Joi, 1 septembrie 2022, de la ora 12.00 în Salonul Oficial, etaj 1, Ateneul Român (Strada Benjamin Franklin 1-3, București) va avea loc conferinţa de presă care marchează deschiderea celei de a XVIII-a ediţii a Concursului Internaţional „George Enescu”, derulat între 4 și 8 septembrie 2022, la Bucureşti.
La conferinţa de presă vor participa: Lucian Romaşcanu, Ministrul Culturii; Cristian Măcelaru, Director Artistic al Concursului şi Festivalului Internaţional „George Enescu” – printr-un mesaj video înregistrat, alături de soliştii Concertului de Gală de Deschidere, câştigători ai Concursului Internaţional „George Enescu” din ediţiile precedente –Valentin Şerban (România), violonist, Jaemin Han (Coreea de Sud), violoncelist, Yeon-Min Park (Coreea de Sud), pianist şi Nicholas Carter (Australia) și de dirijorul Ainars Rubikis (Letonia), precum și alți reprezentanți ai oficialităților.
Cea de-a XVIII-a ediție a Concursului Internațional „George Enescu” va avea loc între 4 şi 8 septembrie. Pe scena Ateneului Român, sub sloganul Muzica Speranţei, vor evolua 34 de tineri artiști din întreaga lume, calificați în Semifinale, în cele trei secțiuni de concurs – Violoncel, Vioară, Pian. La Secţiunea Compoziţie sunt înscrise în concurs 22 de lucrări de muzică orchestrală şi camerală. Publicul se va putea bucura de recitaluri şi concerte cu orchestră şi îi va putea asculta şi susţine pe tinerii muzicieni, speranţe ale muzicii clasice.
Ediţia 2022 a Concursului Internaţional „George Enescu” marchează 64 de ani de la prima ediţie din istoria evenimentului. Considerat deopotrivă un brand de ţară, cât şi un adevărat brand în lumea muzicii clasice internaţionale, Concursul „Enescu” duce mai departe tradiţia speranţei, a generozității şi virtuozităţii – valori în care credea compozitorul român George Enescu.
Comunicat al Biroului de Presă al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”
Vezi Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2022
Asociația Culturală Leviathan din București, editor al portalului Leviathan.ro și al revistei culturale trimestriale „Leviathan”, este partener media al Concursului Internațional „George Enescu” 2022.
Pe acest portal veți găsi toate informațiile necesare, programul Concursului, prezentarea muzicienilor invitați, date despre lucrările din programe, relatări, cronici, fotografii.
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2021
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2019
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017
Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2020/2021
Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018






















