Știri: Duo-ul artistic ”Anticamera” la Viena (12 – 21 iunie 2018)

286
anticamera schita

Duo-ul artistic ”Anticamera”, format din Gloria Luca și Tudor Pătrașcu, participă la un program de rezidenţe oferit de Cancelaria Federală a Austriei în cooperare cu KulturKontakt Austria.

În perioada 12 – 21 iunie 2018, Cancelaria Federală a Austriei găzduieşte expoziţia cu lucrările realizate de artiştii internaţionali aflaţi în rezidenţă la Viena: Manu Blázquez (Spania), Kelly Lloyd (SUA), ”Anticamera” (Gloria Luca şi Tudor Pătraşcu – România), Saša Tatić (Bosnia şi Herţegpvina), Robin Waart (Olanda) şi Catherine Sarah Young (Filipine).

Vernisajul expoziţiei va avea loc luni, 11 iunie, între orele 17.00 – 19.00.

”Anticamera” este un duo colaborativ format din Gloria Luca (n. 1988) și Tudor Pătrașcu (n. 1979) în anul 2014. Înțeles în sens comun drept cameră de așteptare, situată la intrarea într-un birou de lucru/cabinet al unei persoane aflate în serviciul public, termenul de ”anticameră“ funcționează ca o metaforă a premeditării unor acțiuni, care problematizează flexibilitatea noțiunii de spaţiu din perspectivă conceptuală. În cercetarea artistică, ”Anticamera” operează cu instrumente aflate în zona practicilor vizuale inter-mediale şi multidisciplinare. Primul proiect artistic realizat în această formulă, intitulat ”Trecutul continuu”, a fost expus la Galeria ”N. Tonitza” din Iaşi, în 2014. Un an mai târziu, grupul a participat în cadrul programului internaţional Ateljé Stundars Artist in Residence, susţinut de instituţia KulturÖsterbotten, Solf, Finlanda.

”Anticamera” este un grup artistic independent, denumirea fiind atribuită şi studioului personal de creaţie al lui Tudor Pătrascu, din strada Armeană (acordat de U.A.P. Iaşi). În intenţia de a demitiza asocierea atelierului unui artist cu un ”turn de fildeş“, ”Anticamera” îsi propune să deschidă atelierul ca spaţiu social de lucru, transformându-l ocazional într-o platformă culturală alternativă în contextul căreia vor fi organizate seri de video-proiecţie, expoziţii cu o singură piesă, prezentări de portofolii si workshop-uri gratuite cu artişti invitaţi.

Scopul de bază al grupului nu vizează consolidarea unor politici ale imaginii existente, ci asumarea diversităţii în sensul calibrării echilibrului dintre instrumentarul teoretic şi susţinerea vizuală a discursului artistic. De asemenea, se urmăreşte investigarea semnificaţiilor acţiunii în raport cu diferitele accepţiuni ale conceptului de spaţiu.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.