Știri: ”Eterna reîntoarcere”, premieră la Sala Studio a Teatrului de Nord din Satu Mare (29 septembrie 2019)

12
Imagine din spectacolul ”Eterna reintoarcere”, Teatrul de Nord din Satu Mare
Imagine din spectacolul ”Eterna reîntoarcere”, Teatrul de Nord din Satu Mare

Duminică, 29 septembrie 2019, de la ora 19.00 în Sala Studio, Teatrul de Nord – Trupa ”Mihai Raicu” prezintă premiera spectacolului Eterna reîntoarcere de Fredrik Brattberg. Regia artistică este realizată de Ioan Ardelean, care semnează şi traducerea, făcută cu sprijinul Asociaţiei dramaturgilor norvegieni. Scenografia îi aparține lui Cristian Gătina, iar muzica este compusă de Cornel Sorian. În distribuție: Alina Negrău, Ciprian Vultur, Andrei Gîjulete.

În 2012 Fredrik Brattberg a câştigat Premiul Ibsen pentru piesa Eterna reîntoarcere, în 2016 piesa a fost nominalizată în Franţa pentru Le Prix Godot, în 2017 a câştigat premiul Ferdinand Vanek şi în 2015 premiul Porsgrunn Commune Culture.

Eterna reîntoarcere este povestea unei familii care crede că şi-a pierdut unicul fiu. Mama, pe de-o parte, s-a consolat cu ideea că viaţa trebuie să meargă mai departe şi încearcă să privească lucrurile în modul cel mai normal posibil. Iar tatăl, pe de altă parte, a refuzat realitatea şi şi-a găsit fericirea în urmărirea câinelui vecinului. Până într-o zi, când cineva bate la uşă…

Eterna reîntoarcere de Fredrik Brattberg poate fi percepută ca o comedie neagră, dar umorul dispare în atmosfera sumbră a dialogului, iar râsul se transformă în plâns amar.

Durata spectacolului: 60 min.
Preț bilet: 20 lei
Informații și bilete: Agenția teatrală, str. Horea nr. 6; telefon: 0261712106.

Eterna reîntoarcere de Fredrik Brattberg. Traducere de Ioan Ardelean, cu sprijinul Norske Dramatikeres Forbund (Asociaţia dramaturgilor norvegieni). Corectură: Eugenia Pop. Scenografia: Cristian Gătina. Muzica: Cornel Sorian. Regia: Ioan Ardelean. Distribuția: Mama – Alina Negrău; Tata – Ciprian Vultur; Gustav – Andrei Gîjulete. 

www.teatruldenord.ro

Comunicat al Teatrului de Nord din Satu Mare

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.