3. Amintire și regăsire
Începem și continuăm cu Jung: „Inconștientul, asemeni corpului nostru, este un depozit de relicve şi amintiri ale trecutului.” Fragmentul de zid lăsat în paragină a fascinat imaginaţia oamenilor prin ceea ce ascunde, prin ceea ce lasă de completat fiecăruia dintre noi. Seducţia regăsirii este dată de acea integritate pierdută, care ne permite să ne transferăm pe noi, memoria şi emoţia noastră. Diderot afirma că „trebuie să ruinezi un palat pentru a-l face interesant”.
Acceptarea şi integrarea trecutului în viaţa noastră fac parte din procesul de maturizare a unei persoane. Relicvele trecutului nu pot deveni parte din noi înainte de a fi analizate, înţelese şi asimilate, iar noi, la rândul nostru, nu putem fi compleţi. Oricât de fragmentare ar fi, aceste amintiri ale trecutului colectiv sau personal, odată readuse în viaţa noastră, ne oferă o convieţuire armonioasă cu noi înșine. Tot Jung, desigur…
Dar regăsirea fragmentelor unui alt întreg poate însemna, pentru subiectul contemplator, o reordonare cu un efect de armonie şi de satisfacţie care elimină sentimentul iniţial de abis, completând astfel ceea ce ne imaginăm că lipsește. Rămăşiţa de zid, despre care vorbește Jung, presupune o trăire aparte, o reamintire a experienţei regresiei ca simbol al traumei iniţiale. În opoziţie cu ceea ce este finit şi substanţial, ea accentuează extrema labilitate a fiinţei, reactualizează fragilitatea nativă, evidenţiind în om propria failibilitate, de unde şi sensibilitatea empatică faţă de opera aflată în pericolul ruinării. Din acest motiv, omul e dispus să iubească regăsirile, le poate asculta şi poate transmite mesajul critic, poate trăi cu ele şi între ele. Regăsirile fascinează mintea oamenilor, aceștia proiectează asupra lor o multitudine de poveşti, ele au fost asociate cu atitudinea nostalgică faţă de trecut, cu ideile care diferă în funcţie de modul în care le-a valorizat perioada care le‑a dat naştere.
Chiar așa se spune, oamenii Renaşterii, tot cu ruinele Antichității în gând, au încercat să refacă şi să egaleze acea civilizaţie, s-o regăsească. Efortul de restaurare a intenţionat să refacă sau să definitiveze zidurile ruinate sau pierdute pentru a le reda măreţia de altădată. Din păcate, în secolele care au urmat, oamenii au fost nevoiţi să trăiască alături de propriile ruine și regăsiri, care nu mai erau acele vestigii ale trecutului pe care le admirau, ci mai degrabă simbolul propriei lor ruinări şi pustiiri. Ruina a căpătat o altă conotaţie pentru că modul de a o trăi, experimenta şi conştientiza s-a schimbat, cei care au schimbat povestea zidului fiind tocmai oamenii, care l-au privit în alt context, din altă perspectivă și cu alte gânduri.
Aşa cum afirma C.G. Jung, felul în care convieţuim cu trecutul nostru la nivel de individ și comunitate, felul regăsirilor noastre mărturisesc despre maturitatea lumii în care trăim.
Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache
A doua față, roman de Ionuț Cristache la Editura Leviathan, 2022, ediție tipărită, click aici; ediție online, free download, click aici.
