24 ianuarie este consemnată în calendarul evenimentelor ca sărbătoare naţională, Ziua Unirii Principatelor Române. Unirea Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859 sau „Unirea Mică” este considerată a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român. După ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza a fost ales în unanimitate domn al Moldovei, de către Adunarea Electivă a Moldovei, la 24 ianuarie/5 februarie, este ales şi domn al Ţării Româneşti, de către Adunarea Electivă a Ţării Româneşti. Ţelul comun a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.
Pe strada Smârdan, la numărul 39, Hotel Concordia, în seara zilei de 23 ianuarie 1859, membri de frunte ai Partidei Naţionale hotărăsc în unanimitate alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Țării Românești. Şi astăzi, trecătorii mai pot observa placa memorială care atestă acest eveniment istoric: „În această clădire se afla în anii Unirii Ţărilor Române, Hotelul Concordia, unde în seara de 23 ianuarie 1859 s-a hotărât dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza, de către fruntaşii Partidei Naţionale, ca domn al Ţării Româneşti”.
Conform hotărârilor Convenţiei de la Paris (1858), la Iaşi şi Bucureşti s-au organizat scrutinuri, în urma cărora au fost desemnaţi deputaţii din Adunările Elective, ce trebuiau să aleagă domnitorii în cele două Principate. În Ţara Românească, lucrările Adunării elective s-au deschis pe 22 ianuarie 1859. Deja, la această dată, Alexandru Ioan Cuza fusese ales domn al Moldovei. La Bucureşti, majoritatea în cadrul Adunării aparţinea conservatorilor. Printre candidaţii acestora se numărau foştii domnitori Gheorghe Bibescu şi Barbu Ştirbey, în timp ce din rândul partidei naţionale cele mai mari şanse părea să le aibă Nicolae Golescu. Situaţia a evoluat în direcţia dorită de Partida Naţională, datorită apelului la presiunea populară. Pe 23 ianuarie, mii de oameni, mobilizaţi de „căuzaşi” – propagandiştii unionişti – au ieşit pe străzi şi au umplut curtea Mitropoliei, unde Adunarea îşi ţinea şedinţele. Dându-şi seama de situaţia creată, majoritatea conservatoare, întrunită în casa Oteteleşanu, recurge la o stratagemă, boicotând alegerile de a doua zi. În acest scop, îi înştiinţează pe consulii puterilor garante că nu mai participă alegeri. Punctul lor de vedere nu este împărtăşit de aceştia. În acelaşi timp, deputaţii unionişti, reuniţi la Hotel Concordia, încearcă să-şi stabilească un candidat la domnia Ţării Româneşti. Dimitrie Ghica propune alegerea lui Al. Ioan Cuza şi, după lungi discuţii, la ora 2 noaptea propunerea întruneşte adeziunea unanimă. În dimineaţa următoare, pe 24 ianuarie, această hotărâre este anunţată de Vasile Boerescu deputaţilor majorităţii, într-o şedinţă secretă cerută preşedintelui Adunării. În urma şedinţei şi sub presiunea populaţiei, deputaţii conservatori semnează un act prin care se angajau să-l voteze pe Cuza. Apoi, după verificarea mandatelor deputaţilor şi depunerea jurământului, „se procedează, prin apel nominal şi vot secret, la alegerea domnului. Se deschide scrutinul şi, după citirea biletelor, Prea Sfinţia Sa, Părintele Mitropolit, prezidentul Adunării, proclamă că s-a ales Domnul Ţării Româneşti, cu unanimitatea voturilor exprimate, adică 64, prinţul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza”. Acesta află de alegerea sa ca domn al Ţării Româneşti printr-o telegramă trimisă de la Bucureşti, pe 24 ianuarie, de către mitropolitul Nifon.
Aşadar, în ianuarie 1859, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova şi apoi în Ţara Românească, s-a înfăptuit unirea celor două ţări române. A fost un act de curaj din partea politicienilor români, care nu au respectat „ad litteram” decizia marilor puteri ca Principatele Unite să aibă domni diferiţi, dovedind însă inteligenţa de a proceda astfel încât să nu le poată fi imputată încălcarea Convenţiei de la Paris.
Așa cum s-a mai spus, Unirea Principatelor Române a avut loc la jumătatea secolului al XIX-lea și reprezintă unificarea vechilor state Moldova și Țara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza și de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859 în Moldova și la 24 ianuarie 1859 în Țara Românească. Totuși, unirea a fost un proces complex, bazat pe puternica apropiere culturală și economică între cele două țări. Procesul a început în 1848, odată cu realizarea uniunii vamale între Moldova și Țara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu. Deznodământul războiului Crimeii a dus la un context european favorabil realizării unirii. Votul popular favorabil unirii în ambele țări, rezultat în urma unor adunări ad-hoc în 1857 a dus la Convenția de la Paris din 1858, o înțelegere între Marile Puteri prin care se accepta o uniune mai mult formală între cele două țări, cu guverne diferite și cu unele instituții comune. La începutul anului următor, liderul unionist moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales ca domnitor al Moldovei și Țării Românești, aducându-le într-o uniune personală. În 1861, cu ajutorul unioniștilor din cele două țări, Cuza a unificat Parlamentul și Guvernul, realizând unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar Constituția adoptată în acel an a denumit noul stat România.
[…] Vezi și: 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române […]