Știri: 100.000 de spectatori în prima zi de FITS 2022

30
FITS 2022 (1)

Prima zi a acestei ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, 24 iunie 2022, a readus ritmuri magice pe străzi, cuvinte inspirate și revărsare de talent în spațiile din interior.

Conferințe, spectacole, concerte, expoziții, dar, mai presus de toate, revederi, aplauze și emoție au însuflețit ieri, la Sibiu, peste o sută de mii de spectatori!

Festivalul a fost deschis oficial de către domnul Constantin Chiriac, Președinte FITS și Director General TNRS, într-un eveniment găzduit la noul sediu NTT Data, partener de tehnologie al Festivalului, și la care au participat E.S. Hiroshi Ueda – Ambasadorul Japoniei în România, E.S. Emil Hurezeanu Ambasadorul României în Austria, domnul Lucian Romașcanu Ministrul Culturii, doamna Corina Bokor, Viceprimar, Municipiul Sibiu, domnul Daniel Metz fondatorul NTT Data, România, domnul Kaz Nishihata – Representative Director and Senior Executive Vice President NTT Data. Cei prezenți s-au putut bucura și de o scurtă reprezentație a artiștilor de la Yamamoto Noh Theater.
Expozițiile din cadrul Platformei de Arte Vizuale (PAV) – program special inclus în cadrul FITS – își așteaptă, de asemenea, vizitatorii, începând de ieri, cu o nouă ediție a Ziarului Orizontal – de citit pe îndelete pe Zidul Exterior TNRS.

Copiii au avut și ei momente dedicate ieri la FITS. Compania spaniolă Toc de Fusta a pregătit pentru ei în Piața Mică o instalație cu 21 de spații pe care cei mici (și cei mari!) le-au putut explora în voie. Spectacolul Naufragiați pe insula copilăriei are loc de două ori pe zi până pe 27 iunie, inclusiv, în Piața Mică, și pe 2 și 3 iulie la Cisnădioara. Accesul este gratuit.

Un alt eveniment petrecut ieri la FITS a fost lansarea volumului Revoluții – antologie de teatru contemporan polonez.

Un moment inedit al zilei a fost marcat de propunerea britanicilor de la NOCTURN & Spin Arts.

Festivalul Universităților de Teatru și Management Cultural, cea mai importantă manifestare de gen din Europa, propune publicului spectacolele de referință ale școlilor de teatru din întreaga lume. În prima zi de FITS 2022, parte din acest proiect, publicul a putut viziona spectacolul O mie de îngeri.

Spre seară, oaspeții FITS au putut vedea unele dintre cele mai așteptate spectacole ale festivalului: Domnul Ibrahim și florile din Coran, o producție Éric-Emmanuel Schmitt  & Théâtre Rive Gauche, Femeia mării, de la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, regia: Andriy Zholdak, Nevoia de adevăr, de la Théâtre Vidy-Lausanne, Scaunele – Théâtre National du Luxembourg, 3Surori – TR Warszawa, National Stary Theatre in Cracow, dar și Regele moare, de la Theater in der Josefstadt, regizat de Claus Peymann, care primește, în acest an, și o stea pe Aleea Celebrităților.

Ziua de teatru în săli s-a încheiat cu Iubire/Amore, spectacolul lui Pippo Delbono, îndelung aplaudat la Centrul Cultural „Ion Besoiu”, care se reia astăzi, 25 iunie, de la ora 19.00.

Piața Mare a fost neîncăpătoare pentru publicul care a venit să vadă compania franceză CirkVOST, dar și la concertul columbienilor de la Puerto Candelaria – eveniment transmis live pe TikTok care s-a bucurat, online, de o audiență de aproape zece mii de persoane.

Prima zi de FITS 2022 s-a încheiat cu un fantastic spectacol cu drone și lasere realizat de EVSKY & KLS Lasers (România), pe muzica inegalabilului George Enescu. Zeci de mii de oameni au aplaudat la scenă deschisă, din strada Corneliu Coposu, care a fost închisă circulației mașinilor pentru acest moment, dar și din Piața Mare sau online, unde show-ul #findBeauty a fost transmis live.

Recomandări 26 iunie 2022


EXPO Mici scriitori pentru mari înțelepți – o antologie de autoportrete, Strada George Barițiu 7

EXPO Fețele teatrului Noh, unde se pot admira aproximativ patruzeci de măști aparținând celui mai vechi teatru Noh din Osaka – Primăria Municipiului Sibiu (Centrul de Informare Turistică)

TEATRU Povești din pădurea fermecată (Fundația Abracadabra) – Parcul Sub Arini, ora 11

CARTE Ion Negoițescu, Radu Stanca, Un roman epistolar, Centrul Cultural Habitus, ora 14

SPECTACOL-LECTURĂ Lazăr, de Luigi Pirandello, Biblioteca Astra – Sala festivă, ora 14

FILM Ionesco inszeniert Ionesco: Der König Stirbt, Centrul Cultural Habitus, ora 15

TEATRU Inimă și alte preparate din carne, Fabrica de Cultură – Construcții SA UniCredit, ora 17

THERME FORUM Teatru și arhitectură – Care este rolul culturii într-un oraș? (vorbitor: Rafał Dutkiewicz), Filarmonica de Stat Sibiu, ora 17
(Detalii)

ONLINE Hora – Filmul. Ohad Naharin & Batsheva Dance Company

MUZICĂ Concert Horia Brenciu, Piața Mare, ora 22.15

Detalii, click aici.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu este cea mai mare sărbătoare a artelor spectacolului, se află la cea de a 29-a ediție, iar în acest an are loc între 24 iunie și 3 iulie.
Pentru zece zile, orașul și împrejurimile sale vor fi gazda a peste 3500 de participanți din 75 de țări, iar publicul este așteptat la peste 800 de evenimente în 80 de spații de joc.
Info: www.sibfest.ro 

Departamentul Comunicare FITS

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.