Știri: Conferința ”Peisajul în viziunea lui Nicolae Tonitza” (18 ianuarie 2020, București)

51

rubrica museum leviathan.roMuzeul Municipiului București vă invită la conferința Peisajul în viziunea lui Nicolae Tonitza, cu Ana Maria Măciucă, care va avea loc sâmbătă, 18 ianuarie 2020, ora 12.00 în expoziția Natură moartă, natură vie – Capodopere din Colecția Municipiului București deschisă la Palatul Suțu (Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București).

În continuarea seriei de conferințe Arta pe înțelesul tuturor, Secția de Artă a Muzeului Municipiului București vă invită să îl (re)descoperiți pe un mare maestru al picturii românești.

Nicolae Tonitza a fost un pictor și grafician român, interpret al ”tristeților luxuriant colorate” . S-a născut la 13 aprilie 1886 la Bârlad, primul dintre cinci copii ai Anastasiei și ai lui Neculai Toniță. A studiat atât în țară cât și în străinătate, iar bogata sa activitate artistică îi consacră importantul loc pe care îl ocupă în istoria artei românești moderne.

Armonist al formelor traduse prin culoare, pictorul Tonitza va acorda naturii de fiecare dată un studiu atent, studiu care îl va ajuta la realizarea compoziției. Va admira profund atenția pictorilor către compozițiile simple, pe care le va considera sincere și lipsite de emfaze ori exagerări, adoptând la rându-i aceleași preferințe și în cazul propriilor compoziții. În ceea ce privește studiul în aer liber, pe care îl realizează cu dese ocazii, pictorul propune pentru o înțelegere aprofundată un studiu liber în natura înconjurătoare, observată cel mai indicat în anotimpul de vară, atunci când culoarea se revarsă liber și luminos asupra formelor.

Surpriza acestui eveniment este că Secția de Artă vă va prezenta si o lucrare a maestrului, găzduită în prezent de depozitul Pinacotecii București, dorind astfel, ca în fiecare lună să aducă în fața publicului larg câte o operă din depozitele Muzeului Municipiului București.

Conferința va fi deschisă de doamna Elena Olariu, Director Adjunct Artă – Muzeul Municipiului București.

Intrare: 10 lei.

Comunicat al Muzeului Municipiului București

Arhiva Muzeul Municipiului București

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.