Știri: Lansare de carte – Volume de poezie arabă contemporană, apărute la Editura Ars Longa (23 mai 2017, București)

1087
epifanie ugaritica copaci cu chef ars longa

Marți, 23 mai 2017, la ora 17.00, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, Editura Ars Longa va lansa două volume de poezie arabă, apărute recent în colecția ”Alif”: ”Epifanie ugaritică” de Ghalia Khoja. Traducere din limba arabă: George Grigore. Prefață: Pușa Roth și Copaci cu chef” de Hussein Habasch. Traducere din limba arabă: Ștefan Ionete. Prefață: Laura Sitaru. Grafică: Nicoleta Bida-Șurubaru.

Prezintă: George Grigore, Ștefan Ionete, Pușa Roth, Laura Sitaru, Peter Șragher, Christian Tămaș, Costin Tuchilă. Recită: actorul Mircea Constantinescu.

Ghalia Khoja
Ghalia Khoja

Ghalia Khoja scrie o poezie simbolică, o poezie metaforă a reprezentării unui spațiu și a unui timp, spațiu și timp, simboluri ale existenței întrerupte, o poezie a neliniștii, a marii și obsedantei întrebări «de ce»: «Vedeniile mele zac rănite lângă râu…/ De ce/ A trecut sensul albastru pe aici?/ Ca și cum/ I s-ar fi furat sensul liliachiu/ Sau/ Ca și cum/ Ar fi întins aripile necunoscutului/ Licăr întuneric/ Întuneric/ Licăr/ Iar moartea mea/ Ea este cea care scrie „eu”…/ Nu le este dat tunetelor sale să dea rămășițele mele/ Ierburilor moștenire?/ Umbra mea,/ O flacără ce dansează în nori/ Sufletul meu,/ Îngeri vechi/ Și mări rătăcite/ Plutește în cuvinte cu cuvinte / Nu izbutesc să mă consoleze/ Te voi uita/ Cum uită poemul de dor?». Istoria se rescrie în conștiința poetică, istoria se insinuează în viața sau, mai degrabă, în imaginația poetei, reconstruind în vis o lume pierdută. Visele în poezia Ghaliei Khoja sunt transferate în cuvinte, iar cuvintele se împletesc în poeme de dor. Poezia este un demers de recuperare a valorilor, cerând dreptul la timp, timpul care fragmentează existența, un demers la timpul prezent, la prezentul continuu al spațiului identitar: «De ce i-a dat glas ființa/ Și apoi s-a dus către foc/ Către nisip/ Către ploaie?/ O, nebunie trezită/ În cenușa mea, în așteptarea mea/ De ce nu pleci din neliniștea mea?/ De ce…». Visul și timpul sunt două dimensiuni care definesc sensurile poeziei, visul, marea aventură a minții umane ce creează o altă realitate, iar timpul, permanența universală în care ne consumăm visele, realitățile, în care ne înscriem ca niște puncte în universul nesfârșit: ”Cum…/ De sensurile/ Se răspândesc în ambarcațiuni?/ Cum/ De mările/ Se răspândesc în cuvinte?/ Orice/ Se holbează/ La/ orice./ Copacii/ Se holbează la amintiri…/ Amintirile/ Se holbează/ La pământ…/ Pământul,/ La galaxii…/ Galaxiile,/ La cer…/ Iar cerul…/ Se holbează la venele mele…/ Iar venele mele,/ La/ Timpul/ Când eu-ul/ Se holbează/ La eu?!… /Am ignorat facerea/ Și am eșuat în nefacere:/ Stelele neființei dansează cu mine/ O nebuloasă teribilă se năpustește din poemul meu.»

Firul narativ al poemului este ca o linie a vieții renăscută din ruinele trecutului, simbolic pentru reprezentarea formelor posibile de existenţă. Ghalia Khoja scrie o poezie a uimirii, poezia devenind în esență un spațiu de cuvinte într-o înlănțuire aproape dureroasă din care țâșnesc «stelele neființei»”. Pușa Roth, ”O nebuloasă teribilă se năpustește din poemul meu”, prefață la vol. ”Epifanie ugaritică”.

Ilustrație de Nicoleta Bida Șurubaru la vol. Copaci cu chef de Hussein Habasch
Ilustrație de Nicoleta Bida-Șurubaru la vol. ”Copaci cu chef” de Hussein Habasch
Hussein Habasch
Hussein Habasch

”Aidoma confratelui său Salim Barakat, poetul kurd Hussein Habasch (n. 1970), stabilit la Bonn, în Germania, scrie la fel de inspirat în limbile arabă şi kurdă deopotrivă, versurile sale line, de o simplitate pe alocuri dezarmantă, fiind deja traduse în mai multe limbi din spaţiul european. În limba română, apare acum pentru prima dată volumul ”Ašğār tamila” (”Copaci cu chef”) în traducerea inspirată a lui Ştefan Ionete.

Într-un interviu, întrebat despre primele experienţe într-ale scrisului, Hussein Habasch îşi mărturiseşte pasiunea pentru citit încă din copilărie, dar şi apropierea de mari poeţi precum Hamid Badirhan (1924-1996), la rândul său kurd din Siria, deopotrivă surse de inspiraţie. Muzele care-l inspiră pe poet sunt pretutindeni, afirmă Hussein Ḥabasch, «în verdele crud al plantelor, în nemişcarea şi tăcerea pietrelor, în inima unei păsări care se sfădeşte cu nemărginirea, într-un nor pe cale să ia forma unui lup, în eleganţa grijulie cu care o gască își duce bobocii în larg, în culoarea curcubeului care răsare dinapoia unui deal, în zumzăitul unei albine care zboară de la o floare la alta, în aripa unui fluture înainte să se sfârşească, în picătura de rouă încă adormită pe petala de trandafir, în paiul ce freamătă în ciocul unei păsări, în farmecul gazelei care se ia la întrecere cu vântul»… Însă muzele nu-i vorbesc poetului decat dacă acesta este pregătit să le audă, dacă auzul său este în permanenţă treaz, iar atenţia-i incordată. Natura vorbeşte in continuu, iar misiunea poetului este să o audă şi să-i descifreze mesajul.” – Laura Sitaru, ”Copacii, când vor să cânte,/ Se schimbă în fluiere”, prefață la vol. Copaci cu chef”.

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.