Sărbătoare teatrală la Satu Mare – cronică de festival de Mariana Ciolan

28
cronica ifeszt (1)

Una dintre cele mai reușite manifestări teatrale din anul 2024, a fost cea de-a XI-a ediție a Festivalului Interetnic de Teatru de la Satu Mare. Manifestarea bienală dedicată creatorilor din teatrele în limbile minorităților naționale, proiect „de suflet” al Departamentului pentru Relații Interetnice din Guvernul României, a fost organizată de Fundația sătmăreană Proscenium și de MASZIN (Asociația Teatrelor Maghiare). Printre parteneri s-a aflat trupa „Harag György” care, în primăvară, printr-o serie de spectacole aniversa 70 de ani de existență. Timp de 11 zile (14–24 noiembrie), 27 de spectacole prezentate de 24 de companii teatrale, în limbile maghiară, germană, idiș, dar și în română, au avut loc la sălile Teatrului de Nord, la Casa Meșteșugarilor, la Casa de Cultură a Sindicatelor și la Red Hot Yard, unde s-au organizat elevate afterparty-uri și unde s-a scris și ultima filă de program cu spectacolul Perkucigó de și cu Fekete Zsolt, rezultat al unui proiect dedicat condiției țiganilor. Afluența și interesul și publicului au constituit un argument indubitabil pentru calificativul deplin meritat de „eveniment comunitar”. După această ediție de la Satu Mare, a început să se contureze chiar ideea permanentizării Festivalului interetnic de teatru în orașul  unde, cum sublinia în cuvântul său de întâmpinare a manifestării, scriitorul Bessenyei Gedö István, directorul trupei maghiare sătmărene și al festivalului, președintele Fundației Proscenium, „dialogul interetnic este parte integrantă a vieții de zi cu zi”.

Publicul a așteptat cu interes spectacolul trupei Teatrului „Csiky Gergely” cu piesa Doctorul de Robert Ick  care a deschis festivalul, sub semnătura maestrului Andrei Șerban, cel care aici, la Satu Mare, realiza în stagiunea trecută apreciata montare cu My Fair Lady.  Prin textul lui Robert Icke, adaptare după Profesorul Bernhardi de A. Schnitzler (1912), spectacolul aduce în atențiea publicului, prin prisma corectitudinii politice și a pleiadei de efecte ale acesteia, probleme care frământă și divizează lumea modernă. Propunând o vibrantă panoramare  sub raportul convingerilor, moralei, atitudinilor, cu o intrigă complexă țesută în jurul lui Ruth Wolff, medic și cercetător, directoare de institut renumită, care va avea parte de o rejectare din partea tuturor pentru dorința de a fi vrut să-și apere adevărurile ca om de știință,  spectacolul (despre care am relatat aici la vremea premierei timișorene) a avut un puternic impact și datorită jocului nuanțat și dedicat al trupei, în frunte cu protagonista, Eder Enikö. În pandant, cealaltă „copertă” a festivalului, de încheiere, aducea în fața publicului o altă figură cu o carte de vizită de nivel internațional, maestrul Gigi Căciuleanu cu bijuteria sa scenică La vie en rose, poem de teatru coregrafic minunat asumat de actorii trupei „Mihai Raicu” a Teatrului de Nord, demers scenic antrenant despre relația de iubire prin poveștile de apropiere, despărțire, regrete sau nostalgie a cinci cupluri, vaporoase, pe fundalul muzical mereu emoționant al șansonetei franceze.

Printre spectacolele care s-au bucurat de unanimă apreciere a fost Tinerii barbari, o producție a Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca și a Teatrului Cetate din Gyula, în regia lui Attila Vidnyánszky. Inspirat din viața compozitorului Béla Bartók –  creatorul unei muzici de inspirație folclorică, în pofida sensibilității și fragilității sale subtil nuanțate prin travestiul savuros de o rară plasticitate al Evei Imre (pentru care a primit o nominalizare la premiile UNITER alături de alte valoroase premii) – și a prietenului acestuia, etnomuzicologul Zoltán Kodály (nu mai puțin strălucit portretizat de Ervin Szücs), spectacolul recreează culoarea unei epoci și forța unei pasiuni, cu actori, dansatori și instrumentiști dezlănțuiți la rândul lor în copioase improvizații, într-un cadru de joc ingenios, bogat în sugestii scenice. Între regizorii întâmpinați cu mare interes s-a numărat depotrivă Yuri Kordonski, invitat în festival cu cea mai nouă producție a sa pe scena Teatrului German de Stat din Timișoara (a treia), o adaptare după Dragonul de Evgheni Schwartz. În contextul războiului declanșat de Rusia în Ucraina (reflectat și în alte spectacole ale regizorului născut la Odessa dar stabilit de mulți ani în SUA), montarea se bucură de o evoluție actoricească remarcabilă, în frunte cu delicata interpretare a Isei Berger, și o scenografie copleșitor sugestivă, conferă un ecou contemporan acestui basm unde metafora dragonului-tiran capătă valoare de puternic avertisment. O replică viguroasă, care interoghează pornirile belicoase în omenire, a venit în festival prin Rasputin, spectacolul trupei „Harag György”, deopotrivă emblematic pentru pentru dificila și alunecoasa conjunctură mondială de azi.  Rasputin, așa cum ni-l aduce pe scenă actorul  Gábor Rappert-Vencz (într-un megarecital cu o continuă și variată nuanțare primind susținerea unui ansamblu de o dăruire, un profesionalism și o disciplină pilduitoare), adică Rasputin cel din  textul lui Szöcs Géza și conceptul scenic girat de regizorul Sardar Tagirovski, nu este aventurierul cu influență nefastă asupra familiei țarului Nicolai, cu o față bizar mistică și alta deșănțat extravagantă, așa cum  a rămas  îndeobște întipărit în memoria colectivă. El este un iluminat care încarnează apelul la rațiune și conștiință, reiterat în alergare disperată, sub presiunea Timpului (care „nu mai avea răbdare”), pe la toate capetele încoronate ale Europei și chiar la făptuitorul asasinatului care avea să declanșeze primul război mondial.

Puternice tâlcuri deslușește tânărul director de scenă Botond Nagy, în propria adaptare după Macbeth de Shakespeare, prin care, alături de actorii secției germane de la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, într-un cadru scenografic esențializat, au descoperit „intimitățile prin care ajungem foarte aproape de ceva numit decădere umană și lumină dumnezeiască”. Cu o electrizantă Maia Morgenstren în fruntea distribuției, Teatrul Evreiesc de Stat din București a onorat festinul teatral sătmărean prin unul din succesele din repertoriul său, spectacolul Varșovia: Ghid turistic, comedia lui Hillel Mitelpunkt care invită la o continuă reconsiderare a felului în care îi judecăm pe înaintași și cum ne raportăm la trecutul care i-a marcat. O plăcută provocare pentru public a constituit-o reprezentația cu Alice în Țara Minunilor, montată  cu Teatrul Szigligeti din Oradea în costume și decoruri spectaculoase, de Zsótér Sándor, apreciatul regizor, actor de film și profesor la Academia de Dramă și Film din Budapesta. S-au mai regăsit în incitanta selecție a festivalului, cu interesul lor reafirmat pentru marele repertoriu consacrat, și Teatrul Figura Studio din Gheorghieni prin montarea lui Albu István cu Liliom, și Teatrul ”Csiki Játékszin” din Miercurea Ciuc care, sub bagheta lui Alejandro Duran, a prezentat Amadeus de Peter Shaffer. Am remarcat deopotrivă două savuroase texte de Székely Csaba, acest foarte jucat dramaturg din Tg. Mureș : mai întâi, 10, acel decalog „adus la zi” printr-o tramă de factură polițistă,  montat la Odeorheiul Secuiesc de Rusznyák Gabor cu trupa de la ”Tomcsa Sándor”, apoi Lumânările dreptății, spectacol despre derapajele în plan interuman când lipsesc empatia și toleranța pe fondul jocului imprevizibil și absurd al istoriei. Dinamic și convingător interpretat de trupa ”Tompa Miklós” de la Teatrul Național din Tg. Mureș condusă cu inspirație și un profund respect pentru actor de regizorul Sebestyén Aba, spectacolul s-a bucurat de o vie apreciere la fel cum am putut constata cu foarte puțină vreme în urmă în cadrul Festivalului Național de Teatru la București.

Personal, socotesc că unul dintre marile daruri primite la acest festival este Furtuna. Un spectacol impresionant prin dinamismul și umorul  fluid întrețesut cu dramatismul și profunzimea lecturii scenice, unde cuvântul shakespearian are un corespondent,  surprinzător și  cuceritor prin prospețime,  în fiecare gest, fiecare șoaptă, fiecare desen coregrafic, cu un Ariel parcă aievea eteric, actori la fel de convingători pe replică, în scenele excusiv de expresie corporală și gestuală ori ca instrumentiști live, un Prospero omniscient dar și „funcțional” omniprezent, cu unele accente neașteptate în devoalarea lui ca personaj (admirabil interpretat de actorul de forță al trupei, Pálffy Tibor). Un spectacol ca o respirație. Prin intermediul Teatrului „Támasi Aron” din Sf. Gheorghe, am avut astfel prilejul de a-l cunoaște pe unul dintre cei mai apreciați regizori europeni de azi, Bodó Viktor (lucrează cu precădere în teatrele de expresie germană, dar nădăjduim să-l mai revedem pe la noi și cu alte creații scenice).

Studioul teatrului a găzduit un număr la fel de important de reprezentații diverse. Mai întâi, amintesc producțiile gazdelor cu Schilodul din Inishman de Martin McDonagh, Haos de Mika Mylllyaho și concertul Jack Cole’ s Songs, inspirat de lirica lui Kovács András Ferenc și câteva reprezentații aureolate de impresionatele CV-uri ale actorilor, așa cum au fost producția Universității de Arte din Tg Mureș intitulată Vania și Ea, cu Háthazi András și Monica Ristea într-un duet de caldă empatie profesională, sau monodrama Shirley Valentine de William Russel de la  Kamarasinház din Arad, cu mereu inspirata Kézdi Imola. Au fost urmărite cu interes thrillerul psihologic  Amurg (regia Rusznyák Gábor) cu actorii Teatrului Udvartér din Tg Secuiesc, dar și reprezentații cu tentă cumva experimentală, cum au fost o „fabulă” interactivă despre marginalizați și eterne patimi omenești – Varieteul urii (Asociația teatrală Soshin), spectacolul Patru și jumătate (Yorick Studio Tg. Mureș), bazat pe poveștile de familie ale actorilor, jucat în română și maghiară, sau Minunile Transilvaniei, coproducție Reactor de Creație și Experiment și Váróterem Projeect, în colaborare cu Steroe AK (Ungaria) ce a adus pe scenă tocmai problema facerii unui spectacol despre istorie și valori culturale comune. Pentru mine, o veritabilă revelație a fost  Dálnoky Csilla cu propria dramatizare după Omul mort de Háy János. Într-o demonstrație de mare clasă actoricească – trăiri de mare concentrare, treceri de o tulburătoare fluiditate de la un personaj la altul, în monodrama de peste două ceasuri de la Casa Meșteșugarilor, actrița a vrăjit pur și simplu asistența cu povestea femeii care, după ce și-a pierdut soțul în război, și-a crescut singură fiica având de înfruntat prejudecățile și răutățile lumii. La Casa Meșteșugarilor, care este și casa Teatrului Brighella, m-am putut delecta la unul dintre cele două spectacole de păpuși incluse în festival, Regatul împăratului Hapciu și am putut să apreciez încă o dată  lilliputana trupă care face spectacole mari, condusă de regizoarea Nagy Regina. În ceea ce-i privește pe creatorii înșiși și lumea teatrului în general, valoarea comunicării interetnice a îmbrăcat și atributul de efervescentă platformă de dialog materializată prin întâlnirea între realizatorii spectacolelor și criticii teatrali. Invitații festivalului au beneficiat în câteva după-amieze de prezentarea unor volume, între care și Cronica celor 70 de ani, monografia trupei „Harag György” gazda festivalului.

Arhiva rubricii Cronica de teatru

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.