea binevenită și mult îndrăgită ministagiune cu un afiș „la zi” al spectacolelor celui omagiat, anume câteva producții recente realizate pe scenele noastre, mărturisitoare deopotrivă despre excelența regizorului. Au fost apreciate la superlativ și de publicul craiovean care a umplut de fiecare dată cu interes Sala „Amza Pellea” și i-a încântat pe actori cu reacția lor de o caldă receptivitate, cum aflam chiar de la unii dintre ei: Povestea prințesei deocheate (două reprezentații ale Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu), Lexiconul amar (Teatrul Odeon din București), Gertrude (Teatrul Național din București), O tragedie veninoasă, apoi Plugarul și moartea (Teatrul Național din Iași). S-au adăugat, în Sala „I. D. Sârbu”, proiecțiile filmul Undeva la Palilula, semnat de Silviu Purcărete în 2012, documentarele realizate de Diana Iarbașu și Alexandru Condurache despre facerea spectacolelor „japoneze” Povestea prințesei deocheate (Sibiu) și Richard al III-lea (Tokyo Metrolopolitan Theatre), precum și înregistrarea spectacolului O furtună (filmat sub semnătura lui Laurențiu Damian), prefațată de acel „accent” scenografic din foaier – mângâiat de privirile publicului unde venerația și nostalgia se împleteau, anume fotoliul în care regretatul Ilie Gheorghe, în Prospero, mai strălucise încă o dată sub… bagheta lui Purcărete. Publicul a fost deopotrivă întâmpinat chiar la intrare cu o instalație audio-vizuală intitulată Arta regiei pe scenă și dincolo de ea, ce desfăta cu fragmente din spectacole lui Silviu Purcărete sau jurnale de repetiții, filmate în diverse locuri, de-a lungul timpului de către realizatoarea tv Corina Tudose și oferite acum Naționalul craiovean spre a împlini bucuria acestei Sărbători Purcărete.
Conferința Ce vedem și ce nu vedem când privim teatrul lui Purcărete, susținută de prof. univ. dr. Carmen Stanciu, a inaugurat o dimensiune teoretică, i-am putea zice, a programului, de fapt o incursiune plurivalentă în universul de creație purcăretian. Mă refer la cele trei întâlniri deschise publicului larg, în foaierul cu tapiserii unde „protagoniști” au fost însuși cel omagiat și invitații săi, în trei după-amieze viu animate, pe care le-am simțit uneori de-a dreptul incandescente prin altitudinea lor ideatică și emoțională. Prima dintre ele, moderată de criticul Marina Constantinescu, sub genericul „O echipă, o viziune împreună pentru creație”, i-a reunit pe câțiva dintre acompaniatorii de cursă lungă în aventura artistică a lui Silviu Purcărete : scenografii Helmuth Stürmer, Dragoș Buhagiar și Marcel Melo, alături de light designerul Andrei Cozlac, de muzicianul Vasile Șirli și de actorul Valer Dellakeza. Cu toții, prin mărturisiri de o sinceritate vibrantă, mărturisiri de la care ne îmbogățim cu toții, cum remarca acolo cineva, au devoalat mici, dar semnificative amănunte legate de colaborările lor fructuoase cu directorul de scenă, au amintit momente ale genezei unor spectacole sau roluri, au vorbit despre artistul și omul care le-a oferit experiențe rare, evocând prietenia și civilitatea sa învăluitoare, „spiritul liber” al acestui creator, care a „dat încredere” și a putut „schimba soarta”, „pofta lui de creație de care nu ai cum să nu te molipsești.” În cea de-a doua întâlnire, Purcărete passe partout, profesorul Sebastian Vlad Popa a pus accentul pe felul în care teatrele în care a lucrat regizorul au fost marcate de colaborarea cu domnia sa. A urmat așadar o nouă serie de mărturisiri. De astă dată din partea lui Emil Boroghină, care aducea în prim-plan mirajul exercitat asupra actorilor craioveni care „ar fi stat și în cap pentru el dacă Silviu Purcărete le-ar fi cerut-o”, a lui Constantin Chiriac, președintele-fondator al prestigiosului Festival Internațional de la Sibiu, unde directorul de scenă a marcat o altă serie memorabilă de succese, naționale și internaționale, de la Pilafuri și parfum de măgar, Cumnata lui Pantagruel, Călătoriile lui Gulliver, Alteptându-l pe Godot, Metamorfoze sau Lulu la „fenomenul” Faust, spectacol care se joacă din 2007 neîntrerupt ș.a., și unde plănuiește un spectacol Iona de Marin Sorescu cu faimosul actor japonez Kuranosuke Sasaki. Li s-a alăturat Emil Banea, noul manager al Odeonului bucureștean, cel mai proaspăt „beneficiar” al geniului artistic al lui Purcărete, prin spectacolul prezentat în programul omagial de la Craiova, teatru unde se așteaptă cu nerăbdare o nouă producție „marca Purcărete”. Sărbătorirea craioveană s-a încheiat cu un dialog provocat de criticul Octavian Saiu și accceptat cu generozitate și o disponibilitate de zile mari de către Silviu Purcărete, devenit proverbial pentru parcimonia referirilor la sine și la teatrul său. Prin veritabile povești pline de tâlc și farmec, ritmate de fascinanta-i ironie rafinată și autoironie, ne-am lăsat purtați către alte „câmpuri de activitate”, mai puțin sau deloc cunoscute multora, în China sau în Japonia, bunăoară, în laboratorul câtorva spectacole înălțate pe culmi de apreciere, și acelea deopotrivă, grație universalității fluide a universurilor cărora regizorul le dă naștere pe scenă, miljoacelor sale magice prin care deschide spectatorului căi nebănuite către lume și către sine însuși. Am plecat fericiți de la Naționalul craiovean. Așa cum pleacă spectatorii de la spectacolele sale în toată lumea.
