Știri: „Fontana del Tritone” din Roma, iluminată în culorile drapelului României cu ocazia Zilei Naționale a României (1 decembrie 2022)

36
Fontana del Tritone (1)

Ambasada României în Italia, cu sprijinul Primăriei Romei, invită atât comunitatea românilor din Regiunea Lazio și Roma, cât și publicul italian și internațional, joi, 2022, începând cu ora 19.00, în Piața Barberini din Roma, unde Fontana del Tritone, una dintre fântânile realizate de celebrul sculptor italian Gian Lorenzo Bernini, va fi iluminată în culorile drapelului României pentru a marca Ziua Națională a României 2022. Tot cu această ocazie, în Piața Barberini din Roma, va răsuna celebra Baladă a lui Ciprian Porumbescu în interpretarea violonistei Clara Cernat. Publicul larg va putea admira celebra fântână iluminată în culorile drapelului României în intervalul orar 19. 00–00. 00.

Clara Cernat a debutat la vârsta de 15 ani ca solistă a Orchestrei Simfonice din Arad şi a avut o evoluție muzicală rapidă și excepțională, care a culminat cu obținerea a cinci premii internaționale, în Franța, Germania și Italia, o activitate concertistică prolifică şi numeroase înregistrări. Reprezentantă a marii scoli românești de vioară, Clara Cernat a fost discipola lui Ştefan Gheorghiu la Academia de Muzică din București, obținând numeroase premii pentru discipline variate: vioară, muzică de cameră, analiză, armonie, istoria muzicii, folclor etc. După câștigarea, printre altele, a Premiului I în cadrul concursurilor internaționale Città di Andria şi J. S. Bach, a Premiului al II-lea şi a Premiului special Mozart la concursul internațional Kloster Schöntal, Clara Cernat şi-a început cariera solo, interpretând principalele concerte de vioară (Ceaikovski, Bruch, Mendelssohn, Saint-Saëns, Mozart etc.) alături de orchestrele filarmonice din România. De asemenea, este o violonistă şi violistă extrem de apreciată în muzica de cameră şi o interpretă recunoscută a pieselor enesciene.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.