Ordinul nr.2088/2024 prevede Schema de ajutor de minimis pentru refacerea potenţialului forestier afectat de incendii, de fenomene meteorologice nefavorabile, care pot fi asimilate unei calamităţi naturale, de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare şi de evenimente catastrofale. Obiectivul acestuia îl reprezintă refacerea potenţialului forestier prin împădurirea suprafeţelor situate în fondul forestier naţional care au fost afectate de incendii forestiere, fenomene meteorologice nefavorabile sau de infestări ale plantelor cu organisme dăunătoare.
Ajutorul se va acorda sub formă de sprijin financiar nerambursabil al cărui cuantum se stabileşte la nivelul sumelor utilizate pentru realizarea serviciilor şi lucrărilor, inclusiv a materialelor, necesare realizării plantaţiei şi întreţinerii acesteia până la atingerea stării de masiv, mai exact când regenerarea se poate dezvolta independent fără a mai fi necesare lucrări de completări sau întrețineri, respectiv pregătirea terenului pentru plantare, plantarea propriu- zisă, întreţinerea plantaţiilor, precum şi serviciile de asistenţă tehnică prestate de personalul silvic pentru obiectivul respectiv.
Această investiție contribuie în proporție de 100% la obiectivele asumate pentru realizarea indicatorilor din domeniul climei, iar ajutorul nu va putea depăși echivalentul în lei al valorii de 300.000 de euro/beneficiar.
Rubrica „Juridice” fiind interactivă, așteptăm întrebările dvs. pe site (la comentarii) sau la adresele de e-mail: zorzoliu.iulia@gmail.com, leviathan.romania@yahoo.com, costintuchila@gmail.com, pusa.roth@yahoo.com
Iulia Zorzoliu este membră a Colegiului Consilierilor Juridici București.





















