Concert şi atelier de măiestrie interpretativă în cadrul Săptămânii Sunetului 2020
Viorile nu ating doar coardele sensibile. La graniţa dintre repertoriul clasic şi experimentul muzical futurist, duo-ul ”strings&noise” (format din violoncelista Maiken Beer și violonista Sophia Goidinger-Koch) prezintă, în cadrul Săptămânii Sunetului de la Bucureşti, un masterclass de muzică nouă şi un concert experimental (6 – 7 martie 2020), la invitaţia Forumului Cultural Austriac, în parteneriat cu Asociaţia Jumătatea Plină şi Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.
Vineri, 6 martie 2020, ora 15.00, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti (Strada Știrbei Vodă 33) – masterclass ”Secrete din partitură – Forme şi notaţii pentru instrumente cu coarde”. Într-o abordare destinsă, interactivă şi inedită în România, muzicienele austriece Maiken Beer (violoncel) și Sophia Goidinger-Koch (vioară) vor discuta cu participanţii despre modul în care un muzician descifrează, interpretează şi îmbogăţeşte partitura unei lucrări de muzică contemporană. Cele două instrumentiste vor aduce câteva exemplificări, dar invită publicul să propună el însuşi lucrări din propriul portofoliu.
Atelier deschis specialiştilor (instrumentişti, compozitori), dar şi amatorilor de muzică contemporană. Intrarea liberă, cu înscriere prealabilă la bukarest-kf@bmeia.gv.at până la data de 5 martie 2020.
Informaţii în timp real: https://www.facebook.com/events/141836283675650/
Sâmbătă, 7 martie 2020, ora 20.00, Switch Lab (Palatul Universul, Corpul A, et. 5, Strada Ion Brezoianu 23-25) – concert ”strings&noise”, în cadrul proiectului ”Quoting Beethoven”, realizat de Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut Bucureşti, Săptămâna Sunetului şi Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, cu ocazia celei de a 250-a aniversări a naşterii ”Titanului de la Bonn”. Maiken Beer și Sophia Goidinger-Koch vor prezenta piese contemporane (aparţinând unor compozitori austrieci şi internaţionali Leo Riegler, Matthew Shlomowitz, Jennifer Walshe, Bernd Satzinger). Exclusiv în concertul de la Bucureşti, publicul va avea ocazia să asculte şi două lucrări în avanpremieră mondială, semnate de Bernhard Lang şi Manuel Zwerger, care reinterpretează într-o manieră neaşteptată teme muzicale celebre imaginate de Ludwig van Beethoven. Cele două lucrări sunt prezentate la Bucureşti cu sprijinul SKE, fondul pentru compozitorii contemporani al Austro Mechana.
Informaţii în timp real – https://www.facebook.com/events/209118480275210/
strings&noise este un duo de muzică contemporană, creat în 2015 de Maiken Beer (violoncel) și Sophia Goidinger-Koch (vioară) ca o ”consecință logică a unei prietenii şi a unei colaborări de lungă durată”, după cum spun cele două muziciene. Într-adevăr, Maiken Beer și Sophia Goidinger-Koch sunt membre fondatoare ale ansamblului STUDIO DAN, făcând însă parte şi din alte proiecte artistice precum Ensemble Platypus, blackpageorchestra sau JazzWerkstatt Viena.
De formaţie clasică, dar cu o predilecţie pentru zona muzicii contemporane, a jazz-ului si a performance-ului, cele două interprete împărtășesc convingerea comună că muzica nouă trebuie să-i intereseze şi să-i provoace nu numai pe cei familiarizaţi cu genul, ci și pe orice ureche neiniţiată. În această colaborare, ele explorează tot ceea ce înseamnă sunet și zgomot, împingând din ce în ce mai departe limitele instrumentelor și ale interpretării. Cu mult umor fin, strings&noise demontează un clişeu des întâlnit, conform căruia instrumentele cu coarde sunt potrivite doar pentru melodii siropoase, mai ales atunci când sunt mânuite de femei. Având la activ numeroase concerte, dar şi un spectacol de muzică şi dans – DICE (dezvoltat împreună cu dansatoarea Eva-Maria Schaller) – cele două artiste continuă să-și extindă neîncetat aria de interes. În ultimii ani, strings&noise propun piese care includ diverse tipuri de media – video, muzică electronică – sau elemente de performance. Astfel, Maiken Beer și Sophia Goidinger-Koch interpretează în concertele lor o serie de lucrări compuse special pentru ele – de-a lungul timpului au prezentat nu mai puţin de cinci prime audiţii mondiale.
Cea de a 5-a ediţie a Săptămânii Sunetului se desfăşoară la Bucureşti, între 2 şi 8 martie 2020. Săptămâna Sunetului are loc în peste 100 de orașe din întreaga lume. Bucureștiul e singurul oraș din Europa centrală și de Est care are un astfel de eveniment amplu dedicat exclusiv sunetului și aspectelor sale culturale și societale. La sfârșitul anului 2019, evenimentul a intrat sub înaltul patronaj al UNESCO care a îmbrățișat principiile Săptămânii Sunetului, angajându-se oficial în protejarea calității mediului sonor și promovarea sunetului ca obiect educativ, cultural și social. Organizatorul Săptămânii Sunetului în România este Asociaţia Jumătatea plină – www.saptamanasunetului.ro
Partenerii media ai Săptămânii Sunetului sunt – Revista Zeppelin, Decât o Revistă, Scena9
”Quoting Beethoven” este un proiect artistic care-i provoacă pe melomanii şi pe tinerii artişti români să se inspire din, să reinterpreteze şi să actualizeze opera ”starului“ absolut al muzicii clasice Ludwig van Beethoven, cu ocazia celei de a 250-a aniversări a naşterii a marelui compozitor. Organizatorii – Goethe-Institut București, Forumul Cultural Austriac Bucureşti, Săptămâna Sunetului și Universitatea Naţională de Muzică București – îi invită pe toți iubitorii de muzică din România, ca până pe 15 iunie 2020, să depună o lucrare personală (sau un fragment) inspirată din creaţia celebrului compozitor, indiferent de gen sau stil.
Informații actualizate ale concursului găsiți pe: https://www.bmeia.gv.at/ro/forumul-cultural-austriac-bucuresti/apeluri/cultura/ sau www.goethe.de/bukarest/quotingbeethoven
Partenerii media ai proiectului ”Quoting Beethoven” sunt – Agerpres, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Orchestrele şi Corurile Radio, Modernism.ro, RFI România.
Comunicat al Forumului Cultural Austriac