Celebrul dirijor Vasily Petrenko prezintă două lucrări de Enescu în Festival
Publicul Festivalului „Enescu” se va întâlni astăzi și mâine cu celebrul dirijor Vasily Petrenko și Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, singurii artiști din această ediție a Festivalului care au ales să interpreteze două lucrări de George Enescu, câte una în fiecare zi de concert.
La Ateneul Român, la ora 16.30, Orchestra Filarmonicii Regale din Londra va interpreta sub bagheta lui Vasily Petrenko un repertoriu din creația romantică, alături de o lucrare enesciană. Concertul se deschide cu Suita a II-a pentru pentru orchestră, op. 20 de George Enescu, o lucrare inspirată și îndrăgită de public, al cărei manuscris a fost trimis de Guvern împreună cu tezaurul țării și alte manuscrise enesciene la Moscova, și recuperate în 1925. Enescu a compus-o în patru luni, în ultima parte a anului 1915. Această lucrare de inspirație neoclasică este structurată pe tiparul unei suite de dans. Programul este completat de faimosul Concert în mi minor pentru vioară și orchestră, op. 64 de Felix Mendelssohn-Bartoldy (1844) – solistă: Julia Fischer – și Simfonia nr. 4 în mi minor, op. 98 de Brahms, o lucrare amplă, ultima simfonie pe care a compus-o (1884).
Pe scena Sălii Palatului, de la ora 19.30, vom asculta un program divers cu muzică contemporană, românească și romantică. Vor interpreta Orchestra Filarmonică din Londra, sub bagheta dirijorului Edward Gardner, împreună cu celebra violionistă solistă Patricia Kopatchinskaja, considerată una dintre cele mai cunoscute ambasadoare ale muzicii lui Enescu. Prima lucrare, a compozitorului contemporan Michael Tippett se intitulează Dansuri ritual și face parte din opera Căsătoria de vară. Este urmată de o capodopera enesciană, Sonata nr. 3 pentru pian și vioară op. 25, „în caracter popular românesc” (1926), cu un aranjamentul pentru vioară și orchestră realizat de compozitorul român Valentin Doni în 2008 special pentru solistă. Programul serii se încheie cu Variațiunile „Enigma” de Edward Elgar, o lucrare structurată pe o temă cu 14 variațiuni compusă în anul 1899. Lucrarea este învăluită într-o aură de mister, fiind considerată codificată cu mesaje ascunse. Deși nu există o dovadă certă care să ateste aceste mesaje, compozitorul a dedicat lucarrea „prietenilor săi ilustrați în conținutul piesei’’. Temele piesei sunt construite ca personaje, unele dintre ele fiind soția sa Alice, un prieten apropiat și compozitorul însuși.
La concertul de la Ateneu accesul este permis cu prezentarea certificatului verde Covid. La Sala Palatului și Sala Radio, nu este necesar certificatul verde.
Concertele de la Ateneu și Sala Palatului vor fi transmise gratuit pe site-ul Festivalului
și vor rămâne online timp de 12 ore, pentru a fi văzute și de pe alte meridiane orare. Fiecare concert are pagina sa de eveniment, la care se ajunge pentru a-l asculta din pagina Program.
Concertele de la Ateneu și Sala Palatului vor fi transmise în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural.
Pe site-ul festivalului, la acest link, puteți citi zilnic cronici, interviuri și informații suplimentare în Agenda Festivalului.
Orchestra Filarmonicii Regale din Londra sărbătorește 75 de ani de la înființare. Misiunea sa de a îmbogăți viețile oamenilor prin experiențe orchestrale fără compromisuri plasează Orchestra Filarmonicii Regale în prima linie a muzicii din Marea Britanie și pe plan internațional. Ea colaborează cu cei mai inspirați artiști, iar din august 2021, Vasily Petrenko este noul său director muzical. Numirea acestuia este un reper major în istoria Orchestrei, semnalând hotărârea sa de a lărgi publicul pentru muzică orchestrală, îmbunătățind în același timp reputația de a fi unul dintre cele mai versatile ansambluri din lume.
Vasily Petrenko este director muzical al Orchestrei Filarmonice Regale din Londra, director artistic al Orchestrei Simfonice Academice de Stat din Rusia (unde a ocupat funcția de dirijor principal invitat din 2016) și dirijor principal al Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (din 2015). În septembrie 2017, Vasily Petrenko a fost distins cu Premiul Artistul Anului la prestigioasele premii anuale Gramophone, la un deceniu de la obținerea premiului Tânăr Artist al Anului în octombrie 2007. A lucrat cu multe dintre cele mai prestigioase orchestre din lume, inclusiv Filarmonica din Berlin, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Gewandhaus din Leipzig, Orchestrele Simfonice și Filarmonice din Londra, Orchestra Philharmonia, Orchestra Accademia Nazionale din Santa Cecilia (Roma), Orchestra Filarmonică din St Petersburg, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Filarmonică Cehă, Orchestra Simfonică NHK și multe altele.
Una dintre cele mai importante violoniste din lume, Julia Fischer este o muziciană versatilă, cunoscută și pentru extraordinarele sale abilități ca pianistă de concert, muziciană de cameră și profesoară de vioară. Născută la München într-o familie germano-slovacă, Julia a primit primele ei lecții de vioară la vârsta de 3 ani și primele lecții de pian la scurt timp după aceea, de la mama ei Viera Fischer. La vârsta de 9 ani a început să studieze cu renumita profesoară de vioară Ana Chumachenco, devenind ulterior succesoarea ei. Julia Fischer deține numeroase premii, inclusiv Crucea Federală de Merit, Premiul Gramophone și Premiul German al Culturii. Cântă la o vioară de Giovanni Battista Guadagnini (1742) și la un instrument realizat de Phillipp Augustin (2018).
Una dintre cele mai bune orchestre de pe scena internațională, Orchestra Filarmonică din Londra a fost fondată în 1932 de Sir Thomas Beecham. De atunci, printre dirijorii principali s-au numărat și Sir Adrian Boult, Bernard Haitink, Sir Georg Solti, Klaus Tennstedt și Kurt Masur. În septembrie 2021, Edward Gardner a devenit dirijorul principal al orchestrei, în locul lui Vladimir Jurowski, care devine dirijor emerit, ca recunoaștere a impactului său extraordinar asupra orchestrei în calitate de dirijor principal în perioada 2007–2021. Karina Canellakis este actualul dirijor principal invitat al Orchestrei, iar Brett Dean, actualul compozitor în rezidență al Orchestrei.
Dirijor principal al Filarmonicii din Bergen din octombrie 2015, Edward Gardner a dirijat orchestra în mai multe turnee internaționale, inclusiv la Berlin, München și Amsterdam, precum și la BBC Proms și Festivalul Internațional din Edinburgh. Edward a fost numit recent dirijor principal al Orchestrei Filarmonice din Londra, mandatul său începând din septembrie 2021.
O combinație de profunzime, ingeniozitate și umor, Patricia Kopatchinskaja aduce un sentiment imposibil de reprodus de teatru în muzica sa. Interpretând un concert de vioară de Ceaikovski, Ligeti sau Schönberg sau prezentând un proiect original pentru o deconstrucție a lui Beethoven, Ustwolskaja sau Cage, reușește să aibă o abordare distinctă în orice lucrare. Într-un articol din The Times, Rebeca Franks afirma că Patricia Kopatchinskaja „a fost ca o pisică tachinând un fluture, mereu pregătită să sară la o propoziție tranzitorie, indiferent dacă răspundea primelor viori sau dacă era într-un duet cu un clarinet plin de viață. Cartea ei de vizită a devenit transformarea familiarului în străin.” (2019).
Comunicat al Biroului de Presă al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”
*
Asociația Culturală Leviathan, editor al publicațiilor Leviathan.ro și revista culturală trimestrială „Leviathan”, este partener media al Festivalului Internațional „George Enescu” 2021.
Pe acest portal veți găsi toate informațiile necesare, programul zilnic al Festivalului, prezentarea muzicienilor invitați, date despre lucrările din programe, relatări, cronici, fotografii. În revista „Leviathan” nr. 3, iulie–septembrie 2021, pp. 47–49 puteți citi un amplu articol de prezentare a ediției 2021 a Festivalului iar în nr. 4, octombrie–decembrie 2021 vom publica o sinteză a Festivalului și cronici ale concertelor.
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2021
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2019
Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017
Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2020/2021
Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018