Știri: Ediția a VII-a a Festivalului Internațional de Teatru Nou, Arad – FITN (10 – 19 mai 2019)

29
Imagine din spectacolul ”Navigatorul” de Conor McPherson, Teatrul Național din Târgu Mureș
Imagine din spectacolul ”Navigatorul” de Conor McPherson, Teatrul Național din Târgu Mureș

Astăzi, vineri, 10 mai 2019, începe cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Teatru Nou, Arad (FITN), eveniment organizat de Teatrul Clasic ”Ioan Slavici” din Arad, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local ale Municipiului Arad. Timp de 10 zile, vom vorbi – prin intermediul spectacolelor selectate de criticul de teatru Claudiu Groza – despre NOI așa cum ne vedem din exterior, în momentele de introspecție sau prin ochii celorlalți. Ne vor vorbi despre noi și ei artiști veniți din mai multe orașe ale țării (Târgu-Mureș, Cluj, Timișoara, București, Iași, Oradea, Galați, Satu Mare, Piatra Neamț, Sibiu) și, în mod excepțional, din Grenoble, Franța.

Ca și anii trecuți, FITN aduce performanța artistică la Arad. Pentru rolul său din ”Navigatorul”, actorul Richard Balint este nominalizat la Premiile UNITER 2019. Coregrafa Andrea Gavriliu, care are două spectacole în FITN, primește anul acesta un Premiu Special UNITER, iar Premiul de Excelență a fost acordat Companiei unteatru, care prezintă trei producții în programul festivalului arădean. Sunt motive în plus ca să vizionați spectacolele FITN!

Afisul FESTIVALULUI INTERNATIONAL DE TEATRU NOU, Arad, 2019. de Laurian PopaFITN 7 debutează vineri, 10 mai, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Clasic ”Ioan Slavici”, cu spectacolul ”Navigatorul” de Conor McPherson, pus în scenă de Cristi Juncu la Teatrul Național din Târgu-Mureș, Compania Liviu Rebreanu”. Spectacolul nu este recomandat tinerilor sub 16 ani.

Acțiunea este plasată în Baldoyle, o suburbie din Dublin, în ajunul Crăciunului. James ”Sharky” Harkin, un alcoolic care locuiește cu fratele său orb și în vârstă, Richard Harkin, încearcă să se lase de băut pe perioada sărbătorilor și trebuie să îi țină piept atât irascibilului Richard, cât și propriei conștiințe.

Tot vineri, 10 mai, de la ora 21.30, în Sala Studio, este programat spectacolul ”Noi, nu, niciodată”, scenariu colectiv de: Alexandra Caras, Radu Dogaru, Olivia Grecea, Petro Ionescu, Paula Rotar și Cosmin Stănilă la Reactor de creație și experiment, Cluj.

Producția face parte din proiectul ”Corp și discurs”, care documentează felul în care discursul mediatic modelează discursurile noastre de fiecare zi, pe de o parte, și discuțiile despre corp, pe de alta. Spectacolul este realizat prin metodele de lucru ale teatrului devised: membrii echipei artistice au participat la o perioadă de documentare, urmată de lucrul la scenă, care a presupus exerciții de scriere și de improvizație. Pe baza acestor exerciții s-a construit apoi textul de spectacol.

Florin Piersic jr. vine pentru a doua oară la FITN, de data aceasta pentru a juca sâmbătă, 11 mai, de la ora 19.00, în Sala Mare, spectacolul ”Frați” de Dave Williams, regizat chiar de el la Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Frank, Peter și Wally au vârste diferite, ocupații diferite, temperamente diferite, deși sunt frați. După zece ani, testamentul tatălui lor va fi dezvăluit, prilej de multiple interpretări. Timp de zece ani au fost obligați să-și petreacă împreună un weekend pe an. Cu ocazia ultimei lor întâlniri, fiecare dintre cei trei descoperă câte ceva – despre sine, dar și despre frații săi.

Ziua de sâmbătă, 11 mai, se va încheia cu spectacolul ”Pisica lui Schrödinger” de Alexa Băcanu, regia: Alexandru Berceanu, programat de la ora 22.00, în Sala Studio, coproducție: unteatru, București & Proiect 2. Vom urmări traseul psihologic al unei persoane afectate de anxietate și depresie, de la încercările de a raționaliza ceea ce i se întâmplă, la eforturile de a îndeplini sarcini banale, la cele de a păstra aparența normalității.

Cunoscutul regizor de teatru Radu Afrim va prezenta duminică, 12 mai, ora 19.00, în Sala Mare, spectacolul ”Dansul Delhi” de Ivan Vîrîpaev, montat la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri” din Iași.

Într-un spectacol de atmosferă și de stare, în care oniricul și realismul se pot substitui reciproc, Radu Afrim creează un univers suspendat pulsând ca o inimă, o lume-transă care te absoarbe în ritmul ei, în dansul ca o pecete. Pe un hol de spital, șase personaje în căutarea sinelui, în proximitatea morții, experimentează iubirea, ura, remușcarea, despărțirea; par să spună aceeași poveste, dar sunt plasate în situații diferite și au reacții diferite la semnele destinului.

Weekend-ul la Arad se va încheia la ora 21.30, în Sala Studio, cu o femeie care zace captivă în propriul corp, în ”Lumea dinăuntru” de John Elsom, pus în scenă de Catinca Drăgănescu la unteatru, București.

Biletele se pot achiziția online accesând platforma www.biletmaster.ro sau cumpărând direct de la agenţia teatrală (Teatrul Clasic Arad). Program: marți-vineri: 10.00 – 14.00 şi 17.00 – 19.00; sâmbătă și duminică: 10.00 – 12.00 și 17.00 – 19.00. Luni, 13 mai: 10.00 – 14.00 și 17.00 – 19.00. Preț bilete: 20 lei și 15 lei redus (elevi, studenți și pensionari).

Comunicat al Teatrului Clasic ”Ioan Slavici” din Arad

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.