Sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, director general al Operei Naţionale din Bucureşti, Orchestra de Cameră „Unirea” din Focşani va încheia manifestările zilei de 24 ianuarie 2022 în oraşul Unirii, Focşani, la aniversarea a 163 ani de la Unirea Principatelor Române cu un concert extraordinar ce se va desfăşura de la ora 18.00 la Ateneul Popular „Maior Gh. Pastia”, având în program, printre altele, Şase dansuri româneşti de Bela Bartok şi Concertul pentru orchestră de coarde de Paul Constantinescu.
Pe parcursul întregii zile, Primăria Municipiului Focşani şi instituţiile de cultură ale oraşului au pregătit momente artistice menite să evoce însemnătatea zilei de 24 Ianuarie 1859, ziua urmând să aibă în program de la slujbele oficiale şi ceremoniile militare, până la spectacolul istoric evocator susţinut de actorii Teatrului Municipal „Maior Gh. Pastia” şi artiştii Ansamblului Folcloric „Ţara Vrancei”. Tot pe 24 ianuarie va avea loc inaugurarea noului sediu al Liceului de Arte „Gh. Tattarescu” din municipiul Focşani.
Dirijorul Daniel Jinga – biografie
Daniel Jinga a urmat cursurile Universității Naționale de Muzică din București, pe care le-a absolvit în anul 2003. În anul 2004 și-a finalizat cursurile de master în Stilistică Dirijorală – Dirijat Cor Academic ale Universității Naționale de Muzică București iar în anul 2012 i s-a acordat titlul de Doctor în Muzică al aceleiași universități.
Marin Constantin îl numește în anul 2003, dirijor secund al Corului Național de Cameră „Madrigal”, legitimându-i astfel calitățile dirijorale. Din dorința de a se exprima artistic într-o manieră autentică, părăsește emblematicul „Madrigal” și înființează Corul de Cameră „Accoustic”, împreună cu cei mai valoroși colegi ai generației sale.
În anul 2009 debutează la pupitrul Orchestrei Simfonice București în cadrul spectacolelor-eveniment „Ascultă, Simte, DescOperă” alături de tenorul Vlad Miriță. Acesta este începutul unui lung șir de spectacole-eveniment pe care le va face în săli importante sau în aer liber alături de vedete din toate genurile muzicale, preferând pentru o perioadă proiectele pop-rock simfonic, spațiile neconvenționale și zona experimentală a manifestărilor muzical-artistice.
Din anul 2012 este Maestru de Cor al Operei Naționale București. În paralel, continuă să fie prezent pe scenă ca dirijor, cu orchestre din București sau din țară.
În 2015 este numit dirijor principal al Orchestrei Simfonice „Muntenia” din Târgoviște. În același timp, începe colaborările cu Gheorghe Zamfir și corul „Song”, concretizate în turnee și spectacole-eveniment rămase de referință. În anul 2016 devine dirijor principal al Orchestrei Metropolitane București, la pupitrul căreia susține o serie de gale, producții independente de musical, spectacole-eveniment desfășurate „open air” sau în săli de spectacole emblematice.
În perioada ianuarie 2019–decembrie 2020 a fost Director Artistic al Operei Naționale București. Din martie 2021 este manager-director general al Operei Naționale București.