Știri: O premieră tv și un spectacol clasic, propunerile Casei de Producție a TVR pentru sfârșitul anului 2020 și începutul lui 2021

206
Imagine din „Gottlieb”. Sursa foto: TVR
Imagine din „Gottlieb”. Sursa foto: TVR

rubrica teatru tv logo leviathan.roDuminică, 27 decembrie 2020, la ora 20.00 (*), pe TVR 3 – PREMIERĂ: Gottlieb, după Biedermann și incendiatorii de Max Frisch. Adaptarea pentru televiziune și regia artistică: Andrei  Măgălie. Distribuția: Dl. Biedermann – George  Constantinescu; Babette – Victoria Cociaş;  Eisenring – Demeter András; Schmitz – Constantin Florescu; Anna – Oana Marcu; Filozoful – Mihai Răducu; Polițistul – Sever Bârzan, Sebastian Haţegan; Văduva  K –  Gabriela Valentir; Corifeul – Cristian  Jicman; Corul – Meda Topârceanu, Azaleea Necula, Bogdan Acatrinei, Robert  Ciupitu.

Sunet: Valentin Bartolomeu, Radu Paraschivescu, Liviu Trânc. Asistenţi steadycam: Gelu Costache, Liviu Pop. Asistent MHH: Marian Petcu. Operatori steadycam: Laurenţiu Bengescu, Gabriel Damian. Operator MHH: Doru Preoteasa. Regia de platou: Gabriel Şerban. Director de imagine: Daniel Şerbănică. Producător: Lucia Constantinescu. Producător delegat: Diana Dumitru.

Teleplay realizat cu sprijinul Ambasadei Elvetiei și al Swiss Sponsor’s Fund.

Teleplayul  aduce in faţa telespectatorilor o societate care este funcţională administrativ, dar în care s-a instaurat frica. Oamenii nu mai au curajul să ia atitudine în faţa delictelor minore sau majore. Totul merge ca un ceas, doar că oamenii şi-au pierdut personalitatea. Hackerii, la fel ca incendiatorii, sunt noii lupi ai societăţii. Focul nu arde doar case, ci în primul rând arde conştiinţe, la fel ca un război…

Biedermann a fost o propunere care i-a entuziasmat pe unii dintre actorii din distribuție, i-a convins pe alții și atunci am pornit să facem proiectul acesta. Biedermann este un om ca noi toți ceilalți care nu ia o atitudine, care spune că e bine, că se poate trăi și de ce să nu ne bucurăm de viață? Pe parcursul acestei experiențe teribile pe care o are și în lipsa unei atitudini, toate lucrurile merg în afara voinței lui. Lipsa atitudinii și lașitatea conduc la tragedie. De fapt este o alienare a spiritului, care impune o resetare a conștiintei. Despre asta e vorba în acestă piesă. Orice regizor când își iubește personajele, își iubește actorii. Pe platou nu există decât un singur om: ACTORUL. Noi, toți ceilalți, facem ca ei (actorii) să se poată exprima. Toată lumea se adaptează ca ei să-și păstreze aceeași candoare, putere de exprimare, de interacțiune. Am reușit să vorbesc cu ei, să ne înțelegem, pentru că actorii vin cu toată energia lor, cu talentul lor, cu o sumă de valori, pe care trebuie să le armonizeze, aici pe platou. Și asta e cel mai important.”Andrei Măgălie.

Alte detalii: http://www.tvr.ro/premiera-la-tvr-3-gottlieb_30394.html#view

Duminică, 3 ianuarie 2021, la ora 20.00 (*), pe TVR 3 – Visul unei nopţi de iarnă de Tudor Mușatescu, spectacol filmat în platourile TVR în anul 1980. Regia este semnată de Dan Necşulea. Adaptarea TV: Ioana Prodan şi Dan Necşulea. În distribuţie: Florin Piersic, Rodica Mandache, Matei Alexandru, Adela Mărculescu, Margareta Pogonat, Ştefan Radof, Grigore Gonţa, Bogdan Muşatescu.

„Sigur că am avut o şansă extraordinară că Televiziunea Română a dat-o an de an, timp mulţi ani, de Crăciun sau Revelion. Este un premiu foarte mare pentru noi. Şi subiectul, dar şi noi am fost mai sinceri ca niciodată. E o piesă frumoasă şi cred că orice femeie vrea să joace rolul acesta. Chiar Florin a vrut să joace Doruleţ, i-a plăcut rolul acesta extraordinar de tare”, mărturisea Rodica Mandache, interpreta rolului Doruleţ din piesa de teatru Visul unei nopţi de iarnă.

Visul unei nopţi de iarnă era „comedia romantică” a iernilor din anii ’80. El – scriitor cunoscut, matur, înalt, frumos, curtat de femei – interpretat de Florin Piersic – o întâlneşte pe ea – tânără, sprinţară, naivă, visătoare, îndrăgostită (Rodica Mandache) de el, după ce i-a citit toate cărţile. Este clasica poveste de dragoste, „reţetă” valabilă şi astăzi. Diferenţa între Visul unei nopţi de iarnă şi un film romantic din zilele noastre? O delicateţe naturală, prezentă în toate – în glas, în privire, în zâmbet, în suflete.

Piesa Visul unui nopţi de iarnă a avut premiera pe scenă în anul 1937, la Teatrul „Comedia” din Bucureşti, avându-i în rolurile principale pe George Vraca, Nelly Sterian şi W. Ronea. Ulterior, melodrama a fost ecranizată de două ori: prima dată în 1946, în regia lui Jean Georgescu, iar a doua oară, în 1980 (varianta pentru televiziune), în regia lui Dan Necşulea.

Teatrul Național de Televiziune este un proiect Casa de Producție a TVR, difuzat pe canalele TVR și online pe TVR+. Producător coordonator: Demeter András István.

https://www.instagram.com/casadeproductietvr/   

(*)  Programele TVR pot suferi modificări în funcție de evenimentele de ultimă oră.

Comunicat al Casei de Producție a TVR

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.