Liceul Nicolae Steinhardt din București a prezentat vineri, 13 martie 2026, lansarea oficială a spectacolului radiofonic Jurnalul fericirii, dramatizare după cartea cu același titlu de N. Steinhardt. Scenariul – Alina Hiristea. Adaptarea radiofonică și regia artistică – Mihai Lungeanu. Vocea naratorului – Marcel Iureș. Vocea lui Nicu Steinhardt – Vlad Ivanov. Înregistrare realizată la Studioul BBS MEDIA – martie 2026. Producție a Liceului Nicolae Steinhardt din București, în parteneriat cu Asociația Copil Dorit.
Evenimentul s-a desfășurat în prezența unui public distins. Au fost prezenți și au rostit cuvântări memorabile, referitoare la personalitatea și la opera Părintelui Nicolae Steinhardt, Părintele Constantin Coman, dl. profesor George Ardeleanu – vicepreședintele Fundației N. Steinhardt, doamna Alina Hiristea, Mihai Lungeanu, Marcel Iureș, Claudia Peiu, președinte al Asociației Copil Dorit/.
În calitate de producători ai spectacolului radiofonic Jurnalul fericirii, Liceul Nicolae Steinhardt din București și Asociația Copil Dorit aduc alese mulțuimiri tuturor celor care au fost implicați în realizarea acestui valoros proiect artistic, cultural și spiritual, deopotrivă.
În continuarea firească a acestui eveniment, Liceul Nicolae Steinhardt din București și Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles”, în calitate de partener, au bucuria de a vă invita marți, 17 martie 2026, orele 19.00, la prima audiție publică integrală a spectacolului radiofonic Jurnalul fericirii, care va avea loc la Centrul Metropolitan de Educație și Cultură „Ioan I. Dalles” – Sala Dalles, cu sprijinul și colaborarea deosebită a acestei instituții. Intrarea liberă în limita locurilor disponibile.
Ulterior acestui eveniment, spectacolul radiofonic Jurnalul fericirii va fi postat pe site-ul Liceului Nicolae Steinhardt din București și va putea fi ascultat prin accesarea link-ului liceulnicolaesteinhradt.ro
„N. (Nicu – Aureliu) Steinhardt (29 iulie 1912, Bucureşti–30 martie 1989, Baia Mare). Memorialist, eseist şi critic literar, prozator, specialist în drept constituţional, ideolog al liberalismului conservator, coautor de studii iudaice, eseist şi predicator creştin. Reprezentant al existenţialismului creştin in România, înscriindu-se în linia unor Søren Kierkegaard, Miguel de Unamuno, Lev Şestov, dar şi Nikolai Berdiaev ori Simone Weill.
Născut într-o familie de evrei, înrudită cu Sigmund Freud. Studii universitare la Facultatea de Drept (1929-1932). Doctorat în drept constituţional în 1936 […] Deţinut politic (1960–1964), încadrat în lotul Noica – Pillat, în urma refuzului de a deveni martor al acuzării împotriva prietenilor săi. Urmând o mai veche dorinţă, ascultând de o «voce îndepărtată»,, care «s-a făcut din nou auzită», după ce străbătuse o lungă «perioadă de mlaştină», primeşte botezul creştin-ortodox în celula 18 a închisorii Jilava, la 15 martie 1960. Este cel mai luminos moment al Jurnalului fericirii şi una dintre cele mai luminoase transmutaţii spirituale din istoria Gulagului românesc.
După ieşirea din închisoare (la 3 august 1964), nu face decât să reintre «într-o închisoare mai mare», cunoscând din nou experienţa marginalizării, a cenzurii şi a permanentei urmăriri de către Securitate. La sfatul prietenilor săi, reintră în circuitul cultural publicând traduceri, eseuri, cronici în majoritatea revistelor literare din ţară şi mai multe volume: Între viaţă şi cărţi (1976), Incertitudini literare (1980), Geo Bogza, un poet al efectelor, exaltării, grandiosului, solemnităţii, exuberanţei şi patetismului (1982), Critică la persoana întâi (1983), Escale în timp şi spaţiu (1987), Prin alţii spre sine (1988), Monologul polifonic (apărut postum, în 1991). Călugăr la Mănăstirea Sf. Ana Rohia (Maramureş) între 1980 şi 1989. A ales calea călugăriei nu «spre a se sălbătici», ci spre a îndulci în pustie «sălbăticia lumii» (cum ar spune Sf. Efrem Sirul), neîntorcând spatele, prin recluziunea la Rohia, nici «tribului», nici culturii laice.
Capodopera sa, Jurnalul fericirii (1991), cu un destin antum dramatic (a fost confiscată de Securitate în 1972, rescrisă din memorie într-o variantă mai amplă, restituită în 1975 şi reconfiscată în 1984), se bucură, după prăbuşirea comunismului, de un adevărat destin universal, fiind tradusă în franceză, italiană, ebraică, maghiară, greacă, spaniolă, portugheză, germană și engleză. Este una din cele mai citite cărţi din România şi a fost publicată în vreo 10 ediţii. Sub egida Fundaţiei N. Steinhardt, în colaborare cu Editura Polirom, în 2008 a început editarea ştiinţifică a Integralei Operei lui N. Steinhardt, proiectată în 22 de volume (proiect finalizat în 2021).” – George Ardeleanu, text publicat în „Lumea credinței”, nr. 3 (188), martie 2019, pp. 14–18, actualizat.
„Jurnalul fericirii ne oferă răspunsuri la marile noastre întrebări: de ce suferim, cum am putea extrage „beneficiile” suferinţei, de ce proliferează Răul, ce înseamnă căinţa şi ispăşirea, ce relaţie există între faptele noastre şi mântuirea noastră, cum ne putem păstra libertatea şi demnitatea în lumile noastre infernale, cum să lucrăm cu adevărurile pe care le posedăm, cum să ne împăcăm cu viaţa care ne-a fost hărăzită ori cu moartea (care ne însingurează punându-ne în autenticul dialog cu noi înşine), cum să nu vedem în creştinism o şcoală a prostiei, a pasivităţii şi a laşităţii, ci a faptelor, a curajului, a lucidităţii şi a realismului etc. Nu în ultimă instanţă, Steinhardt realizează un joc subtil între toleranţă (mai precis, între absenţa intoleranţei şi a rigidităţii) şi fermitate creştină. Îți spui, poate, uneori: sunt un păcătos şi nu am nicio şansă. Deschizi apoi Jurnalul fericirii şi din paginile sale răsare chipul luminos al lui N.Steinhardt (care a traversat într-un mod exemplar suferinţa), care îţi spune, care dă răspuns sufletului dornic de mângâiere: Fireşte că ai şanse, draga mea/dragul meu! Nu e totul pierdut…” – George Ardeleanu, fragment din studiul Împotriva utopiilor, împotriva amneziei istorice, publicat în volumul Identificarea continuă. In honorem Mircea Martin, București, Editura Muzeul Literaturii Române, 2020, pp. 562–585.
