– Cu cine faci, Doris, un „de la 5 la 7”? Devii interesantă! – Vreau să spun, Philippe, că am sporit orele de lucru, de la 5 la 7 ore pe zi, și resimt diferența. – Mă dezamăgești: credeam că te destinzi intim de la 5 la 7, după serviciu! Asta înseamnă în franceză „faire un de 5 à 7”! – Ah bon! Merci, merci, Philippe, iată cum ne-mbogățim vocabularul la masa rotundă franceză! – Orizontul ni-l lărgim aici săptămânal, dragilor! – Dacă binevoiești, Birgit, să ne povestești de ultima ta excursie în Coreea de Nord, atunci depășim și orizontul lui Orwell din 1984! – Mon cher Philippe, coreenii ne-au tratat reverențios, ca pe niște nemți plini de euro, și nu ne-au spălat prea tare pe creier… Cum procedează ei cu populația lor, nu? Adică ce vedem în documentarele TV cu camera ascunsă. [pauză] Drama pentru mine este că din cauza excursiei ăsteia nu mai pot să intru acum în Statele Unite! – Unde-i drama, Birgit? Ce-ai pierdut tu irecuperabil în State? – Eu știu, Philippe, că nici nemții și nici francezii nu-i iubesc pe americani, dar eu am familie acolo, emigrați după război. Fac la ei niște vacanțe de vis! – Tu faci non-stop vacanțe de vis, în Cambodgia, în Australia… Tu când mai muncești, Birgit? Și ce muncești tu, de trăiești mai mult prin concedii? – Slavă Domnului, familia m-a născut cu lingura de argint în gură! Tatăl meu mi-a lăsat moștenire un birou de brokeraj bursier, care merge bine și pe care îl conduc cei trei copii majori ai mei, din cinci câți am. Iar pe mine mă trimit la plimbare, când n-au nevoie de deciziile mele… familiale și strategice. – Oh-là-là, Birgit, ești o… matriarhă! – Ha-ha-ha, Doris, matriarha brokeriță! – Și e obligatoriu să mergi la ramura americană a familiei? – Să știi că este, Doris! Americanii sunt cei mai răsăriți din familie… adică sunt putrezi de bogați… prin diverse industrii în care s-au lansat după război. Vărul meu este PDG [președinte director general] la o asigurare de anvergura unei Allianz de la noi. Trăiesc în mare, dar maaare lux, într-un palat de 30 de etaje în New York și în mai multe ranchuri răsfirate în Midwest-ul tradițional german… – Au rămas… germani, Birgit? – Nu! Tinerii nu! De-abia dacă vorbesc germana. Câteva frânturi, de politețe. [pauză] Altă chestie m-a oripilat la ei. Acum doi ani au dat în cinstea mea și a lui mon petit copin” [a prietenului meu] o petrecere grandioasă cu 100 de persoane, adică toată familia reunită plus cei mai buni prieteni… – Și ce-i de groază aici? V-au servit chelnerii… de culoare? – Ha-ha-ha, Philippe, ne-au servit cei de culoare albă, puertoricani, polonezi și români… Nu, dragilor! Imaginați-vă că în tot fastul ăsta, cu candelabre și stucatură pe sus, au servit în farfurii și cu tacâmuri de plastic, de unică folosință! – Ca la americani, Birgit! Le e mai simplu să le arunce decât să le spele. – Nu se poate, Philippe, au doar mașini de spălat supradimensionale și mulți servitori. – A fost poate o scăpare de organizare, ar fi putut la urma urmei să comande și vesela de porțelan odată cu mâncarea… – Nu! E inacceptabil! O lipsă totală de bun gust! Vedeți cum s-au americanizat? [pauză] Uite, asta-mi place la masa noastră rotundă, dragilor: pot să vorbesc cu voi despre orice temă, fără cenzură la opinie. – Ton petit copin s-a simțit bine la familia ta faimoasă? – A fost cam la neîndemână… E mai tânăr ca mine și e marocan… – Oh-là-là, Birgit, trăiești în păcat, cu un om mai tânăr! – Ha-ha-ha, Philippe, parcă tu nu trăiești în păcat cu ta petite copine mai tânără? – Mais, non! Ne-am căsătorit! – Nu ne-ai spus! – Ce să mai bat toba după 20 de ani! Am făcut-o ca să aibă ea drept la jumătate din pensia mea, dacă mi se întâmplă să dau ortul popii inopinat! – Bravo, Philippe! Iată-te în stare și de fapte bune! Fiicelor mele la 20+ de ani nici nu le trece prin cap să se căsătorească, și bine fac! [pauză] – Dagmar, dragă, iartă-mă, dar ești imposibilă! Noi ascultam acum impresiile inevaluabile ale lui Birgit din America și din… Coreea. De ce întri în vorbă fără nicio legătură? – Oh-là-là, Philippe d’Orléans, Monsieur, scuzați-mă de lezmaiestate! Credeam că ați trecut pe tema mariaj… – Mon Dieu, Dagmar, t’es vraiment enquiquinante [ești de-a dreptul enervantă], tu n-ai răbdare nici măcar să asculți ce-ți răspunde interlocutorul, când îl întrebi ceva! Chiar și ideile tale personale sunt descusute, sari de la una mai banală ca alta. [pauză] – Philippe, dar ești prost dispus, mon cher! De ce mai vii la masa noastră? [pauză] – Birgit, ma chère, revin la drama ta: nu-ți rămâne altă soluție decât să-ți faci pierdut pașaportul, astfel încât pe cel nou să nu mai apară viza nord-coreeană. – Nu-i putem duce de nas, Philippe, pe americani! La fiecare prelungire de viză, ESTA, online, trebuie să declari și ce-ai supt la mama ta. Va trebui să mă duc în audiență la consulatul american și să-mi pun cenușă în cap că m-a împins curiozitatea în Coreea de Nord! – Nu știai asta? – Nu, Doris! Nu știam, că aș fi renunțat la Coreea. – Ai grijă: pe lista neagră mai sunt Iran… – Știu, Doris, acuma știu, trop tard! [prea târziu]. Am păcătuit, cum spune Philippe!
– Francine, tu de ce ai plecat din Franța? – Oferta din Köln, ca profesoară la un liceu înființat de statul francez, era mult mai bună decât ce puteam găsi în Franța. Ca și Institutul Francez, liceul este o oglindă a statului și a culturii franceze în Germania. – Familia ta ce a zis? – Eram froasată cu tatăl meu încă din 1968, de când participam la demonstrațiile studențești. – Aveați viziuni politice diferite? – Opuse chiar, el era un reacționar rigid, iar eu am fost mereu oaia neagră: 68-istă, hippy-stă, militantă pentru eliberare sexuală… – Ce destrăbălare era pe atunci și în „comunele” germane [Wohngemeinschaften] – Tocmai! Eu am demonstrat pe străzi pentru legalizarea avortului, care s-a adoptat în Franța de-abia în 1975! – În ’68 ați reușit să-l răsturnați pe De Gaulle, care a fost de fapt un vizionar și un mare patriot. L-ați dat jos cu ajutorul Moscovei! – Da’ tu de unde știi chestiile astea? – Acasă la București, familia mea urmărea consternată cum, într-o democrație mult admirată ca Franța, o grupă de studenți, finanțați de Moscova, pot să producă atâta anarhie. – Nu-i adevărat! Astea erau interpretările lor, ca ale tatălui meu. De unde puteați voi să știți de ajutorul sovietic? – Era în fond vizibil de la distanță, chère Francine: nu afișau pe Sorbona panouri uriașe cu Marx, Engels, Lenin și Mao, cu care și defilau? Ca la marșurile propagandistice ale sovieticilor din Piața Roșie, pe care le vedeam la cinematografele din București! – Dar că sovieticii ne finanțau demonstrațiile nu poți deduce după niște panouri. – Părinții mei citeau, se informau… – Din presa voastră comunistă? – Nu numai. Acolo citeau doar printre rânduri, dar citeau și relatările de dreapta din „Le Figaro”. – Cum le citeau, că doar nu aveau internet atunci? – Un unchi avocat avea un prieten la Paris, care îl abonase la ziar, iar cenzura securistă română nu apucase să citească ziarul și să vadă că e de dreapta. Unii mai curajoși din familie, cei netrecuți prin persecuții politice, ascultau Europa Liberă și Vocea Americii. – Vrei să spui că ne manipulau sovieticii? – Nu spun eu, spun istoricii voștri francezi: Stephane Courtois în Le Livre Noir du Communisme și Thierry Volton în Une Histoire Mondiale du Communisme. Au scos la iveală documente irefutabile, că PCF era la comanda lui Stalin, a lui Hrusciov și a lui Brejnev. – Dar noi nu eram PCF! – Atunci cine erați voi cu Daniel Cohn-Bendit în frunte? – Noi eram verzi! – Hai, lasă-mă, Francine! Verzi în ’68? – Nu încă de-atunci. În ’68 eram anarhiști de stânga.
– Nu-nțeleg, cher Marcel, de ce nu-l lași pe Bernd să se profileze cu niște acțiuni. – Cum nu-l las? Nu aranjează el mereu picnicul din parc de Ziua Franței sau ne invită la temele lui de la Muzeul de Istorie? – Ai dreptate, atunci ce nu-i convine? – Vrea să mă dea la o parte și umblă cu tot felul de șopârle și intrigi contra mea… – Nu te alerta! E ridicol, la franceza lui aproximativă! Cu toate că Bernd e tare doct în germană, la conferințele lui de la muzeu. [pauză] Marcel, știi ce? Chiar dac-ar vrea el să te submineze, nu-i dă apă la moară niciunul dintre noi. Eu pot să-ți cânt ție osanale pentru cât ne răsfeți tu cu savoir-vivre français. La fel și ceilalți, sunt sigură. Niciunul nu-ți pune în discuție poziția de șef de grup! Expoziții ghidate în franceză, filme, evenimente la consulat… Nu ne-ai dus tu cinci zile la Paris? Ne-ai deschis acolo uși unde nu intră turiștii cu toptanul, la Assemblée Nationale, la UNESCO, la teatres-boutiques, ș.a.m.d. Nu ești tu per-ma-nent prezent la toate întâlnirile de joi seara de aici, în Trattoria Latina, pe care tot tu le aranjezi? E de ne-tă-gă-duit că tu ești tatăl nostru! Nu te înverșuna contra lui Bernd! N-ai de ce! – Te-nșeli! El e genul care lovește pe la spate, de câte ori poate. Trebuie să fiu vigilent: ușor poate otrăvi ambianța grupului, dacă atrage 2-3 acoliți cu gură mare de partea lui. – Marcellino, mon cher, exagerezi grav! Poate ești tu prea suspicios! – Nu sunt suspicios: mi-a făcut o mișelie ca la carte, cu intenție și pe la spate. Nu dau detalii, că e implicată și o a treia persoană… – Vorbește mai încet atunci, mon cher… Poate i-ai făcut tu ceva care l-a întărâtat. N-are rost să ți-l faci dușman acerb. – Ba nu! Îi voi face una să mă țină minte și să nu mai pună piciorul în Trattoria. Îl aștept doar la cotitură… – Nu faci tu oare din țânțar armăsar și pui la risc coeziunea grupului dintr-o chestie personală? Las-o de la tine de data asta! Fii conciliabil, iar dacă tipul repetă infamia… – Ah, nu, ma chère! Nu cu unul de teapa lui! Cu el sunt revanșard și ranchiunos! Ca să încheiem discuția, până nu ne surprind ceilalți. [pauză]. – Mon cher, dacă îți recunoști singur carențele, chiar și în zeflemea, înseamnă că reușești să le și controlezi, respect!
– Vă anunț o revoluție în Franța! – Ah bon? [serios?] L-au dat jos pe Macron? De ce nu aflăm din medii, Waldo? – Chers amis, revoluția are loc în literatura franceză! E vorba de scriitorul Gabriel Matzneff, care a fost acuzat de pedofilie. – Ah bon? Nu e singurul pedofil din lumea bună, Waldo! – Culmea perversității, Philippe, romancierul descrie de 30 de ani cu deliciu cum prinde el în mreje fete și băieți de 12-14 ani, el având peste 50, iar Franța literară îi citește și îi onorează public aceste scârboșenii. – Waldo, mon cher, atunci suntem toți complici la abjecțiile lui! Nu-i nicio revoluție! E un scandal odios, că lumea artistică l-a ridicat în slăvi, iar acum, când ”meToo” a prins teren, dă cu el de pământ! – Așa-i, Philippe, ar trebui să le fie rușine la toți cei care l-au editat, l-au cumpărat și l-au lăudat! Ar trebui să se scuze public toată Franța! – Asta-i bună acum, Waldo! Pedofila se poartă la casele mari din lume – Berlusconi, Jeffrey Epstein… – Cine mai poate să le pună stavilă, acum când valorile morale nu se mai cultivă în familie și-n biserică? – Sigur, Philippe, iată unde trebuie să intervină politica, cu legi drastice pentru toate sorturile de abateri morale, care altfel se întind ca pecinginea… Unde poliția și tribunalele democrațiilor occidentale sunt neputincioase… – Nu mă miră la francezi! Un popor de bețivi și curve, cum i-au catalogat naziștii. Mi-e scârbă!– Dar nu te mânia, István mon cher, dintr-un pahar de Bordeaux! – Le e „jenă” să se exprime liber, fiindcă trebuie să pară politic corecți. [pauză] – Exagerezi amarnic, cher István, or avea și ei uscăturile lor, dar au și ingredientele naționale cu care au înfăptuit Franța regală, solară, pe cea iluministă și pe cea imperială… – Ha-ha-ha, Francine, dar și pe cea colonială și revoluționară… Pe deasupra, francezii au comis cele mai crunte măceluri religioase și revoluționare în țara lor! – Oho! Ca să nu mai vorbim de ce-au comis în Indochina, Congo-Brazzaville etc. – Chers amis, dar păstrați vederea de ansamblu asupra acestei „grande nation” [mari națiuni], cum își spun ei înșiși, pe drept cuvânt! Nu au dat ei tonul în arta clasică, romantică, impresionistă? – D’accord, Francine! Ei au lansat art nouveau, art déco și… avant-garde! În ansamblu, francezii se zbuciumă sincopat sau se balansează grațios între tradiție și răsturnare, tot inovând de secole… – Ei, să-i vedem cum se reinventează acum cu islamul „en marche”! [în acțiune; numele partidului politic al lui Macron]. Ha-ha-ha! Hai să vă spun ultima găselniță cretină a lor: au decis ca romanul polițist de Agatha Christie, Zece negri mititei să se numească Cei zece! Iar cuvântul „negru”, care apare de 74 de ori în roman, sa fie suprimat! No comment. – Just vorbești, István! 50 de ani de corectitudine politică le-a trebuit francezilor și 5 ani după Charlie Hebdo, ca să privească în față intolerabilul din ograda lor… Mai nou jurnalul „Le Monde” propagă mesaje de tipul „Fără doctrina/religia musulmană”, Saint-Denis ar fi orașul regilor Franței, n-am avea mii de moschei plătite de contribuabili și n-am avea decapitări cu iataganul în fața școlilor din Paris etc… E un pas, nu? – Mon cher Waldo, ei, francezii, sunt de vină! Indolenți, decăzuți și ipocriți! La gauche caviar! [socialiștii care fac lux] – István, dar ești șovin, mon cher! Calme-toi! Chiar aici între noi, „francezii”? – Dacă eu sunt șovin, Marcel, ei, francezii, cum mai sunt? Zece ani am lucrat la Sanofi în provincia Oise din Nord, la Compiègne! Credeți că mi-am făcut prieteni francezi… sinceri? [pauză] I-au marginalizat pe imigranți până la a-i ignora și a-i ghetoiza. Nu-i de mirare că acum magrebienii le dau foc!!! Ce s-a ales de sloganul lor „liberté, égalité, fraternité”? – L-au luat în derâdere, cher István: sunt și francezii tari la gouaille [bășcălie], nu numai noi, românii, sau voi, ungurii. Un anarhist de-al lor de dreapta, Michel Audiard, faimos în bășcălii, le zice: „Un obicei foarte franțuzesc constă în a conferi mandat aleșilor și în a le aboli legile ulterior”. Exact ce fac acum vestele galbene pe baricade, în răzmerițe anti-guvernamentale. – Totuși, István, dacă suferi de francofobie, de ce vii la masa noastră? – Ha-ha-ha, ca noi toți! Să exersez limba lui Voltaire și să discut liber! – Nu e liber, cum discuți tu, e injurios! [pauză] – Allons-y! Allons enfants de la patrie! [îndemn, primul vers din imnul național francez] Să păstrăm un picuț de decență! – D’accord, père Marcel! Gata, les amis! De-acum păstrăm aparențele… franțuzești! – Allons, les enfants, „Vive la France!” – Mai comandăm câte-un Bordeaux? – Rezolvăm și noi discursul ca președinții Franței: indiferent de ce arde-n țară, toastăm „Vive la France!”
Germania
Arhiva rubricii Stress & the Cities – Vise, valuri, vorbe de Florika Waltère
