Știri: Concerte de muzică bizantină (23 – 30 septembrie 2018, Comana și București)

806
amprente bizantine

logo rubrica musica leviathan.roProiectul ”Amprente bizantine” prilejuiește o nouă întâlnire a Corului ”Psaltis” cu publicul îndrăgostit de muzica bizantină. Alături de Florin Leonte – dirijorul Corului Psaltis – vor răsuna vocile speciale ale artiştilor interpreţi: Valentin Mihai Dumitru, Dimitrie Vladimir Guicin, Constantin Ivan, Alexandru Nistoreanu, Dan Alexandru Spatariu şi Nicolae Vatră.

Programul concertelor:

Mănăstirea Comana, duminică 23 septembrie 2018, la ora 12.30 şi la ora 16.00;
Bucureşti, Paraclisul I. C. Fundeni, sâmbătă 29 septembrie 2018, la ora 17.00;
Bucureşti, Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi, duminică 30 septembrie 2018, la ora 18.00.
Cu prilejul simpozionului internaţional ”Spiritualitatea bizantină în patrimoniul cultural imaterial universal” la Euro Hotels International, vineri 28 septembrie 2018.

Corul ”Psaltis” este cunoscut pentru manifestările culturale dedicate muzicii bizantine şi valorilor de patrimoniu imaterial create de personalităţi ale culturii române în acest domeniu. De această dată, Corul ”Psaltis” aduce în concert piese de valoare din creaţia muzicală românească, marcate prin amprenta bizantină şi ca urmare a cooperării europene româno-elene. Corul ”Psaltis”, dirijat de Florin Leonte a finalizat înregistrările realizate la Atena, împreună cu renumitul cor grecesc ”Tropos”, dirijat de Constantinos Anghelidis, un CD inedit prin cântările alese și abordarea bilingvă a acestora.

Primele documente care atestă această muzică pe teritoriul țării noastre datează din secolul al IV-lea. Zona dunăreană a fost propice înfloririi psaltichiei bizantine datorită condițiilor istorice și a strânselor legături, mai ales canonice, dintre Biserica Română și Ortodoxia Greacă.

Muzica psaltică face parte din patrimoniul muzical național, dar este, în același timp, simbolul ortodoxiei, alături de liturgică și dogmă şi se aşteaptă să fie cunoscută sub toate aspectele ei, de către toți creștinii ortodocși, fie ei clerici ori laici.

Corul ”Psaltis” va încerca să pună în lumină compoziții ale protopsalților români și greci, care au înlesnit și totodată îmbogățit apariția și dezvoltarea muzicii psaltice. Din programul concertelor nu putea lipsi Protopsaltul, profesorul și compozitorul de muzică religioasă (şi laică), Anton Pann (1797 – 1854).

Evenimentele muzicale sunt organizate prin proiectul cultural ”Amprente bizantine”, care contribuie la valorificarea și promovarea patrimoniului cultural imaterial prin manifestările culturale organizate în România de Fundaţia Marconi, în parteneriat cu IPODOMI Lifelong Learning Centre din Grecia.

Proiect cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.