Acum 137 de ani (23 aprilie 1887) avea loc sfinţirea Catedralei Mitropolitane de la Iaşi, adevărat eveniment naţional, la care a luat parte şi regele Carol I. Ideea construirii la Iaşi a unei biserici monumentale a aparţinut mitropolitului Veniamin Costache. Hrisovul domnesc de înălţare a bisericii datează din 8 august 1826. Primele lucrări, după planul arhitecţilor Freywald şi Bucher, s-au desfăşurat între anii 1833 şi 1839. Din cauza unor probleme tehnice, acestea vor fi sistate până în anul 1880, când vor fi reluate din iniţiativa mitropolitului Iosif Naniescu, după planul arhitectului Alexandru Orăscu. Catedrala a fost terminată în 1886. Pictura interioară a bisericii a fost realizată de Gheorghe Tattarescu.
Sfințirea Catedralei, la 23 aprilie 1887, a fost un eveniment național, la ceremonie luând parte regele Carol I și regina Elisabeta. Pisania aflată în partea dreaptă a pridvorului catedralei, pe o placă de marmură care se află la intrare, conține următorul text:
„Terminatu-s-a întreaga lucrare în anul mântuirii 1886, al domniei noastre al douăzeci-și-șaselea, al regatului meu al șaselea, împodobindu-se și înzestrându-se cu vase sfinte, candele de argint, policandre, odoare și veșminte prețioase, precum și cu cele 10 ferestre cu măiestrie împodobite și închinate de noi ca un prinos al râvnei noastre pentru înălțarea sfintei Biserici Ortodoxe, întru pomenirea mea, a iubitei mele soții Elisabeta și a urmașilor noștri…”
Surse: Wikipedia, Catedrala Metropolitană Iași, Centrul de Documentare „Dimitrie Gusti” al Societății Române de Radiodifuziune.