Volumul ”Donator, medic, pacient – Călători prin rânduiala divină” (Editura Dharana, colecția ”Personalități și destine”, 2017) de Maria Timuc va fi lansat vineri, 12 mai 2017, ora 13.45, la Biblioteca Academiei Române, Amfiteatrul ”I. H. Rădulescu” (Calea Victoriei, nr. 125, București), în cadrul Zilei Naționale a Transplantului din România, care se va desfășura în cursul zilei de vineri, începând cu ora 11.30.
”Apariția cărții este prilejuită în special de împlinirea a 20 de ani de la realizarea primului transplant de ficat din România și este dedicată, deopotrivă prof. Irinel Popescu, dar și pacientului care a fost transplantat atunci, doctorul Radu Cobăleanu. Cartea are puțin peste 500 de pagini și conține experiențe extraordinare ale medicilor de transplant în prima sa parte, fiind, de fapt, o istorie a începutului transplantului în România. Această parte a cărții este scrisă ca un roman, doar că toate personajele sunt reale, sunt medici care au trecut prin experiențe, uneori frumoase, alteori chinuitoare sau dramatice pentru a face din transplant o terapie de rutină, așa cum este el astăzi. Personajul principal al cărții este prof. dr. Irinel Popescu, realizatorul primului transplant de ficat din România. Povestea vieții profesionale – obositoare și uneori deprimantă – a prof. Irinel Popescu, eșecurile care l-au marcat și care puteau să-l dezarmeze și să renunțe, suferințele prin care a trecut pentru a crea în România o școală în domeniu și echipe medicale puternice se vor dezvălui cititorului pas cu pas. Sigur, cartea urmărește și alte personaje, precum prof. Mihai Lucan, pionier în domeniul transplantului renal, dar și povestea vieții unui ofițer al armatei române, lt.col. Marius Maxim, care – din păcate – a pierdut lupta cu boala în anul 2005.” – Maria Timuc.