Știri: Festivalul de Film dedicat Francofoniei și Târgul Francofoniei în Israel (10–18 martie 2017)

735
Festivalul de Film dedicat Francofoniei

În perioada 10–18 martie 2017, la Cinematecile din Haifa și Holon și la Teatrul Evreo-Arab din Yaffo are loc Festivalul de Film dedicat Francofoniei și Târgul Francofoniei în Israel, manifestare susținută de Institutul Cultural Român de la Tel Aviv şi Ambasada României în Israel.
În cadrul festivalului de film vor fi proiectate, cu subtitrare în limba ebraică, filme din România, Franţa, Elveţia, Canada, Belgia, Cipru, Grecia, Bulgaria şi Coasta de Fildeș. Cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Tel Aviv, filmul Câini, regia: Bogdan Mirică, va reprezenta România și va fi proiectat în cadrul programului oficial al festivalului la Cinemateca din Haifa și la Cinemateca din Holon.

Programul complet al Festivalului de Film dedicat Francofoniei:
Sâmbătă, 11 martie 2017, ora 21.00, Cinemateca din Haifa: Un juif pour l’exemple (Elveția, regia: Jacob Berger), proiecție în prezența regizorului
Duminică, 12 martie 2017:
Cinemateca din Haifa, ora 20.30: Guibord s’en va-t’en guerre (Canada)
Cinemateca din Holon, ora 20.30: Cloudy Sunday (Grecia)
Luni, 13 martie 2017:
Cinemateca din Holon, ora 18.30: Braquage à l’africaine (Coasta de Fildeș)
Cinemateca din Holon: ora 20.30: Les chevaliers blancs (Belgia)
Cinemateca din Haifa, ora 20.30: Câini (România)
Marți, 14 martie 2017:
Cinemateca din Holon, ora 19.00: La vache (Franța)
Cinemateca din Holon, ora 21.00: Un juif pour l’exemple (Elveția). Proiecția va fi urmată de o discuție în limba engleză cu regizorul Jacob Berger și criticul de film Avner Shavit.
Cinemateca din Haifa, ora 20.30: Family members (Cipru)
Miercuri, 15 martie 2017:
Cinemateca din Holon, ora 19.00: Guibord s’en va-t’en guerre (Canada)
Cinemateca din Holon, ora 21.00: Thirst (Bulgaria)
Cinemateca din Haifa – ora 18.30: Les chevaliers blancs (Belgia)
Joi, 16 martie 2017:
Cinemateca din Holon, ora 18.30: Family members (Cipru)
Cinemateca din Holon, ora 20.30: Câini (România)
Vineri, 17 martie 2017, ora 19.00, Cinemateca din Haifa: Braquage à l’africaine (Coasta de Fildeș)
Sâmbătă, 18 martie 2017, ora 15.45, Cinemateca din Haifa: Thirst (Bulgaria).

Câini (2016, 104 minute, subtitrare în limbile engleză și ebraică)
13 martie 2017, ora 20.30, Cinemateca din Haifa
Bilete: 04-8338888 sau online www.haifacin.co.il
16 martie 2017, ora 20.30, Cinemateca din Holon
Bilete: 03-5021552 sau online www.cinemaholon.org.il  

Regia: Bogdan Mirică. În distribuție: Dragoș Bucur, Vlad Ivanov, Gheorghe Visu.
Acțiunea este plasată în apropierea graniței cu Ucraina. Roman, un tânăr de la oraș, ajunge într-un sat izolat din Dobrogea, unde are de gând să vândă pământul moștenit de la bunicul său care a murit cu câteva luni în urmă. În timp ce face demersurile pentru vânzarea moșiei, Roman devine, treptat, martorul unor evenimente bizare. O senzație generală de amenințare plutește în aer.

Celebrarea Francofoniei în Israel se va încheia cu Târgul Francofoniei care va avea loc vineri, 17 martie 2017, între orele 11.00–14.00 la Teatrul Evreo-Arab din Yaffo (Str. Mifratz Shlomo nr.10, Oraşul Vechi din Yaffo, tel: 03 518 5563). Programul evenimentului va include standuri cu materiale informative de interes cultural, turistic și istoric aparținând celor 13 țări participante (Belgia, Canada, Elveția, Franța, Republica Congo, Coasta de Fildeș, Bulgaria, Vietnam, Republica Democrată Congo, Camerun, Cipru, România, Grecia), precum și un bufet cu produse gastronomice tradiționale. Standul românesc este organizat în colaborare cu Ambasada României în Israel. Trupa Groove Ambassadors din Israel va susține un recital în cadrul târgului începând cu ora 12.30 pe esplanada teatrului din Yaffo.

În paralel, începând cu ora 10.30, în Piața Kedumin din Orașul Vechi din Yaffo, va avea loc o expoziție de lucrări semnate de artiști francofoni, precum și o reprezentație a spectacolului L’amour dans tous ses états, susținută de trupa La Bohème (Israel).

Începând cu 1998, în fiecare an, pe 20 martie, se sărbătoreşte la nivel mondial Ziua Internaţională a Francofoniei. Ambasada Franţei și Institutul Francez, în colaborare cu reprezentanţe diplomatice ale diverselor țări francofone organizează în Israel o serie de evenimente culturale sub titlul Zilele Francofoniei. În acest an, seria de evenimente va cuprinde: Festivalul de Film dedicat Francofoniei, Târgul Francofoniei și o serie de conferințe în cadrul forumului de studii francofone. Alături de Franţa (Institutul Francez din Israel şi Ambasada Franţei) vor participa ambasade și institute culturale din Belgia, Bulgaria, Canada, Cipru, Grecia, Elveţia, Vietnam, Republica Democrată Congo, Coasta de Fildeş, Republica Congo, Camerun şi România.

Arhiva Nuntiatum

Arhiva Imagino

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.