Știri: Piese de Matei Vișniec, Carlo Goldoni, Neil Simon pe afișul Teatrului de Stat din Constanța (12 – 14 aprilie 2019)

68
Imagine din spectacolul ”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, Teatrul de Stat din Constanța
Imagine din spectacolul ”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, Teatrul de Stat din Constanța

Vineri, 12 aprilie 2019, de la ora 19.00, după o pauză de aproape doi ani, se va relua spectacolul ”Șobolanul rege” text montat în premieră pe țară la Teatrul de Stat din Constanța. Textul aparține reputatului dramaturg român de talie internațională, Matei Vișniec, iar spectacolul este montat de regizorul Radu Dinulescu. Cu: Iulian Enache, Remus Archip, Maria Lupu, Marian Adochitei, Mihai Sorin Vasilescu, Andrei Cantaragiu, Adi Dumitrescu, Mirela Pana, Georgiana Mazilescu, Ana-Maria Ştefan.

Un spectacol în care scena va deveni locul în care lumea nebună a jurnalismului senzaţionalist se va dezlănţui în faţa publicului.

Durata: 120 minute.

Sâmbătă, 13 aprilie 2019, de la ora 19.00, vă invităm la spectacolul ”Gâlcevile din Chioggia” de Carlo Goldoni, o poveste veselă şi plină de culoare, în lumea căreia ne putem lăsa purtaţi fără nicio grijă. Un antidot pentru tristețe. Regia: Dana Dumitrescu. În distribuție: Cu: Andu Axente, Laura Iordan Adrian, Ana-Maria Ştefan, Andrei Cantaragiu, Marian Adochitei, Adrian Dumitrescu, Luiza Martinescu, Georgiana Mazilescu, Florina Stănculeţ, Florentin Roman, Cosmin Mihale, Remus Archip, Cristina Oprean.

Durata: 90 minute.

Duminică, 14 aprilie 2019, de la ora 19.00, încheiem weekend-ul cu celebra comedie ”Desculţ în parc” de Neil Simon, celebrând astfel dragostea şi valenţele ei pozitive, care ne umplu sufletele de fericire. Regia: Liviu Manolache. Scenografia: Eugenia Jianu. Cu: Liviu Manolache, Nina Udrescu, Tani Ştefu, Florina Stănculeţ, Gelu Ciobanu.

Durata: 105 minute.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a teatrului la următoarele prețuri: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenți, pensionari)

Pentru mai multe detalii și rezervări: 0241.488.247. / 0371.442.592.

Programul agenției de bilete: luni: 09.00 – 17.00; joi – duminică: 11.00 – 19.00

www.teatruldestatconstanta.ro

www.facebook.com/teatruldestatconstanta

Comunicat al Teatrului de Stat din Constanța

Pentru că noi credem în calitatea cititorilor noști, vă rugăm să comentați această însemnare...

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.