Știri: Ediţia a XVI-a a Festivalului Intercultural ”ProEtnica” (22 – 26 august 2018, Sighișoara)

380
proetnica timisoara

În perioada 22 – 26 august 2018 se desfăşoară la Sighișoara ”ProEtnica” – Festivalul Intercultural Sighişoara, ediţia a XVI-a.

Festivalul are loc în Anul European al Patrimoniului Cultural şi cuprinde manifestări menite să promoveze înţelegerea diversităţii culturale ca element definitoriu al identităţii europene, prin participarea a 600 de reprezentanţi ai minorităţilor naţionale din România – menționează organizatorii.

Festivalul va cuprinde momente de dans și muzică tradiționale, susținute de peste 50 de ansambluri ale grupurilor etnice, care vor putea fi urmărite pe scena amplasată în Piața Cetății. De asemenea evenimentul mai cuprinde o secțiune științifică, seri de film, expoziții comune de artă, care reunesc lucrări ale artiștilor contemporani din rândul minorităților naționale. Programul reunește și meșteșugari și standuri de prezentare ale minorităților naționale, ce pot fi vizitate zilnic, între orele 10 – 18.

Serile festivalului ”Proetnica” 2018 au ca invitați formaţii şi interpreţi consacrați atât în ţară cât şi în străinătate. Miercuri, 22 august va concerta trupa Eztẚn, joi, 23 august – Maia Morgenstern împreună cu Bucharest Klezmer Band, precum și Ionuț Galani. Fanfara de la Cozmești și Ina Chiriac vor antrena publicul vineri, 24 august. Seara de sâmbătă, 25 august va aduce pe scenă trupa Farfarello împreună cu Ioji Kappl și Ovidiu Lipan Țăndărică.

Mai multe detalii privind programul găsiți aici: https://www.proetnica.ro/2018/images/program/Program-ProEtnica-2018.pdf

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.