„Să mai uităm de valul cinci…” de Ionuț Cristache

114
Gustave Doré, ilustrație la „Fabule” de La Fontaine
Gustave Doré, ilustrație la „Fabule” de La Fontaine

in marginea filosofiei rubrica leviathan.roSunt ani mulți de atunci, bunicul ne spunea povești, iar noi, zurbagiii lui nepoți, îl ascultam vrăjiți. Sus, pe dealul din spatele casei, erau flori de culoarea muștarului, câmpul de jos fusese cosit numai pe jumătate, iar fânul era deja strâns în căpițe mici. Behăia un berbec în depărtare, creierul lui sta într-o beznă totală și plutea într-un lichid transparent și niciodată în lumină. Așadar, mai spun chiar și după atâta vreme, aveți grijă pe unde mergeți, drumul e fragil și se înfundă într-o stâncă roasă de vânt!

Pentru cei de azi, care ne-au invadat viața, doar vreo câteva proverbe… Mă înfuriam pentru că nu aveam ce încălţa, dar am întâlnit un om care nu avea picioare. Dar și: omul superior este acela care arată o bunăvoinţă egală faţă de toţi, iar a-ţi stăpâni o clipă de mânie înseamnă a evita un secol de regrete. Vă asigur că trei pahare cu vin te fac să înţelegi o doctrină profundă și că nu-i nevoie să bei toată apa mării ca să-ţi dai seama că este sărată.

Pentru azi ar mai merge și o poveste din vârful limbii, mai ales că am auzit cu toții cum s-a umplut țara de doctori „în de toate” în ultimii treizeci și ceva de ani… Iepurașul își scria teza de doctorat. Curioasă, vulpea, trecând prin zonă, îl întreabă: „Ce faci iepurașule, despre ce scrii tu acolo?” „Am început lucrarea de cercetare despre cum este mâncată vulpea de către iepuraș”,  i-a răspuns…. „Ha, ha, ha… Păi cum o să mănânce un amărât de iepuraș o vulpe, poate invers…” „Cercetare științifică, a zis iepurașul, dacă nu mă crezi te aștept diseară la vizuină. Dimineața, pădurea era uimită, în fața vizuinii era întinsă pielea de vulpe, pusă la uscat. Curios, lupul apare și el și îl întreabă pe iepuraș: „Despre ce scrii tu acolo, iepurașule?”  Sunt la partea de cercetare aplicată din teza mea de doctorat, îi răspunde, studiez cum e mâncat lupul de către iepuraș.” „Ha, ha, ha… Cum o să mănânce un amărât ca tine un lup mare și tare ca mine?” „Asta e cercetare științifică serioasă, dacă nu mă crezi, ne vedem diseară la vizuină.” Dimineața, stupoare în toată pădurea… Pielea lupului era întinsă la uscat, lângă cea a vulpii. Nu peste mult timp apare ursul care îl întreabă și el pe iepuraș: „Despre ce mai scrii tu acolo iepurașule?” „Sunt deja la concluziile cercetării în care demonstrez cum e mâncat ursul de către iepuraș..”. „Ha, ha, ha, ho, ho, ho… Ce tot spui, pricăjitule? Cum să mănânce un mititel ca tine un urs mare ca mine?” „Nu crezi? îl întreabă iepurașul… Aceasta este o cercetare științifică, sunt la partea experimentală, nu e o glumă, vino diseară la vizuină și ai să te convingi… În dimineața următoare, toată pădurea e șocată…. Pielea ursului era întinsă la uscat, lângă cea a lupului și cea a vulpii…

După câteva ore, când lighioanele pădurii se răspândiseră care încotro, iepurașul ieși râzând din vizuină, de gât cu leul care îi spuse: „Ai văzut, iepurașule, ce îți spuneam eu? Nu tema contează, ci coordonatorul…”

Arhiva rubricii În marginea filosofiei de Ionuț Cristache 

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.