Știri: Expoziția de desen și grafică ”Keep Smiling”, semnată de Anath Hanit (7 – 29 martie 2019, Tel Aviv)

23
expo tel aviv Anath Hanit

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui, în perioada 7 – 29 martie 2019, expoziția de desen și grafică ”Keep Smiling”, semnată de artista israeliană de origine română Anath Hanit.

Expoziția va cuprinde o serie de lucrări – desene și grafică, în stilul caracteristic al artistei. Selecția de lucrări reprezintă o privire retrospectivă asupra activității sale artistice, pornind de la personaje-tip precum Afrodita sau Keep Smiling și incluzând serii de lucrări reprezentative pentru viziunea sa artistică.

”Fac des plimbări matinale pe malul mării, având mereu cu mine carnetul de schiţe, aşa încît pot să pun pe hârtie orice idee, oriunde m-aş afla. Toate lucrările mele pornesc de la mici desene prin care captez o imagine, o impresie, o idee. Acesta este primul stadiu al creaţiei mele artistice. În centrul creației mele stă omul, prins în jocul relațiilor și sentimentelor. Umorul, chiar grotescul, sunt trăsături caracteristice ale lucrărilor mele.”Anath Hanit.

”Are talentul să ne includă în glumă, făcând referință la o experiență umană împărtășită de toți, dar adesea trecută sub tăcere. Are arta să prezinte ceva comun din viața de toate zilele într-un mod insolit, cu o doză de hutzpah, de râs sănătos care destramă toate pretențiile și falsurile mic-burgheze.”Getta Neumann, redactor al revistei online ”BJT Timișoara”.

Vernisajul expoziției va avea loc joi, 7 martie 2019, ora 18.00, la sediul ICR Tel Aviv (Blvd. Shaul Hamelech nr. 8, etaj 6). Participanți: Anath Hanit, artistă și Adrian Grauenfels, editor și scriitor.

Născută la Timişoara în 1947, Anath Hanit a emigrat cu familia în Israel în 1963. A absolvit cursurile Secției de Design Grafic a Academiei de Arte ”Bezalel” din Ierusalim, și și-a continuat studiile de pictură la Tel Aviv şi Paris (1971 – 72). A participat la atelierul de gravură de la ”Centrul Uniunii Artiştilor” din Tel Aviv și este activă în numeroase domenii ale artei vizuale precum desen, ilustraţie, graphic design şi fotografie. Este membră a Uniunii Pictorilor și Sculptorilor şi a Uniunii Ilustratorilor din Israel. Printre lucrările create se numără design şi ilustraţii de afişe, cărţi pentru copii, colecţia ”SMILELINE” – care include articole de papetărie. A avut numeroase expoziţii personale şi de grup atât în Europa, cât și în Israel, în cei peste 40 de ani de activitate artistică.

Expoziția este deschisă la sediul ICR Tel Aviv, B-dul Shaul Hamelech 8, etaj 6, Beit Amot Mishpat, de luni până joi între orele 9.00 – 17.00, vineri între orele 09.00 – 14.00, precum și în timpul evenimentelor la sediu organizate în această perioadă.

Comentați via Facebook

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.