Știri: Orchestra Filarmonică din Israel, astăzi, 6 septembrie 2023 la Sala Palatului

79
Mari orchestre - RO - landscape (1)

Logo Festival EnescuAstăzi are loc al doilea concert al Orchestrei Gewandhaus din Leipzig, condusă de dirijorul Herbert Blomstedt, de la ora 17.00, în cadrul Seriei Concertelor de la Ateneu. Programul este alcătuit din lucrări de Franz Schubert (Simfonia nr. 5 în Si bemol major, D 485) și Franz Berwald (Amintiri despre Alpii norvegieni și Simfonia nr. 3 în Do major, „Singulière”). Mai multe detalii sunt disponibile în programul concertului.
Biletele sunt disponibile aici.

În cadrul Seriei Mari Orchestre ale lumii, are loc astăzi primul concert al Orchestrei Filarmonice din Israel pe scena de la Sala Palatului, de la ora 20.00. Orchestra va fi dirijată de Lahav Shani și îl va avea ca solist pe Gil Shaham (vioară). În program: Louise Farrenc, Uvertura nr. 2 în Mi bemol major, op. 24; Joseph Haydn, Simfonia nr. 104 în Re major, H. 1/104;  Johannes Brahms, Concertul în Re major pentru vioară și orchestră op. 77.

Biletele sunt disponibile aici.

Live pe site-ul festivalului: concertele de la orele 17.00, 20.00. Înregistrările vor rămâne disponibile timp de 12 ore de la încheierea transmisiunii.  Click aici.

Ambele concerte vor fi transmise în direct la Radio România Muzical și Radio România Cultural.

Despre Louise Farrenc, click aici.

*

Filarmonica din Israel a fost înființată în 1936 de Bronislaw Huberman, iar concertul de inaugurare, care a avut loc la 26 decembrie 1936, a fost dirijat de Arturo Toscanini.

IPO concertează periodic la Tel Aviv, Ierusalim, Haifa și pe întreg teritoriul Israelului. IPO efectuează în mod regulat turnee în centre culturale și festivaluri prestigioase din lume.

Compozitorii israelieni sunt promovați prin numeroase prime audiții prezentate de Filarmonica din Israel. IPO a contribuit la absorbția de noi muzicieni imigranți și i-a inclus în rândurile sale. Orchestra i-a avut alături pe cei mai mari dirijori și soliști din lume, precum și tinere talente din Israel și din străinătate.

În cadrul KeyNote, programul de educație muzicală și de sensibilizare al IPO, muzicienii orchestrei susțin concerte în numeroase școli și concerte pentru elevi la Auditoriul Charles Bronfman din Tel Aviv. În 1969, maestrul Zubin Mehta a fost numit consilier muzical al IPO, iar în 1977 a devenit directorul muzical al instituției. Maestrul Mehta s-a retras în octombrie 2019 și, în urma pensionării sale, Filarmonica din Israel l-a numit Director Muzical Emerit. Lahav Shani a devenit director muzical în stagiunea 2020–2021.

*

Lahav Shani, director muzical al Filarmonicii din Israel, este dirijor șef al Orchestrei Filarmonicii din Rotterdam din 2018, fiind cel mai tânăr dirijor șef din istoria acestei orchestre. Anterior, a fost dirijor principal invitat al Orchestrei Simfonice din Viena. În februarie 2023, Filarmonica din München l-a numit dirijor șef, mandat care va începe din septembrie 2026.

Colaborarea sa strânsă cu Filarmonica din Israel a început în 2007, când a interpretat Concertul pentru pian de Ceaikovski sub bagheta lui Zubin Mehta, și a continuat în 2010, când acesta l-a invitat să se alăture Filarmonicii din Israel în turneul orchestrei în Orientul Îndepărtat, în calitate de pianist, dirijor asistent și contrabasist.

În 2013, după ce a câștigat Concursul Internațional de Dirijat „Gustav Mahler” de la Bamberg, orchestra l-a invitat să dirijeze concertele de deschidere a stagiunii lor.

Printre concertele sale ca dirijor invitat se numără concerte cu Filarmonica din Viena, Filarmonica din Berlin, Orchestra Gewandhaus, Filarmonica din München, Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii Bavareze, Orchestra Simfonică din Londra, Filarmonica La Scala, Orchestra Simfonică din Boston, Orchestra Simfonică din Chicago, Orchestra Regală Concertgebouw, Orchestra din Philadelphia, Orchestra Festivalului de la Budapesta, Orchestre de Paris și Orchestra Filarmonicii. În martie 2022 a dirijat concertul caritabil de la München, în beneficiul Ucrainei, alături de Anne-Sophie Mutter și de cele trei orchestre ale orașului, Orchestra de Stat Bavareză, Orchestra Simfonică a Radioului Bavarez și Filarmonica din München. În stagiunea 2022-23, s-a întors la Filarmonica din München pentru o serie de concerte în Elveția și München și, de asemenea, a început rezidența de trei ani la Konzerthaus Dortmund.

Născut la Tel Aviv în 1989, Lahav Shani și-a început studiile de pian la vârsta de șase ani cu Hannah Shalgi, înainte de a continua cu profesorul Arie Vardi la Școala de Muzică Buchmann-Mehta. A continuat să studieze dirijatul cu profesorul Christian Ehwald și pianul cu profesorul Fabio Bidini la Academia de Muzică „Hanns Eisler” din Berlin, unde l-a avut ca mentor pe Daniel Barenboim.

Ca pianist, a concertat în postura de solist sub bagheta lui Daniel Barenboim, Zubin Mehta și Gianandrea Noseda. A dirijat concerte de pian cu numeroase orchestre, printre care Filarmonica din Viena, Orchestra Philharmonia, Filarmonica La Scala, Staatskapelle Berlin și Royal Concertgebouw Orchestra. De asemenea, are o experiență considerabilă în interpretarea repertoriului cameral.

Invitat frecvent la Festivalul de la Verbier, a concertat, de asemenea, la Festivalul de muzică de cameră de la Aix-en-Provence Easter și la Jerusalem Chamber Music Festival, precum și în recitaluri în duo cu Martha Argerich.

*

 

Câștigător al unui Premiu Grammy și numit „Instrumentistul anului” de Musical America, Gil Shaham este invitat să concerteze alături de orchestre și dirijori de renume. Susține recitaluri, concertează alături de ansambluri pe marile scene de concert și participă la festivaluri prestigioase.

Printre cele mai importante proiecte din ultimii ani se numără înregistrarea și interpretarea integralei sonatelor și partitelor pentru vioară solo de J. S. Bach. În stagiunile următoare, pe lângă promovarea acestor lucrări solo, se va alătura pianistului Akira Eguchi, partenerul său de duo, în recitaluri în America de Nord, Europa și Asia. A colaborat cu orchestre precum Filarmonica din Berlin, Orchestrele Simfonice din Boston și Chicago, Filarmonica din Israel, Filarmonica din Los Angeles, Filarmonica din New York, Orchestre de Paris și Orchestra Simfonică din San Francisco, precum și cu orchestrele din Montreal, Stuttgart și Singapore.

Are în palmares peste 30 de discuri, atât concerte, cât și solo, obținând mai multe premii Grammy, un Grand Prix du Disque, Diapason d’Or și Gramophone Editor’s Choice. Multe dintre aceste înregistrări apar la Canary Classics, casa de discuri pe care a fondat-o în 2004. Printre înregistrările sale se numără Concertele pentru vioară din anii 1930, Lucrări virtuoze pentru vioară, Concertul pentru vioară de Elgar, Melodii ebraice, The Butterfly Lovers și multe altele. Cea mai recentă înregistrare a sa, din seria Concerte pentru vioară din anii 1930 Vol. 2 care include Concertul pentru vioară de Prokofiev și Concertul pentru vioară nr. 2 de Bartók, a fost nominalizată la Premiul Grammy. În 2020 a lansat o nouă înregistrare a Concertelor de Beethoven și Brahms cu The Knights.

Gli Shaham s-a născut în Champaign-Urbana, Illinois, în 1971. S-a mutat împreună cu părinții săi în Israel, unde a început să studieze vioara cu Samuel Bernstein la Academia de Muzică Rubin la vârsta de 7 ani, primind burse anuale din partea Fundației Culturale America-Israel. În 1981, a debutat cu Orchestra Simfonică din Ierusalim și cu Filarmonica din Israel, iar în anul următor, a fost distins cu premiul I la Concursul Claremont din Israel. A devenit apoi bursier la Juilliard și a studiat, de asemenea, la Universitatea Columbia. În 1990 a primit bursa Avery Fisher și, mai târziu, premiul Avery Fisher (2008). În 2012 a fost numit „Instrumentistul anului” de către Musical America.

Cântă pe o vioară Stradivarius „Contesa Polignac” din 1699 și pe o vioară Antonio Stradivari, Cremona c. 1719, oferită de Rare Violins In Consortium, Artists and Benefactors Collaborative. Locuiește în New York City împreună cu soția sa, violonista Adele Anthony, și cei trei copii ai lor.

Evenimente conexe:

București, 27.08–24.09, Sala Palatului, Foaier etaj                                                   

WOLFGANG – O INSTALAȚIE-PERFORMANCE FILMATĂ ÎN VR, DE GIGI CĂCIULEANU
Art Production Foundation with the support of JTI producători
Gigi Căciuleanu, idee, regie, coregrafie
Wolfgang Amadeus Mozart, muzica
Corina Boboc-Giorgescu, design spațiu/costume
Sică Grădișteanu, light designer
Les Ateliers NOMAD, post-producție 360VR
Camera 360: 24ore7zile
Lelia Marcu-Vladu, Regina Nopții
Lari Giorgescu, Visătorul
Ana Iacob, ArlecchinA
Bogdan Iacob, ColombinO

Concept:

Patru personaje evoluează într-un spațiu mozartian atemporal:

  • Wolfgang – visătorul trăind printre năluciri și teatrale fantome…
  • ColombinO & ArlecchinA – o parafrază a celebrului cuplu de commedia dell’arte care se nutrește de certuri și împăcări amoroase…
  • Regina Nopții – eterna divă mozartiană…

Cine visează pe cine? Toate permutările sunt nu numai posibile, dar și dorite… Fără cuvinte… Numai muzica vorbește ca să înșire fiecăruia a sa poveste…

Un moment de deconectare coregrafică, poetică și imersivă.

27.08–24.09, Sala Palatului

MUZEUL ENESCU ÎN TIMPUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL GEORGE ENESCU
George Enescu în Franța
Expoziție foto-documentară ce valorifică documente din arhiva Muzeului Național George Enescu.

Cristina Andrei, Adina Sibianu, concepție și realizare; Oana Carianopol, grafică

1.09–24.09, UNMB

MUZEUL ENESCU ÎN TIMPUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL „GEORGE ENESCU”

George Enescu pe continentul american

Expoziție foto-documentară bazată pe reconstituirea prodigioasei activități muzicale ale lui George Enescu, desfășurată în multiple ipostaze (compozitor, violonist, dirijor, pianist) în perioada 1923–1950.

Irina Nițu, concepție și realizare; Horia Nițu, grafică

Miercuri, 6 septembrie, ora 19.30, Sala Auditorium, UNMB:

LUMIÈRES D’EUROPE AU FESTIVAL ENESCU: „George Enescu, his masters and his friends”, concert susținut de bursierii progamului și muzicieni invitați: Philippe Cassard, pian; David Grimal, vioară; Diemut Poppen, violă; Anne Gastinel, violoncel

Ravel, Sonata pentru vioară și violoncel, M.73

Enescu, Sonata nr. 2 pentru violoncel și pian, op. 26

Fauré, Trio în re minor pentru pian, vioară și violoncel, op. 120

Franck, Cvintetul cu pian în fa minor

Proiect cultural de tip rezidență muzicală aflat sub Înaltul Patronaj al UNESCO, susținut de Ambasada Franței la București, Institutul Francez și Artexim. Director artistic: David Grimal.

CONSTANȚA, 6.09, ora 18.00, Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret Jean Constantin:

Recital cameral vocal-instrumental – George Enescu și 1001 de nopți în stil francez

Raluca Pasquettin Pesacru, mezzosoprană, Andreea Bratu, pian

Enescu, Voix de la steppe, op. 18 nr. 2

Enescu, Schlaflos

Bizet, Ouvre ton cœur

Fauré Les Roses d’Ispahan op. 39, nr. 4

Enescu Pavana pentru pian, op. 10 nr. 3

Bizet, Adieux de l’hôtesse arabe

Fauré, Mandoline, op. 58 nr. 1

Enescu, Chant indou

Enescu, Bourrée, op. 10 nr. 4

Ravel Shéhérazade, M. 41

Festivalul „Enescu” în țară:

TIMIȘOARA, 6 septembrie, ora 19.00, Sala Capitol:

Romanian Chamber Orchestra, dirijor: Gabriel Bebeșelea. Crisitna Bohaciu Sârbu, prezentator. Ioana Mărcoiu, narator. Petru Pane, clarinet.

Pinocchio… with „strings” attached

Mozart, Eine Kleine Nachtmusik, partea I

Bartók, Dansuri populare românești (ar. pentru clarinet și orchestră de coarde de Alin Chelărescu)

Gandolfi, Aventurile lui Pinocchio în Funland

Proiecte conexe în străinătate:

GIRONA, SPANIA

6 septembrie, ora 19.00, Centrul Cultural La Mercè:

Ansamblul „Imago Mundi”: Adrian Buciu, flaute, Oana Ivașcu, oboi, Ștefan Barbu, vioară, Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, compoziții și aranjamente, chitară, cobză, Andreea Țimiraș, violoncel, Daniel Ivașcu, percuție, Cristian Stănoiu,proiecții video live

Arrels Musicals

Vasile Barbu, Barbu Lăutarul

Dimitrie Cantemir, Peşrev în modul bûselik

Dimitrie Cantemir, Subh-i sahar (Zori de ziuă) – peşrev în modul hüseynî

Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Hora

Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Am un leu

Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Doina

Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Pasărea

Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Coloana

Dimitrie Cantemir, Saz semâ’îsi în modul bûselik âšâranî

Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Drumul spre casă

Cătălin Ștefănescu-Pătrașcu, Gorjienne

Concertul face parte din turneul „Arrels Musicals – Imago Mundi de Gira per Catalunya”, un proiect organizat de Asociația Culturală ISVOR în colaborare cu Idea Gestion Cultural și cofinanțat de Institutul Cultural Român prin Programul Cantemir – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional.

Despre Festivalul Internațional „George Enescu”

Festivalul Internațional „George Enescu” este unul dintre cele mai importante evenimente de muzică clasică la nivel internațional, organizat începând cu 1958. Cea de-a 26-a ediție a festivalului are loc între 27 august și 24 septembrie, iar tema ediției este “Generozitate prin muzică”/”Generosity through Music”. Programul festivalului include peste 3.500 dintre cei mai renumiți artiști ai lumii, peste 40 de orchestre din 16 țări, lucrări de operă în primă audiție și concerte educative pentru copii.

Festivalul Internațional George Enescu este un eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.

Proiect finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

Organizator: ARTEXIM

Co-organizator: Fundația ArtProduction

Co-producători: Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Română de Televiziune, Primăria Municipiului București

Sponsori principali: Rompetrol, BRD

Sponsori: Ferrero Rocher, SNEF, CBRE, Orange, L’Or , Mobexpert, Casa de Flori, DORNA,  Liliana și Peter Ilica Foundation, La Mama; SANADOR;

Cu sprijinul: Yokko,  Paradigma Film, Crowdfavorite, SSG

Furnizor servicii juridice: Țucă Zbârcea și Asociații

Transportator oficial: Tarom

Parteneri ospitalitate: Radisson Blu Hotel Bucharest & Park Inn by Radisson, Intercontinetal Athenee Palace, Novotel City Center, Mercure City Center, Ibis Styles City Center;


Parteneri media principali:
 Antena 3 CNN, RFI, HotNews, Agerpres.

Parteneri media internaționali: Euronews, Mezzo, Bachtrack

Parteneri media: EuropaFM, Elle, AList Magazine, Psychologies, Zile și Nopți, Scena 9, Revista Tarom, BIZ, Haute Culture, Igloo, Revista Zeppelin, Capital, Urban.ro, Evenimentul istoric, Leviathan, Evz.ro, Capital.ro, IQads, Ziarul Metropolis, The Institute, Catchy, Presshub, Modernism.ro, Life.ro.

Comunicat al ARTEXIM

*

Asociația Culturală Leviathan, editor al portalului Leviathan.ro și al revistei culturale trimestriale „Leviathan”, este partener media al Festivalului Internațional „George Enescu” 2023.

Pe acest portal veți găsi toate informațiile necesare, programul zilnic al Festivalului, prezentarea muzicienilor invitați, date despre lucrările din programe, relatări, cronici, fotografii. În revista „Leviathan”, nr. 4, octombrie–decembrie 2023 vom publica o sinteză a Festivalului și cronici ale concertelor.

leviathan partener media festivalul george enescu

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2023

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2021

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2019

Arhiva rubricii Festivalul Internațional George Enescu 2017

Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2020/2021

Arhiva rubricii Concursul Internațional George Enescu 2018

Arhiva rubricii Cronica muzicală

Arhiva rubricii Musica

1 COMENTARIU

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.